monitorulcj.ro Menu

Debut victorios pentru CFR

CFR Cluj a trecut acasă cu 2-0 de Astra Ploieşti, în prima partidă oficială jucată în sezonul 2011-2012.

Spadasinele au luat aurul şi la Rio!

Echipa feminină de spadă a României a câştigat singura medalie de aur a delegaţiei noastre la Jocurile Mondiale Militare de la Rio de Janeiro.

Hănescu, în creştere

Tenismanul Victor Hănescu a urcat două locuri, de pe 65 pe 63, cu 760 de puncte, în clasamentul ATP dat publicităţii luni.

Begu, cea mai bună româncă din WTA

Românca Irina Camelia Begu este cea mai bună jucătoare română de tenis a momentului, ocupând locul 46 în clasamentul WTA dat publicităţii luni, în urma unui salt de zece locuri faţă de săptămâna trecută, graţie victoriei reuşite la turneul BCR Open România.

Voleibaliştii joacă şi în vacanţă

Cosmin Ghimeş, voleibalist la Universitatea Cluj, a participat alături de Marius Drăghici la cea de-a 15-a ediţie a Turneului Naţional de Beach Volley - seniori, competiţie găzduită de Ştrandul Municipal Oradea.

Tempesta a abandonat la Sinaia

Pilotul Marco Tempestini, de la Napoca Rally Academy, a fost nevoit să abandoneze în prima manşă de concurs a celei de-a noua etape a Campionatului Naţional de Viteză în Coasta, care s-a desfăşurat vineri la Sinaia.

Echipament nou la CFR

Echipa „feroviară“ va juca în sezonul 2011-2012 într-un nou echipament, vişiniu în totalitate.

Grecu, în atenţia Universităţii

FC Universitatea Cluj este interesată de transferul fundaşului echipei Pandurii Târgu Jiu, Constantin Grecu, a anunţat preşedintele grupării gorjene, Eugen Pârvulescu.