Noua Universitatea Cluj, în formula girată de Primărie şi de universităţile din oraş, devine realitate, iar clubul a organizat marţi un prim trial pentru alcătuirea lotului pe care se va baza în Liga a IV-a. Coordonatorul sportiv al noii structuri, fostul internaţional Ioan Ovidiu Sabău, susţine că se va inspira din modelul Academiei Hagi.
Starea gazonului de pe Cluj Arena, care va găzdui în premieră o partidă oficială a naţionalei de fotbal a României, ridică încă semne de întrebare, cu mai puţin de două săptămâni de data la care se va disputa jocul de debut al României în preliminariile Campionatului Mondial de fotbal din 2018.
În vederea pregătirii viitoarelor campioane naționale, europene și chiar mondiale, clubul de fotbal feminin Olimpia Cluj-Napoca face un pas important în față dezvoltând un centru de fotbal feminin în colaborare cu mai multe școli din localitate dar și din alte județe.
Ioan Ovidiu Sabău, Marius Popescu şi Zsolt Szilagyi caută viitoarele vedete ale Universităţii Cluj. Cel mai iubit club din Transilvania organizează în 23 şi 24 august un trial la care sunt aşteptaţi jucători născuţi înainte de anul 2000.
Viaţa clujeanului Benny Adegbuyi pare desprinsă din filmele hollywoodene. A lovit probleme vieţii cât a putut el de tare şi a reuşit să ajungă în numai cinci ani locul doi în lume la lupte. Sportivul va lupta în oraşul în care s-a născut şi unde are cei mai mulţi prieteni: la Cluj.
România va participa anul acesta la Jocurile Paralimpice de la Rio de Janeiro cu cea mai numeroasă echipă din istoria sa şi va intra în competiţie la cel puţin şase discipline sportive. Lotul sportivilor care vor merge la Rio pentru a participa la Jocurile Paralimpice 2016 a fost prezentat miercuri la Cluj-Napoca de preşedinta Comitetului Naţional Paralimpic din România, Sally Wood Lamont.
Căpitanul echipei naţionale de baschet seniori a României şi jucător la U-BT Cluj, Vlad Moldoveanu vorbeşte despre baschetul românesc şi despre competiţiile internaţionale, într-un interviu pentru u-bt.ro.