monitorulcj.ro Menu

OPINIE: Umor, umori, omori

Nu există un aparat (infailibil) de măsurare a inteligenței. Nu există principii imuabile de evaluare a acestei prețuite calități umane. Câteodată, aceasta nu este identificabilă prin rezultate, ci (numai) prin diverse „semne particulare”, cum ar fi umorul sau ironia. Ba când ți-e lumea mai dragă și crezi că ai ajuns la un rezultat, vine înțelepciunea populară și-ți dă peste cap, susținând că „unde-i multă minte e și multă prostie”. Mai știi ce să crezi?

Autostrada Orăștie-Sibiu, redeschisă abia la toamnă

Circulaţia pe segmentul de autostradă Orăştie-Sibiu se reia la toamnă, după ce va fi refăcut tronsonul demolat din cauza fisurilor, a anunţat ministrul Transporturilor într-o emisiune la PROTV.

Mihai Sandu: Muzica mă ajută să simt prezentul

Sursă foto: facebook.com/mihailsandu.11
Mihail Sandu are 25 de ani și s-a lansat pe piața muzicală a României cu piesa "Mă ucide ea", care, deși nu se poate adăuga pe lista clișeelor care se difuzează la radio, este ascultată și cântată de foarte mulți oameni. Tânărul a vorbit cu reporterii Monitorul de Cluj despre muzică, viață și copilărie.