După ce și-a ieșit din minți și a făcut o criză de nervi în plenul Consiliului Județean certându-se cu directorul de la Protecția Copilului, Daniel Tămaș, președintele Alin Tișe i-a invitat pe consilieri la un pahar de whisky chiar în sediul instituției, cel mai probabil pentru a se calma.
Un proiect de construire a unei piste de biciclete pe traseul unei linii dezafectate de cale ferată va fi depus de trei localităţi din judeţul Cluj - Sâncraiu, Călăţele şi Huedin, primarii acestora anunţând marţi că vor să atragă pentru acest obiectiv o finanţare europeană de 200.000 de euro.
Clujenii spun că apa de la robinet în unele locuri este foarte bună și preferă să o consume în loc să dea bani pe apă îmbuteliată, în schimb ce alții sunt nevoiți să își care canistre întregi de apă acasă de la magazin.
Scandalul plăcuțelor multilingve nu s-a încheiat la Cluj. Reprezentanţii Asociaţiei Musai-Muszáj atrag atenţia că în ultimul an au fost amplasate doar 4 dintre cele 12 plăcuțe multilingve și lanțul promisiunilor și al amânărilor nu pare să aibă sfârșit. În replică, primarul Emil Boc spune că aici este vorba de “o mică furtună într-un pahar cu apă”.
Primarul Emil Boc anunță o nouă revoluție în traficul clujean: un centru de management integrat al traficului, unde calculatoarele vor lua decizii în locul oamenilor pentru fluidizarea traficului. Proiectul va avea nu doar senzori amplasați în asfalt ci și camere de luat vederi speciale pentru traficul auto.
Teatrul Naţional Cluj-Napoca îi aşteaptă pe clujeni la premiera Povești de dragoste la prima vedere după volumul de proză de Gabriel Liiceanu, Adriana Bittel, Ioana Pârvulescu, Radu Paraschivescu și Ana Blandiana.
Un bărbat a murit, marţi, după ce s-a prăbuşit de la înălţime în timp ce lucra în cariera de piatră Bologa.
Polițiștii locali din cadrul Direcției Ordine Publică și Trafic Rutier au desfășurat săptămâna trecută acțiuni privind ocuparea abuzivă a locurilor de parcare pentru persoanele cu dizabilități, în mai multe zone din oraş.