monitorulcj.ro Menu

Black Devils a câştigat Cupa Universităţii

Echipa Black Devils este câştigătoarea primei ediţii a „Cupei Universitatea“ – competiţie dedicată suporterilor clubului „U“ Cluj -, după ce a reuşit să învingă în finală formaţia Tiki Taka „U“ cu scorul de 7-2.

Juniorii de la „U“ au pierdut finala

Echipa juniori născuţi în1999 a Universităţii Cluj, antrenată de Septimiu Ormenişan, a fost învinsă după lovituri de departajare de echipa Liceului „Mircea Eliade“ din Bucureşti, în SuperCupa „Cupei Hagi Danone“.

Juniorii Craiovei, neprogramaţi

Echipa de juniori republicani B a Universităţii Craiova, copii născuţi în 1994, nu va mai participa la turneul semifinal care se va desfăşura la Timişoara începând de joi, fiind neprogramată de FRF din cauza datoriilor clubului oltean faţă de Victor Piţurcă.

FC Vaslui va juca la Piatra Neamţ

Antrenorul echipei FC Vaslui, Viorel Hizo, a declarat că formaţia sa, care va prelua locul în Liga Campionilor al FC Timişoara după ce aceasta nu a primit licenţa, va evolua în preliminariile competiţiei europene la Piatra Neamţ.

Brata vrea pe podium

Daniel Brata, cel mai titrat judoka român în activitate, şi-a propus o clasare pe podium la Cupa Mondială de la Bucureşti şi cât mai multe puncte care să-l ajute să urce în clasamentul mondial, care asigură calificarea primilor 22, la fiecare categorie, la turneul olimpic de la Londra 2012.