monitorulcj.ro Menu

Mircea Sandu și Dumitru Dragomir, urmăriți penal de DNA

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a început urmărirea penală faţa de mai mulţi membri ai Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal, printre care Mircea Sandu, preşedintele FRF, şi Dumitru Dragomir, preşedintele LPF şi vicepreşedinte FRF, anunţă Antena 3, citată de Agerpres.

„Feroviarii“ mai vor o victorie

CFR Cluj va primi vizita nou-promovatei Ceahlăul Piatra Neamţ, într-un meci din cadrul etapei a 11-a a Ligii 1.

Concurs de Orientare pentru toţi

Recent a avut loc Concursul Orientare pentru toţi, în parcul din cartierul Gheorgheni, la care au particiapat 215 concurenţi.

„U“ aşteaptă primul succes cu Pandurii

Universitatea Cluj va juca astăzi în deplasare la Pandurii Târgu Jiu, una dintre revelaţiile de până acum ale Ligii 1, pe care nu a învins-o niciodată în campionat.

Cupa de Fotbal Ambient

A doua ediţie a Cupei de Fotbal Ambient va avea loc în acest sfârşit de săptămână în opt oraşe, printre care şi Cluj-Napoca.

Vor să învingă şi Pandurii

Antrenorul Ionuţ Badea şi câţiva fotbalişti ai Universităţii Cluj au prefaţat întâlnirea de vineri dintre „studenţi“ şi Pandurii Târgu Jiu.