22 de titluri și 32 de spectacole puse în scenă de artiști din toată țara și trupe de teatru din Rusia, Danemarca, Ungaria, Republica Moldova sau Slovenia îi vor încânta pe clujeni la cea de-a 15-a ediţie a Festivalului Internațional al Teatrelor de Păpuși și Marionete „Puck”.
Scriitorul Mircea Cărtărescu afirmă despre cântăreţul Bob Dylan, care a primit Premiul Nobel pentru Literatură pe anul 2016, că e un geniu muzical și un mare poet, dar că îi este milă de scriitorii adevărați.
Tribunalul Cluj a decis că firma Tahal Consulting Engineers LTD, inginerul de şantier al Sistemului de Management Integrat al Deşeurilor (SMID) trebuie să plătească 73.000 lei către forul judeţean.
10 zile în care zâmbetul va fi pe feţele tuturor. Aşa se anunţă a fi Comedy Cluj din acest an. Aproape 150 de filme alcătuiesc programul celei de-a opta ediţii a celui mai mare festival din Europa dedicat exclusiv comediei. Dar nu numai filme, ci şi spectacole de teatru. Doi dintre cei mai inventivi și perseverenți tineri creatori de teatru românesc își aduc în premieră spectacolele de comedie la Cluj.
Viceprimarul municipiului Cluj-Napoca Horvath Anna, aflată sub control judiciar pentru trafic de influenţă, a anunţat, pe contul său de socializare, că urmează să intre în concediu fără plată până la încheierea cercetărilor, fiind incorect să fie remunerată dacă nu poate presta munca la primărie.