Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul este prăznuită pe 29 august, fiind considerată zi de post. Ni se cere să postim ca să nu ne asemănăm cu Irod, care din cauza ospăţului fără măsură, a cerut ca Salomeea să-i danseze şi drept răsplată i-a oferit capul Sfântului Ioan Botezatorul.
O femeie a ajuns vineri seară la Spitalul Municipal Dej după ce a fost lovită de un autoturism în localitatea Cuzdrioara.
De ce nu se mai termină lucrările pe străzile din Cluj-Napoca? Pentru că "Dorel" e prezent pe fiecare şantier.
În această dimineață în sala mare a primăriei Turda s-a dat startul oficial al Zilelor Municipiului Turda ediția 2015.
Primăria Cluj-Napoca va efectua în perioada 1 – 20 septembrie 2015 a șasea acţiune de dezinsecţie pe domeniul public al municipiului Cluj-Napoca. Acţiunea se va desfăşura între orele 21.00 şi 5.00.
Un tânăr de numai 19 ani a fost accidentat grav, vineri dimineaţă, pe strada Paris în timp ce trecea strada neregulamentar.
Reprezentanţii RAADPP Cluj au anunțat că s-a turnat primul strat de asfalt pe drumul Răchițele-Prislop-Ic Ponor.
Poliţiştii clujeni au confiscat aproximativ 700 de kilograme de legume, transportate fără documente, în urma unui control în trafic.