monitorulcj.ro Menu

100 de înotători, la Swimathon Cluj

100 de înotători s-au înscris individual sau în echipe în competiţia Swimathon 2011, organziată de Fundaţia Comunitară Cluj în 16 iulie, la Complexul de Nataţie al Universităţii Tehnice.

Buşteni, oraşul vedetelor

Adrian Mutu, Ilie Năstase şi Alina Dumitru au devenit cetăţeni de onoare ai oraşului Buşteni.

Grupă grea pentru handbaliste

„U“ Jolidon va juca în preliminariile Ligii Campionilor împotriva unor formaţii puternice, precum Viborg HK şi HK Rostov-Don.

Lobonţ este dorit la Sampdoria

Portarul român al echipei AS Roma, Bogdan Lobonţ, se află pe lista de transferuri a clubului Sampdoria Genova, retrogradat în Serie B, a anunţat, astăzi, cotidianul Il Secolo XIX, informaţie preluată de Mediafax.

Scrimerii s-au impus la New York

Echipa masculină de sabie a României, medaliată cu bronz la Mondialele de la Paris, de anul trecut, a câştigat concursul de Cupă Mondială de la New York, după 45-40 în finala cu Rusia, relatează Agerpres.

Potec, locul 3 la Paris

Înotătoarea română Camelia Potec a ocupat locul al treilea în proba de 800 m liber din cadrul concursului internaţional Open de Paris, fiind cronometrată cu timpul de 8 min 33 sec 30/100.