monitorulcj.ro Menu

Francezii protestează împotriva legii privind căsătoriile homosexuale

Premierul francez Jean-Marc Ayrault a făcut apel la calm în contextul în care Adunarea Naţională se pregăteşte să-şi dea acordul final asupra unei iniţiative care va legaliza căsătoriile între persoane de acelaşi sex, precum şi posibilitatea ca acestea să adopte copii, relatează AFP.

Vezi ce MESAJ conțineau scrisorile OTRĂVITOARE trimise oficialilor americani!

Biroul Federal de Investigaţii (FBI) a arestat un bărbat din Mississippi, suspectat că ar fi responsabil de trimiterea unor scrisori în care a fost descoperită ricină, destinate preşedintelui Barack Obama, unui senator şi unui alt oficial american, informează USA Today în ediţia electronică.

Un Tweet pentru Umanitate!

Renumitul blogger Alex Mihăileanu, al cărui blog există din 2006, a anunțat recent că scoate la licitație, în scopuri umanitare, tweet-ul cu numărul 25.000.

EXPLOZIE la o fabrică din Texas. Între 5 şi 15 MORŢI şi 160 de răniţi - VIDEO

O explozie s-a produs în noaptea de miercuri spre joi la o fabrică de îngrăşăminte din oraşul West din Texas. Între cinci şi 15 persoane au murit, iar alte aproximativ 160 au fost rănite în urma exploziei, anunţă poliţia. Deflagraţia a provocat un cutremur cu magnitudinea de 2,1, potrivit institutului american de geofizică USGS. "A fost de parcă ar fi explodat o bombă nucleară", a declarat Tommy Muska, primarul oraşului West din Texas.

Trupa Coldplay va lansa un volum de benzi desenate

Trupa Coldplay va celebra Record Store Day (Ziua Magazinelor de Discuri) pe 20 aprilie, prin lansarea unui album de benzi desenate care va spune povestea ce i-a inspirat pe muzicienii britanici atunci când au compus albumul conceptual "Mylo Xyloto".