Patru nave NATO vor intra până la 7 septembrie în apele Mării Negre, regiunea fiind vizitată în ultima perioadă de mai multe nave de război în contextul situației din Ucraina, a indicat miercuri o sursă militar-diplomatică rusă.
12 persoane au fost aduse miercuri la sediul Înaltei Curți de Casație și Justiție cu duba Poliției, pentru a fi audiate în calitate de martori în dosarul fraudării referendumului, în care inculpat este și vicepremierul Liviu Dragnea.
Autoturismul unui bărbat din Gherla a luat foc miercuri dimineaţă pe şoseaua ce leagă Apahida de Cluj-Napoca.
Doi americani şi un nigerian au fost depistaţi de Serviciul pentru Emigrări Cluj, ieri, 2 septembrie, în urma unor acţiuni ale Serviciului pentru Imigrări privind combaterea şederii ilegate.
Inspectoratului de Jandarmi Judeţean „Alexandru Vaida Voevod” Cluj a executat peste 1200 de misiuni la nivelul judeţului în luna august.
Un hoț din buzunare care acționa în mijloacele de transport în comun din Turda, a fost prins de polițiști și a fost arestat pentru 24 de ore.
Operaţia la care a fost supus copilotul Răzvan Petrescu, rănit în accidentul aviatic din Munţii Apuseni, a durat trei ore şi a fost finalizată cu succes, el urmând să rămână internat cel puţin o săptămână la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) din Cluj-Napoca.
Un accident rutier a avut loc marți seara în localitatea clujeană Dej. Un motociclist a trecut cu roțile peste bicicleta unui bărbat care s-a dezechilibrat și a căzut, iar un alt șofer a intrat în coliziune cu o mașină a poliției, prezentă la fața locului. În urma accidentului biciclistul a fost rănit grav.