monitorulcj.ro Menu

Accident mortal la Iara

Un accident mortal a avut loc marţi după masă în localitatea Iara din judeţul Cluj. Şoferul maşinii implicate în accident era băut şi nu avea permis de conducere.

Polițiștii clujeni, pe urmele unui ucigaș de câini

Autoritățile clujene, printre care reprezentanții DSV Cluj, IPJ și Poliția Locală din Florești fac cercetări pentru a descoperi un bărbat care a furat un cățel, după care l-a torturat, în final ajungând să îl ucidă cu sânge rece.

Ziua în uniformă, seara printre lavandă. Purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj cultivă flori și creează obiecte decorative

Traian Morar este purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, cu rolul de a crea o legătură între acțiunile poliției clujene și presa, iar impIicit cu cetățenii. Însă, după ce renunță la uniforma pe care o poartă zi de zi care îi dă un aer mai mult decât serios, se retrage la câmpul de lavandă pe care l-a plantat în urmă cu trei ani de zile.

Spectacol al Teatrului „Puck”, dublu premiat la Timișoara

Spectacolul „Strada cu îngeri”, în regia lui Decebal Marin, a fost distins cu două premii la cea de-a treia ediție a Festivalului Internațional de Animație “Sub bagheta lui Merlin”, pentru Scenografie, respectiv Interpretare colectivă. De asemenea, același spectacol a fost selectat în cadrul prestigiosului Festival de Teatru de la Avignon 2019.