Peste 20 de service-uri auto şi mai multe unităţi de vulcanizare din Cluj-Napoca au fost controlate de inspectorii Protecţiei Consumatorilor Cluj. Pentru neregulile descoperite inspectorii OPC au aplicat sancţiuni contravenţionale în valoare de 40.000 de lei.
Poliţiştii rutieri au organizat ieri o acţiune între orele 14.00- 22.00, pe DN 1, având drept scop impunerea unui climat de disciplină în rândul conducătorilor auto care nu respectă normele legale referitoare la viteza de deplasare.
Două dintre cele mai populare secțiuni ale Festivalului Internațional de Film Transilvania (31 mai - 9 iunie, Cluj-Napoca), Supernova și Fără limită/ No Limit, revin anul acesta cu o selecție de filme multi-premiate, majoritatea în premieră în România.
Aproximativ 30 de maşini de epocă vor participa, sâmbătă, la Retro Parada Primăverii care va avea loc în Piaţa Unirii, cu începere de la ora 9.30.
Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică Cluj va funcţiona în incinta Muzeului Etnografic de pe strada Memorandumului şi va avea o suprafaţă de 108 mp. Va fi gata pentru turişti peste câteva luni.
Morcovul este noua armă în războiul împotriva cancerului de prostată, conform unui studiu coordonat de profesorul Norman Maitland de la Universitatea din York, informează Daily Mail.
Pentru a combate obezitatea şi problemele digestive, o firmă creată de un francez a pus în vânzare miercuri pe un site dedicat proiectelor inovatoare o furculiţă care vibrează când se mănâncă prea repede, relatează AFP.
Trupa de punk americană Marky Ramone’s Blitzkrieg, respectiv duo-ul austriac de drum and bass Camo&Krooked va concerta la Festivalul Peninsula, care se va desfăşura între 18 şi 21 iulie, la Cluj-Napoca.