Străzile oraşului olandez Amsterdam erau colorate luni în portocaliu, în onoarea Casei de Orania-Nassau, a familiei domnitoare din Olanda, în timp ce oficialităţile se pregătesc pentru predarea titlurilor regale unei noi generaţii, iar restul ţării este gata pentru sărbătoare, relatează agenţia Associated Press.
50 de kilograme de peşte şi preparate din peşte au fost oprite definitiv de la comercializare şi o jumătate de tonă de produse au fost oprite temporar de la vânzare din cauza neregulilor descoperite.
O explozie s-a produs în centrul capitalei cehe, Praga, luni, rănind circa 12 persoane, în timp ce altele au rămas blocate într-o clădire avariată de deflagraţie, potrivit unor martori şi oficiali ai serviciilor cehe de urgenţă, relatează Reuters.
Tribunalul Cluj-Napoca a fost evacuat luni dimineaţă, în jurul orei 11.00, după ce muncitorii care lucrau în pod au descoperit un obiect care semăna cu o grenadă. Clădirea a fost evacuată la scurt timp după aceea.
Un atentat cu maşină-capcană s-a produs luni la Damasc şi a vizat vehiculul premierului sirian Wael al-Halaqi, a cărui gardă de corp a fost ucisă, a anunţat Observatorul sirian pentru drepturile omului (OSDO).
În perioada 23–27 mai 2013, Teatrul Maghiar de Stat Cluj va întreprinde un turneu la Dijon, (Franţa), cu spectacolul Cina festivă a lui Don Juan, regia Matthias Langhoff.
RATUC Cluj-Napoca face cunoscut publicului cãlãtor programul de transport pentru perioada 01.05 – 06.05.2013:
Fostul baschetbalist american Michael Jordan, în vârstă de 50 de ani, s-a căsătorit, sâmbătă, în Florida, cu iubita sa Yvette Prieto (35 de ani), pe care a cunoscut-o în 2008.