monitorulcj.ro Menu

Şoareci, şopârle şi melci, trimişi în spaţiu pentru o lună

O capsulă rusească Soyuz a trimis în spaţiu, vineri, o veritabilă "menajerie" alcătuită din şoareci, şopârle şi melci, care vor rămâne pe orbită o lună, pentru o serie de experimente din domeniul cercetărilor medicale şi pentru a pregăti viitoarele misiuni cu echipaj uman spre Marte.

De ce filmul "Dirty Dancing" este mai bun pentru pacienţi decât un anestezic?

Asocierea pregătirii pentru operaţie cu imaginea halatelor de spital şi a măştilor anestezice aplicate de doctor pe faţă ar putea fi schimbată dacă medicii vor trata pacienţii cu filme în locul anestezicelor generale, metodă adoptată cu succes de către doctorii unui spital din Marea Britanie.

Serbia şi Kosovo au ajuns la un acord pentru normalizarea relaţiilor

Premierii din Serbia şi Kosovo au ajuns la un acord pentru normalizarea relaţiilor dintre Belgrad şi Priştina, cu ocazia întrevederii de la Bruxelles, afirmă surse europene citate de AFP. Informaţia a fost confirmată, pe Twitter, de ministrul kosovar de Externe.

Află cum va fi VREMEA în weekend

Sâmbătă, vremea va fi predominant frumoasă şi uşor mai caldă decât în mod obişnuit la această dată, cu temperaturi maxime între 17 şi 24 de grade, uşor mai mici pe litoral. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări spre sfârşitul intervalului în nord-est, unde izolat va ploua slab.

Bosch caută la Cluj persoane care au "o plăcere în muncă"

Reprezentanţii companiei Bosch au căutat la târgul de joburi organizat la Cluj-Napoca persoane care "au o plăcere în muncă". Pentru cele 100 de posturi oferite la fabrica din Jucu, sute de oameni şi-au depus CV-urile, mulţi dintre ei fiind absolvenţi de facultate, foşti angajaţi la Nokia şi Mechel.

România, promovată din nou de Prinţul Charles în miniseria "Wild Carpathia"

Obiectivele turistice ale României, între care Munţii Carpaţi, zona Porţile de Fier şi Delta Dunării, vor fi promovate în două episoade noi ale miniseriei "Wild Carpathia", o coproducţie a televiziunii internaţionale Travel Channel, care va cuprinde şi un nou interviu cu prinţul Charles.