monitorulcj.ro Menu

PREMIERĂ: Prima băutură anti-mahmureală

sursa foto: gazetanord-vest.ro
Uruguayul, cel mai mare consumator mondial de whisky pe cap de locuitor, dintre care 8 % au probleme cu alcoolul, promovează în baruri și discoteci o băutură inventată în țară și considerată antidotul perfect împotriva mahmurelii, informează sâmbătă agenția EFE.

GUVERN: Consilierul şi şoferul lui Boc, Darius Pintilie şi Marius Buzea, angajaţi ILEGAL ca şi EXPERŢI la ROMATSA

Emil Boc alături de Darius Pintilie sursa foto citynews.ro
Corpul de control al primului-ministru a efectuat un control la ROMATSA privind angajarea în cadrul regiei mai multor persoane cu încălcarea prevederilor legale. „S-a constat angajarea la această entitate, cu încălcarea prevederilor legale, a unor colaboratori, consilieri sau rude ale unor demnitari”, se arată în nota de informare a Corpului de Control. Printre ei se află şi Darius Pintilie şi fostul şofer al lui Emil Boc, Marius Buzea.

UPDATE Cine e clujeanul care a devenit EROU ÎN LUMEA ÎNTREAGĂ pentru că a salvat o VIAȚĂ DE CÂINE

sursa foto: dejeanul.ro
Gestul unui tânăr clujean care a salvat un câine din apele reci ale Someşului a făcut înconjurul lumii. Jurnaliştii de la Huffington Post au relatat pe larg povestea românului curajos. Ştirea a apărut şi în alte publicaţii internaţionale. Între timp, filmul salvării câinelui, postat pe YouTube, a adunat peste un milion de vizionări în numai trei zile.

FOTO Bărbat găsit decedat într-o staţie de autobuz din Grigorescu

Un bărbat de aproximativ 55 de ani a fost găsit decedat, sâmbătă dimineaţa, într-o staţie aparţinând Companiei de Transport Public (CTP) Cluj-Napoca din cartierul Grigorescu. La faţa locului s-au deplasat mai mulţi criminalişti, dar şi poliţişti. Descoperirea macabră a fost făcută de către trecători care au anunţat autorităţile.

Monitorul demarează campania „Mândru că-s Clujean”

În vreme ce unii se străduie din răsputeri să denigreze Clujul, noi încercăm să arătăm de ce îl iubim. Noi și clujenii adevărați, născuți sub Dealul Feleacului sau veniți din toate cele patru zări pentru că aici s-au simțit acasă.