O garnitură a unui metroul a deraiat marți, 15 iulie 2014, în jurul orei 8.30 (7.30 ora României), la Moscova, accidentul soldându-se cu mai multe victime, morți și răniți, au anunţat serviciile de salvare.
Conducerea UBB a criticat ordonanţa de urgenţă a Guvernului care aduce modificări Legii Educaţiei şi a cerut revenirea asupra documentului şi consultarea profesorilor şi universităţilor.
Federația Sindicatelor Aeroportuare din România a criticat-o dur pe Aurelia Cristea, ministru delegat pentru Dialog Social, după ce aceasta a avertizat sindicaliştii de la Aeroportul Internaţional Cluj cu privire la protestele pe care le vor desfăşura zilele următoare în faţa Consiliului Judeţean Cluj.
Ministrul britanic al afacerilor externe, William Hague, a anunțat luni seara că demisionează din post pentru a deveni Lider al Camerei Comunelor (camera inferioară a parlamentului).
Cea mai mică medie cu care s-a intrat la un liceu în judeţul Cluj a fost 2,86 şi a fost înregistrată la Liceul Tehnologic "Vlădeasa" din oraşul Huedin, după prima etapă a repartizării computerizate.
Fiica cea mică a primarului municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, Patricia, a fost admisă cu media 9,19 la Liceul Teoretic "Gheorghe Şincai" în urma repartizării computerizate, clasându-se pe locul 654 între cei 3.510 de absolvenţi repartizaţi în judeţ.
Festivalul Internațional de Film Studențesc (FFeST) care rulează de opt ediții în Cluj-Napoca, se va desfășura și în acest an în perioada 25-29 noiembrie. Înscrierile filmelor se pot face până la data de 15 octombrie 2014.
Valoarea estimată a lucrărilor de modernizare a ștrandului din Grigorescu este de peste 4 milioane lei și a lacului din Parcul Central este de 2 milioane lei.