monitorulcj.ro Menu
Sport

Olimpic Star a câștigat meciul cu Sporting Lugas și va întâlni formația Olimpia Cluj în următoarea fază a Cupei României

Echipa de fotbal feminin Olimpic Star Cluj-Napoca a reușit să câștige partida din faza a doua a Cupei României, în fața formației Sporting Lugas.

Deși partida trebuia să se dispute cu trei săptămâni în urmă, conducerea echipei oaspete, Sporting Lugas, a cerut reprogramarea pentru data de 18 noiembrie, 20 de zile de la data inițială a partidei așa cum prevede regulamentul, asta deoarece mai multe jucătoare erau accidentate la acea dată.

Cu o echipă decimată după scandalul dintre jucătoare care a avut loc la meciul anterior, echipa antrenată de Călin Barbu, Olimpic Star Cluj-Napoca a avut o sarcină destul de grea în fața sportivelor din Bihor.


Prima repriză a fost una care s-a disputat mai mult la centrul terenului, jucătoarele celor două formații reușind destul de greu să ducă posesia mai mult în careul advers. Totuși, jucătoarele echipei gazde au fost cele care au reușit să ajungă mai des la poarta adversă, vârfurile echipei având un sprint mai puternic, dar finalizarea intervențiilor a lipsit cu desăvârșire.

Ca în fotbalul feminin în care se întâlnesc două echipe din liga secundă, orice lucru se poate întâmpla, drept urmare, antrenorul echipei oaspete a anunțat la pauza arbitrului principal, Dragoș Lunca, că în repriza secundă echipa va juca cu un om în minus din cauza indisciplinei unei jucătoare din teren. Acest lucru a fost unul care a ajutat decisiv echipa gazdă.


Repriza secundă a început un gol marcat de Ioana Deac, fostă jucătoare a echipei Olimpia Cluj. După acest gol au mai urmat două marcate de jucătoarele antrenate de Călin Barbu, acesta fiind și scorul cu care s-a terminat partida, 3-0.

Deși meciul a părut unul foarte plictisitor cu două echipe care abia reușeau să dea cu șutul în minge, partida a avut și parte de un moment mai puțin plăcut, una dintre fundașele echipei Sporting Lugas fiind nevoită să fie transportată la spital după un contact în timpul meciului la care aceasta și-a pierdut cunoștiința.


Cu această victorie echipa nouă înființată în această vară, Olimpic Star Cluj-Napoca, s-a calificat în faza a 3-a a Cupei României, fază în care întră în joc și campioana României, Olimpia Cluj.

Olimpic Star și Olimpia Cluj se vor întâlni în cadrul acestei competiții, pentru prima dată în istoria celor două echipe, pe data de 9 decembrie, potrivit site-ului oficial la Federației Române de Fotbal.