Echipa de fotbal Universitatea Cluj a învins categoric, pe teren propriu, formația ACS Poli Timișoara, scor 4-0 (1-0), în etapa a 14-a din Liga 2.
Conducerea clubului de fotbal CFR Cluj pregăteşte o lovitură pe piaţa transferurilor. Noul director sportiv al campioanei, Daniel Stanciu, a vorbit despre posibilul transfer al lui Gabi Tamaş.
Naţionala de handbal masculin a României a fost învinsă miercuri, în deplasare, de reprezentativa similară a Portugaliei, cu scorul de 21-13 (10-7), în primul meci din grupa a 6-a preliminară. Partida a reprezentat şi debutul pe banca tricoloră a antrenorului spaniol Manuel Montoya.
Echipa de volei feminin Universitatea Cluj și-a prezentat, astăzi, lotul și stafful echipei la startul noului sezon voleibalistic, dar și ultimul transfer, o jucătoare care a evoluat în cea mai mare parte la echipe din Italia.
Naționala U21 a României, calificată la Campionatul European de anul viitor, va disputa o partidă amicală în compania reprezentativei similare a Belgiei, formație care se va afla și ea în Italia, în vara viitoare, la turneul final. Partida se va disputa joi, 15 noiembrie, pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu” din Cluj-Napoca.
Clubul sportiv Universitatea Cluj a anunțat cine va conduce banca tehnică la meciul cu ACS Poli Timițoara. Potrivit anunțului, Mircea Cojocaru este noul antrenor principal al Universității Cluj, urmând să conducă echipa de pe banca tehnică în meciul de joi, cu ACS Poli Timișoara, de pe Cluj Arena.
Niciun antrenor nu vrea să preia Universitatea Cluj, din cauza salariului "mic". Asta în condițiile în care, în România, salariul mediu net este de aproximativ 2.700 de lei.
CFR Cluj a anunțat oficial noul director sportiv. Daniel Stanciu a fost instalat, luni, în funcţia de director sportiv al clubului CFR Cluj, informează site-ul oficial al grupării ardelene.