Boc a deschis un dialog legat de intervențiile de lângă Someș, a promis să informeze cetățenii despre deciziile viitoare, dar până la urmă a ales excavatorul.
Un clujean este nemulţumit de modul în care-şi face datoria Poliţia Locală din Cluj – Napoca. El este revoltat de faptul că standurile de taxi din oraş sunt ocupate de „maşinile tari ale şmecherilor” care sunt parcate „fix în faţa crâşmelor de fiţe cu care este plin” Clujul.
Şoferii din judeţul Cluj „şi-au făcut de cap” în acest weekend. Şapte persoane au fost prinse sub influenţa băuturilor alcoolice în timp ce conduceau pe străzile din judeţ.
Ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, a făcut luni prima declaraţie de presă la aproape o săptămână de la accidentul în care şi-a pierdut viaţa poliţistul Bogdan Gigină, după reacţii în lanţ ale unor politicieni şi reprezentanţi ai societăţii civile, dar şi ale preşedintelui Klaus Iohannis.
Show-ul este o combinație unică de divertisment și sport, în care acrobațiile spectaculoase și demonstrațiile impecabile de talent și tehnică ale unor celebri patinatori sunt acompaniate de sunetele unei viori Stradivarius.
Am să răspund în acest articol unui polițist care crede că schimbarea ministrului de Interne Gabriel Oprea (devenit subiectul nr. 1 pe agenda publică) nu rezolvă niciuna dintre problemele grele și grave ale ministerului cu pricina. Căci, spunea polițistul, sub „Oprea cel Mare” se află un „Oprea mai Mic” (ce ocupă funcția de adjunct, de exemplu), iar sub acesta, un „Oprea și mai Mic” (pe la IGP, probabil) și tot așa până la un „Oprea Județean”.
Scandal monstru într-un sat din județul Cluj. După ce i-a incendiat bunurile fostului șef un bărbat s-a dus în barul din sat. Nervos de cele întâmplate proprietarul a vrut să-și facă singur dreptate și l-a atacat, ajutat de un prieten, pe incendiator cu furci și topoare și i-a tăiat capul.
Un accident rutier mortal a avut loc duminică, 25 octombrie, în jurul orei 18:30, în localitatea clujeană Luna, fiind implicate un TIR şi două autoturisme.