monitorulcj.ro Menu

Colţescu şi Avram jr., audiaţi la DNA

Arbitrul Sebastian Colţescu a fost audiat ieri la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), ca martor în dosarul de corupţie al fostului preşedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor Vasile Avram.

Pas greşit pentru CFR

CFR Cluj a terminat la egalitate, 1-1, partida jucată acasă cu Petrolul Ploieşti, în cadrul etapei a 9-a a Ligii 1.

Ion Crăciunescu ar veni la CCA

Fostul arbitru Ion Crăciunescu a declarat ieri că în mare parte a fost de acord să preia şefia Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA), subliniind că noua comisie va fi autonomă şi va primi fonduri de la FRF doar prin comisiile de fotbal internaţional.

Cristea, chemat la naţională

Adrian Cristea, mijlocaşul Universităţii Cluj, a fost convocat la naţionala României pentru ultimele două meciuri din cadrul preliminariilor pentru Campionatul European din 2012, cu Belarus şi Albania.

România a învins Norvegia la curling!

Echipa mixtă de curling a României, formată din Allen Coliban, Crina Novac, Bogdan Colceriu şi Daiana Colceriu, a învins selecţionata similară a Norvegiei (a doua clasată în ierarhia mondială!), scor 8-6, la Campionatul European de la Copenhaga.

„Naşii“ Asesoftului

„U“ Mobitelco BT a învins pe  CSU Asesoft Ploieşti în prima etapă a sezonului 2011-2012.