Cinci moţi salvatori ai răniţilor din accidentul aviatic din Munţii Apuseni, care a avut loc în 20 ianuarie, participă, duminică, la înmormântarea tatălui liderului PDL, Vasile Blaga, ei urmând să aibă o întâlnire cu preşedintele Traian Băsescu.
Președintele Traian Băsescu a sosit la Oradea, el îndreptându-se, însoțit de primarul Clujului, Emil Boc, spre localitatea Petrileni unde au loc duminică funeraliile tatălui liderului PDL, Vasile Blaga.
Preşedintele Traian Băsescu şi soţia sa, Maria Băsescu, s-au aflat printre participanţii la petrecerea de botez a fiicei liderului PMP Eugen Tomac, la eveniment fiind prezentă, alături de soţul său, şi Elena Băsescu.
În 14 februarie, ora 6.50, un bărbat de 44 ani, domiciliat în comuna Chinteni, judeţul Cluj, în timp ce conducea un autoturism pe Bulevardul dul Muncii din municipiul Cluj-Napoca, nu a păstrat distanţa de siguranţă faţă de un alt autoturism care circula regulamentar în faţa sa, condus de un bărbat de 55 ani, domiciliat în Miercurea Ciuc, judeţul Harghita, care a încetinit pentru a efectua un viraj la stânga.
Cancelarul german Angela Merkel a declarat sâmbătă, înaintea unei vizite în Franța, că va discuta cu președintele francez, Francois Hollande, despre construirea unei rețele de comunicare europene pentru a evita ca e-mail-urile și alte date să treacă prin Statele Unite, relatează Reuters.
Protest inedit al locuitorilor unui cartier rezidenţial din Cluj-Napoca, supăraţi că s-au trezit peste noapte cu câteva blocuri ridicate în faţa caselor lor, pe un spaţiu verde. Aceştia au parcat 50 de maşini de o parte şi de alta a străzii pe care locuiesc, să le demonstreze autorităţilor locale că în zonă nu mai este loc de încă 300 de familii.
Preşedintele CC, Augustin Zegrean, a declarat, sâmbătă, la finalul şedinţei consacrate dezbaterilor la proiectul de revizuire a Constituţiei, că nu este "nici mai bun nici mai rău decât alte proiecte" şi că nu este uşor să faci o propunere de modificare a Constituţiei când lucrezi cu mulţi oameni.