Ministrul Justiției, Florin Iordache, nu demisionează din funcție, în ciuda celor aproape 100.000 de oameni care au protestat contra ordonanțelor privitoare la grațiere și amnistia unor fapte de corupție prin modificarea codurilor penale și în ciuda unor voci puternice din societatea civilă care i-au cerut, la dezbaterea de luni, demisia pentru modul neprofesionist și netransparent prin care a încercat să legifereze în domeniul penal.
Primăvara va da primele semne în următoarele două săptămâni. Temperaturile vor ajunge până la 9 grade Celsius în Transilvania.
Consilierii locali au fost asaltaţi cu zeci de plângeri venite din partea clujenilor care au fost obligaţi să plătească din acest an un impozit majorat cu 500% pentru clădirile degradate.
Care este cartierul cel mai sigur din punct de vedere al criminalităţii şi în care se trăieşte cel mai bine?
Asta este incredibil și de neacceptat: toată lumea mișcă în jurul nostru, toți par a vrea ceva, e o atmosferă tot mai încinsă, cu iz de schimbare, iar noi n-avem politică externă, n-avem strategie, n-avem prim-ministru, nici ministru de externe. Nu facem nimic. Dimpotrivă!
Peste 100 de grefieri au protestat, luni la prânz, nemulţumiţi de diferenţele salariale existente în sistemul de justiţie.
Scene de groază într-un autobuz aparţinând Companiei de Transport Public (CTP) Cluj-Napoca, după ce doi controlori au fost atacaţi de un individ care circula fără bilet. Pentru a scăpa de amendă, bărbatul a folosit un spray paralizant.
Psiholog clujean: “Foarte multe abuzuri nu se depistează. Abuzatorul, de cele mai multe ori ameninţă copilul, îl şantajează emoţional să nu povestească, iar copilul nu spune mai departe”