Sport
Airsoft - corelarea sportului în natură cu oxigenarea creierului și sporirea randamentului intelectual într-o lume plină de tehnologie (P)
Sportul este una dintre activitățile zilnice recomandate de către orice medic. Acesta îi oferă organismului uman oportunități pentru dezvoltarea pe plan fizic și mental, astfel încât să-și crească nivelul randamentului pentru întreaga zi.
La nivelul Uniunii Europene, conform statisticilor, peste 30% din populație face sport zilnic, timp de minim două ore. În România, media este de numai 7, 8%, ceea ce reprezintă un semnal de alarmă în ceea ce privește starea de sănătate a românilor. Românii sunt dependenți de tehnologie (peste 60%), utilizând-o ca un înlocuitor al activităților în aer liber, a mișcării și a sportului. Dar, dacă românilor le-ar fi oferită o alternativă (de către Airsoft.ro) care să combine sportul și activitatea recreațională în aer liber într-o singură activitate?
Airsoft – consolidează organismul și “hrănește”mintea!
Pentru cei care nu știu ce este airsoft-ul, acesta este un sport care le oferă practicanților posibilitatea de a se bucura de activități de tip “strategii militare”, cu arme airsoft (cele mai realiste replici sunt disponibile pe http://www.airsoft.ro/Arme-AIRSOFT-442), în aer liber. Practic, cei implicați în acest tip de joc, utilizează replici de arme reale pentru a se distra într-un mod organizat în acțiuni de tipul “Capture the flag”, “Destroy enemy’s base” și alte astfel de operațiuni. Este un sport care:
- Implică folosirea gândirii analitice pentru identificarea soluțiilor cele mai eficiente pentru îndeplinirea obiectivului stabilit;
- Îmbunătățește activitatea fizică și mentală, poziționând omul în fața unor situații de acțiune cu un grad de realism foarte ridicat;
- Presupune elaborarea unor strategii eficiente, bazate pe acțiuni individuale și de grup;
- Implică foarte multe distracție, dar și asumarea unui set de reguli care sunt bazate pe fair-play.
Pe lângă faptul că acțiunea se desfășoară în mod exclusiv în aer liber, acest sport implică foarte multă mișcare, nevoia de adaptare (care “obligă” creierul să genereze soluții și opțiuni pentru preîntâmpinarea sau rezolvarea anumitor situații posibile sau care survin în desfășurarea evenimentelor), eliberând, în același timp, mintea de orice urmă de stres. Airsoftul îl determină pe practicant să gândească atât pentru sine, la nivel individual, cât și pentru ceilalți, la nivel de grup. Activitățile de airsoft ajută nu doar din punct de vedere medical (activitatea în aer liber îi oferă creierului un excelent nivel de oxigenare), dar și din punct de vedere intelectual:
- Sporește nivelul randamentului intelectual ca urmare a generării în mod activ a necesității rezolvării diferitelor situații din “teatrul de acțiune al operațiunilor”;
- Generează noi conexiuni neuronale și facilitează apariția de noi neuroni (neurogeneza);
- Stimulează dezvoltarea BNDF, învățarea cognitivă și crește nivelul performanței intelectuale;
- Este un excelent adjuvant în materie de prelungire a funcției de gândire.
Airsoft-ul oferă beneficii atât pentru corp, cât și pentru minte! Dincolo de posibilitățile oferite oricărui român de a se bucura de “ceea ce vede doar în jocuri sau la televizor”, acest sport este ocazia perfectă de îmbunătățire a performanței intelectuale!