Poliţiştii clujeni au descoperit în cadrul unei acţiuni desfăşurate în comuna Valea Ierii, judeţul Cluj, peste 80 mc de material lemnos tăiat ilegal.
Proiectul Tetarom IV este deocamdată doar o poveste, fiind pus pe butuci de proiectarea deficitară, dar preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, construieşte deja Tetarom V.
Vestea că Papa Francisc va efectua în 2019 o vizită în România a bucurat întreaga suflare catolică din țară. ÎPS Florentin Crihălmeanu, episcopul eparhial al Episcopiei Cluj-Gherla, susține că vizita Suveranului Pontif este o binecuvântare pentru toți creștinii din România.
Mai mulți clujeni i-au bătut obrazul, în direct la radio, viceprimarului Dan Tarcea în privința mizeriei și mirosurilor insuportabile din Piața Mihai Viteazu. Aceștia spun că degeaba s-a modernizat zona din fața cinematografului Florin Piersic, dacă străzile din zonă miros a vomă și urină.
După ani lungi de cercetări pe teren a monumentelor arhitecturale, asocieri cu documentele provenite din arhivele secrete ale Vaticanului și redactarea catalogului cu 183 de biserici colectate, Ina Roșu Vădeanu a lansat, astăzi, volumul "Programul arhitectural al Bisericii Române Unite cu Roma. Episcopia de Gherla și Cluj Gherla (1853-1947)".
Zeci de angajați ai Companiei de Transport Public Cluj-Napoca au protestat în curtea companiei nemulțumiți de condițiile de muncă și de salarii.
Îți este dor de sărbătorile de iarnă? Și nouă! Te invităm sâmbătă, pe 24 noiembrie 2018, să dăm startul celui mai frumos sezon din an și să aprindem împreună luminile de Crăciun care au împodobit Iulius Mall Cluj.
Un accident rutier între o autoutilitară şi un autoturism, în urma căruia două persoane au fost rănite, a avut loc, joi, pe centura Bulevardul Muncii-Apahda.