Cel puţin 128 de persoane au fost ucise şi alte 200 rănite în urma unor atentate teroriste multiple care au avut loc, vineri seară, în mai multe zone din Paris.
Mai multe explozii şi incidente armate au avut loc vineri seară în centrul Parisului, în zona Stade de France, unde avea loc un amical între echipele de fotbal ale Franţei şi Germaniei, mai multe persoane fiind ucise.
Azi se împlinesc două săptămâni de la tragedia care a dus la moartea a 55 de persoane, până în momentul de față. Chiar dacă subiectul a devenit probabil obositor pentru unii e necesar ca tot ce a inspirat acest eveniment să nu fie uitat odată cu timpul.
Un tânăr care avea mandat de executare a unei pedepse privative de libertate a fost identificat de poliţiştii clujeni, joi, pe raza comunei Corneşti.
Trupa Voltaj va susţine, la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, pe 3 decembrie, concertul „Din toată inima simfonic”, alături de o orchestră formată din 45 de muzicieni, iar încasările vor fi donate celor aflaţi în suferinţă în urma tragediei din clubul Colectiv.
Procurorii DNA au ridicat, vineri, o serie de documente de la sediul Agenției Județene de Ocupare a Forței de Muncă Cluj.
Noua funcționalitate introdusă de Facebook este disponibilă deocamdată doar în Franța dar, așa cum ne-a obișnuit Mark Zuckerberg, sunt șanse mari ca în curând funcția să fie disponibilă și celorlalți utilizatori.
În luna noiembrie, echipa Day 15 le propune clujenilor să privească Turnul Pompierilor în altă lumină. La propriu și la figurat.