Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, salută decizia Federaţiei Române de Tenis, recent anunţată, potrivit căreia Clujul a fost ales drept locaţie de desfăşurare a meciului de Cupa Davis dintre România şi Olanda ce va avea loc între 5 şi 7 aprilie 2013.
O echipă de cercetători americani de la Universitatea din Utah a descoperit în partea de jos a Oceanului Pacific un supervulcan capabil să distrugă Pământul, potrivit Huffington Post.
Barack Obama a reafirmat miercuri angajamentul Statelor Unite de a proteja Japonia, inclusiv cu "umbrela nucleară" americană, după testul nuclear efectuat marţi de Coreea de Nord.
Opt români cu vârste cuprinse între 20 şi 30 de ani au fost arestaţi miercuri dimineaţa la Toulouse (sud-vest) de către Janarmeria franceză, bărbaţii fiind suspectaţi de comiterea unei serii de furturi prin efracţie în acest departament.
Cel puţin cinci persoane au murit în momentul în care un avion de pasageri s-a prăbuşit, la aterizare, pe aeroportul din oraşul ucrainean Doneţk.
Cântăreaţa americană Lady Gaga a anunţat, marţi, că suferă de o inflamaţie severă la nivelul articulaţiilor, din cauza căreia nu poate să meargă şi care a obligat-o să îşi amâne o serie de concerte din secţiunea nord-americană a turneului ei mondial.
Monica Petrică, prim-balerină a Operei Naţionale Bucureşti, şi şcoala de tango argentinian TangoTangent vor organiza, joi, o demonstraţie de tango argentinian la Biblioteca Naţională, în cadrul campaniei internaţionale de combatere a violenţei împotriva femeilor "One Billion Rising".
Armata americană folosea muzica cunoscute trupe în procedura de interogare a prizonierilor din Irak, cu scopul de a le înfrânge rezistenţa psihică.