Pe data de 10 decembrie, începând cu ora 19, Bogdan Ota și prietenii săi, violonistul Radu Cotoman și violoncelistul Emerich Ghercă vor susține spectacolul caritabil „Artă pentru suflet” în sala de concerte Auditorium Maximum a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.
Reprezentanții Primăriei municipiului Dej, ai Liceul Teoretic „Alexandru Papiu Ilarian”, dar și autorități județene, au inaugurat, la sfârșitul săptămânii trecute, proiectul „Modernizare și extindere clădire principală Liceul Alexandru Papiu Ilarian, cu un corp de clădire D+P+2E și modernizare teren de sport cu anexe”.
Academia Română, prin Institutul de Istorie „George Bariţiu” din Cluj, şi Marea Lojă Naţională din România (MLNR) au demarat mai multe proiecte de cercetare comune, iar printre ele se numără şi traducerea în limba română a Marii Enciclopedii a Francmasoneriei, editată la Londra, în anul 1917, sub patronajul Marii Loji a Angliei.
O echipă de angajaţi ai Direcţiei Judeţene de Evidenţă a Persoanelor Cluj se va deplasa marţi, 26 noiembrie, în localitatea Săvădisla, judeţul Cluj, cu staţia mobilă, în vederea preluării documentelor şi fotografiei pentru întocmirea cărţilor de identitate.
Două vagoane ale unui tren de marfă au sărit de pe șinele unei linii industriale care se intersectează cu Calea Plevnei, blocând pentru aproximativ 30 de minute circulația rutieră.