Aeroportul Internaţional Avram Iancu din Cluj-Napoca, a anulat sâmbătă dimineaţa cursa Cluj-Napoca – München operată de compania aerienă Lufthansa din cauza condiţiilor meteorologice.
Norvegianul Magnus Carlsen este noul campion campion mondial de șah, după ce l-a detronat pe indianul Viswanathan Anand, în meciul pentru titlul suprem, care a avut loc în orașul indian Chennai.
Victor Ponta a afirmat, vineri, la inaugurarea Institutului Confucius din București, că îl va trimite pe fiul său Andrei la acest Institut să învețe limba chineză, după ce nu va mai fi prim-ministru al României.
Preşedintele FIFA, Joseph Blatter, i-a dăruit Papei Francisc, cu ocazia primirii într-o audienţă privată de către Suveranul Pontif, revista oficială a forului fotbalistic internaţional în limba latină.
Taifunul Haiyan, care a afectat arhipelagul Filipine la 8 noiembrie, s-a soldat cu peste 5.200 de morţi, a anunţat vineri Guvernul, ceea ce face din el una dintre cele mai mari catastrofe naturale din istoria recentă a ţării.
Directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Ion Sandu, a anunţat, vineri, că începând de luni vor exista condiţii pentru ninsori şi că este posibil să fie emis un cod galben, care ar urma să vizeze mai întâi nordul, centrul şi vestul ţării, iar apoi Oltenia şi restul zonei de sud.
"Visare - Portretul Zettinei Urechia", de Nicolae Grigorescu, deţine recordul pentru cel mai scump desen vândut într-o licitaţie românească de artă, după ce, joi, la Licitaţia de Alb Negru organizată de casa Artmark, a fost adjudecat cu suma de 11.000 de euro, dublul preţului de pornire.
Sâmbătă, 23 noiembrie (a.c.) va avea loc ceremonia publică de acordare a Titlului de Cetăţean de Onoare al Judeţului Cluj - „Clujean de Onoare”, marii personalităţi clujene, maestrul Dumitru Fărcaş.