monitorulcj.ro Menu

Directorul general al Băncii Transilvania, Robert Rekkers, a demisionat

Robert Rekkers a demisionat din funcţia de director general al Băncii Transilvania (TLV) şi din cea de membru în Consiliul de Administraţie, conducerea instituţiei de credit urmând să fie preluată provizoriu de Peter Franklin, membru în Consiliul de Administraţie, informează Mediafax.

Ora de frumusețe / Celulita – cauze și tratament

După o iarnă lungă ne pregătim să intrăm în vară cu forțe proaspete, sănătoase dar și frumoase. Astfel, în această perioadă, trebuie să ne remodelăm corpul, să dăm jos kilogramele în plus și să scăpăm de cel mai negru coșmar al femeilor: celulita! Celulita afectează în procent de 90% femeile și apare în adolescență.

350.000 de turişti la Salină în 2011

Începând din acest an, Salina Turda va deveni un obiectiv de maximă importanţă pentru turismul medical, a anunţat directorul Salinei Turda, Ovidiu Mera, care a precizat că se aşteaptă apariţia unui manual pentru efectuarea tratamentelor de recuperare, iar apoi ar fi posibilă modificarea programului de vizitare al Salinei, în funcţie de programul celor aflaţi la tratament.

Cadrele didactice ies vineri în stradă

Sindicatele din învăţământul preuniversitar (FSLI, FSI Spiru Haret şi FEN) vor picheta, azi, între orele 15 şi 16 sediul Ministerului Educaţiei.

Sorin Apostu, ameninţat de ceilalţi deţinuţi

Omul de afaceri Călin Stoia, arestat în dosarul în care este judecat şi Sorin Apostu, reclamă „condiţiile inumane de detenţie” şi spune că atât el, cât şi primarul suspendat au fost ameninţaţi cu moartea de alţi deţinuţi.