monitorulcj.ro Menu

Avertisment pentru şoferi! Autorităţile nu au luat nicio măsură la prima zăpadă din acest an - FOTO

Circulaţia se desfăşoară cu dificultate atât pe principalele artere cât şi pe străzile din cartiere după prima ninsoare căzută în acest an la Cluj. Cu toate că autorităţile se lăudau că sunt pregătite oricând să intervină în caz de ninsori abundente, luni după amiază niciun utilaj de deszăpezire nu se afla în trafic. Maşinile circulă bară la bară după ce zăpada a acoperit întreg carosabilul, șinele de tramvai și stațiile CTP.

A câştigat din a doua încercare

Consiliul Judeţean Cluj a câştigat în instanţă garanţia de bună execuţie depusă de firma MBS, liderul asocierii de firme care nu a reuşit să ducă la bun sfârşit proiectul de reabilitare a drumului Răchiţele – Ic Ponor, finanţat din fonduri europene, dar numai din a doua încercare.

Artiştii care schimbă faţa Poloniei. Birocraţia ucide arta din faşă la Cluj

Proiecte mari, ca acesta din Lodz din Polonia din acest an, pot dura până să fie realizate între patru şi opt zile.
Arta stradală este greu de realizat din cauza legilor. Nu însă şi în străinătate. Doi artişti realizează în Polonia o „mică revoluţie” în lumea artei stradale. Ei fac desene cât blocul, la propriu. La scurt timp după debut, faima celor doi a ajuns la nivel internaţional şi tot mai multă lume le solicită desenele în diferite ţări de pe glob pentru a da o pată de culoare blocurilor. În Cluj, artiştii nu-şi permit luxul să viseze pentru că hârţogăraia îi „omoară” şi se mulţumesc cu diferite festivaluri.