Feroviarii sunt siguri că vor obține victoria în meciul cu Vaslui, în condițiile în care moldovenii l-au pierdut pe Lucian Sânmărtean, „creierul echipei”.
Federația Argentiniană de Fotbal a anunțat stranierii care se vor deplasa la București pentru amicalul cu România, programat în 5 martie, de la ora 21.00.
Federaţia Română de Fotbal nu mai are voie să organizeze meciuri în preliminariile CE şi CM pe alte stadioane în afară de „Naţional Arena" şi „Cluj Arena". Stadioanele din Ploieşti şi Piatra Neamţ sunt incompatibile cu normele fotbalului european.
Voleibalistele Universității au profitat de pauza competițională pentru a vizita sediul companiei EBS, principalul sponsor al echipei clujene. „Studentele” i-au oferit o minge și un tricou înrămat directorului companiei, Daniel Metz, care și-a serbat astăzi ziua de naștere.