Sâmbătă 16 februarie 2013 începând cu ora 10:00, Salina Turda găzduieşte cea de-a doua ediţie a „Cupei Salina” la tenis de masă. Organizatorii sunt Radu Şerban şi Fundaţia Nicolae Bălcescu.
Aproape 28.000 de români vor sărbători Valentine’s Day în diverse staţiuni din ţară, cele mai multe rezervări fiind făcute pentru Valea Prahovei, potrivit datelor Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).
Preşedintele Traian Băsescu se află, joi, la Mănăstirea Rohia din Maramureş, iar la întoarcere este aşteptat la Primăria Cluj-Napoca, unde ar urma să aibă o scurtă întâlnire cu primarul Emil Boc, afirmă surse locale.
Studiul "Cei mai iubiţi angajatori din România", realizat de Mercury Research împreună cu Danone şi Inspire Business, a cuprins 4.162 de respondenţi şi 138 de companii.
Preşedintele Traian Băsescu are programată o întâlnire neoficială la Cluj-Napoca, unde va avea o discuţie cu fostul premier Emil Boc.
Cântăreaţa americană Lady Gaga trebuie să suporte o intervenţie chirurgicală la şold, fapt care a determinat-o să îşi anuleze toate concertele rămase din turneul ei mondial, "Born This Way Ball", început în urmă cu doi ani, au anunţat miercuri reprezentanţii companiei Live Nation, citaţi de Reuters.
Cinci bărbaţi din Dej, amatori de pescuit ilegal au fost prinşi de poliţişti în timp ce încercau să prindă peşte pe râul Someş.
Pentru cei care au rămas în pană de idei de Valentine's Day, iată câteva mesaje pe care le puteţi trimite persoanei iubite în această zi specială.