monitorulcj.ro Menu
Sport

U-BT Cluj impresionează în Liga Națională de baschet

Trupa clujeană a condus meciul de la un capăt la altul și nu a avut probleme unei echipe care în ultimii ani s-a ridicat constant.

U-Banca Transilvania își continuă parcursul perfect din Liga Națională. Gruparea condusă de Mihai Silvășan a depășit-o în weekend pe  Dinamo cu 101-90 și a ajuns la opt victorii consecutive în campionat.

Darko Planinic a fost cel mai bun marcator de la U-Banca Transilvania Cluj  cu 22 de puncte, fiind urmat de Patrick Richard și Donatas Tarolis, ambii cu 18 puncte,  în timp ce Kerron Johnson a contribuit și el cu 14 puncte.


”A fost un meci cu multe puncte marcate, ei au venit aici să lupte și au jucat agresiv. Am avut momente în care nu am știut cum să răspundem la agresivitatea lor, însă per total ne-am făcut treaba. Evident, în apărare puteam face lucrurile mai bine. Au fost momente în care ei ne-au taxat, dar victoria e victorie. Mă bucur că am obținut-o și mergem mai departe, gândindu-ne la meciul cu Pitești de miercuri.”, a declarat Mihai Silvășan.

Partida U-Banca Transilvania - BCMU FC Argeș Pitești din etapa 9, Faza 1 a Ligii Naționale a fost devansată. Astfel meciul se va disputa miercuri, 4 decembrie, de la ora 19.00, în BTarena. Formația din Trivale a pus mari probleme clujenilor în meciul tur,  fiind nevoie de o repriză suplimentară pentru stabilirea învingătoarei.