Familia baschetbalistului american Chauncey Hardy, decedat în urma unei agresiuni într-un club de noapte din Giurgiu, a anunţat că funeraliile jucătorului de la CSS Giurgiu vor avea loc miercuri în oraşul său natal Middletown din statul american Connecticut, informează Agerpres.
Realizatorul tv Şerban Huidu şi membrii familiei au fost audiaţi luni la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov de către poliţiştii IPJ care instrumentează cazul sub îndrumarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov, a declarat pentru Agerpres, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, Carmina Reit.
Meteorologii au prelungit, luni, cu două zile avertizarea emisă în 14 octombrie, şi menţionează că fenomenele referitoare la intensificări de vânt, ploi torenţiale, precum şi temperaturi scăzute vor fi valabile până miercuri dimineaţă, informează Agerpres.
Premierul Emil Boc l-a demis pe Silviu Bian din funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), a declarat, duminică, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Muntean.
Grota de la Ţaga nu există doar în reclama de la televizor, ci este cât se poate de reală.
Astăzi este Ziua Mondială pentru eradicarea sărăciei.
Accidentul a fost produs de realizatorul de televiziune, care a intrat cu maşina pe contrasens.
Specialiştii explică diferenţele dintre răceală şi gripă.