monitorulcj.ro Menu

Suporterii Universității au protestat în centru

Fanii Universității Cluj au protestat ieri seară în centrul orașului pentru a atrage atenția autorităților asupra situației dificile prin care trece clubul de pe Someș.

Victorie pentru baschetbaliste

Baschetbalistele „U“ Cluj au obținut prima victorie din acest sezon, miercuri seara, pe teren propriu, contra echipei Olimpia Brașov.

Drumul spre Rio trece prin Istanbul

România va întâlni în această seara Turcia, într-o partidă din cadrul preliminariilor Campionatului Mondial de Fotbal – Brazilia 2014.

„U“ Jolidon începe aventura în Ligă

Vicecampioana României la handbal feminin, „U“ Jolidon Cluj va juca duminică primul meci în cadrul grupelor Ligii Campionilor, în deplasare la Krim Ljubliana.

Sandu vrea măcar un punct din două meciuri

Mircea Sandu, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că echipa naţională trebuie să obţină cel puţin un punct din "dubla" cu Turcia şi Olanda, precizând că acesta poate fi câştigat la Istanbul.

Turan apreciază naționala României

România va întâlni vineri, 12 octombrie, echipa națională a Turciei, în deplasare, în cadrul preliminariilor Campionatului Mondial din 2014 ce va avea loc în Brazilia.