Sâmbătă dimineaţa, nu mai puţin de două accidente au avut loc pe centura ocolitoare Cluj-Est la interval de cinci minute. În urma accidentelor au rezultat pagube materiale importante. De asemenea, două persoane au fost rănite.
Primăria caută firma potrivită care să realizeze proiectarea unui parking nou în Mănăştur, în tot acest timp lucrările la un alt parking în acelaşi cartier fiind blocate.
Românii nu se tem că situația din Ucraina ar putea declanşa un conflict între ţara noastră şi Rusia, o arată un studiu al IRES realizat în 26 martie 2014.
Prinţul moştenitor al Marii Britanii vorbşte cu mult drag despre peisajele şi viaţa de la sat ale ţării noastre, de care s-a îndrăgostit încă din 1998, de la prima lui vizită în România
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Cluj a intervenit sâmbătă după amiaza în zona Baciu Triaj după ce un minor s-a electrocutat la reţeaua de 27.000 de volţi. Incidentul s-a petrecut în jurul orei 18.20. La faţa locului a fost trimis un echipaj SMURD şi o ambulanţă. Minorul se juca alături de alţi copii în staţia CFR Baciu, iar la un moment dat s-a urcat pe un vagon dezafectat.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, sâmbătă, că România are o resursă mult mai valoroasă decât aurul de la Roşia Montană şi decât gazele de şişt, şi anume inteligenţa, adăugând că ar trebui ca ţara noastră să urmeze exemplul Japoniei, care a pus accentul pe inteligenţa poporului.
Un clujean este nemulţumit de faptul că în Cimitirul Central sunt sute de brazi uscaţi şi nimeni nu intervine să-i taie. Acesta spune că a sesizat inclusiv Primăria Cluj-Napoca, dar cererea lui a rămas fără răspuns.