monitorulcj.ro Menu

Un milion de bulgari vor primi pensii din alte țări

Un milion de bulgari vor primi pensii din alte țări
Un milion de bulgari care în prezent lucrează în străinătate vor primi pensii din țările în care și-au plătit contribuțiile de asigurări sociale. Astfel, ei nu vor fi o povară pentru sistemul de pensii în Bulgaria, a declarat Iordan Hristoskov, fost șef al Institutului Național de Asigurări, într-un interviu pentru BTA.
Cel puțin 12 persoane au murit într-un naufragiu în Grecia

Cel puțin 12 persoane au murit într-un naufragiu în Grecia

Cel puțin 12 imigranți care ar fi de origine siriană, printre care patru copii, și-au pierdut viața, vineri, după ce ambarcațiunea în care se aflau s-a răsturnat în apropiere de insula Lefkada din vestul Greciei, transmite AFP.

Sumă record la vânzarea drepturilor de publicare a unui roman de debut

Drepturile de publicare a romanului de debut al jurnalistului american Garth Risk Hallberg au fost achiziţionate la o licitaţie organizată recent în Statele Unite cu suma record de 2 milioane de dolari, în pofida faptului că volumul nu a fost deocamdată finalizat.

Un francez i-a mâncat inima și limba unui bătrân

Un francez i-a mâncat inima și limba unui bătrân
Un tânăr fără adăpost care susţine că aude voci a ucis un bărbat în vârstă de 90 de ani cu ajutorul unei bare de metal, în cursul nopţii de joi spre vineri, într-un sat din sud-vestul Franţei, după care i-a mâncat limba şi inima, potrivit unor surse judiciare şi apropiate anchetei.