monitorulcj.ro Menu

„Cinematograful «Florin Piersic», cel mai frumos cadou”

Prestigiosul actor de teatru şi de film Florin Piersic, care împlineşte astăzi 75 de ani, vorbeşte despre rolurile jucate pe marile scene ale ţării, precum şi despre eroii de film pe care i-a întruchipat. Actorul păstrează şi azi, cu emoţie, în adâncul inimii, aprecierile făcute de scriitorul Marin Preda, în revista „Teatru”, unde romancierul afirmase că „Florin Piersic este actorul sufletului său”. Maestrul a evidenţiat şansa deosebită pe care a avut-o de a colabora, în întreaga sa carieră, cu nume de referinţă ale artei teatrale şi regizorale româneşti. ”Viaţa mea s-a desfăşurat pe scenă şi pe platourile de filmare, iar toate personajele interpretate de mine îmi sunt dragi, am înaintat în ani odată cu ele. În filme am fost când haiduc, când soldat, când Harap-Alb, când Preda Buzescu, când Pintea”, spune actorul Florin Piersic. Reputatul actor a venit aseară la inaugurarea cinematografului călare pe un cal, reîntruchipând, astfel, peste ani, imaginea de neuitat a personajului Mărgelatu - un „cavaler al norocului”, căruia i-a dat viaţă în filmele „Colierul de turcoaze”, „Misterele Bucureştilor”, „Trandafirul galben” sau „Drumul oaselor”.

CNADNR: În 2011 vor fi daţi în folosinţă 117 km de autostradă

Potrivit  Companiei Naționale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), în acest an vor fi daţi în folosinţă aproximativ 117 km de autostradă, respectiv Cernavodă-Medgidia (19,25 km), Medgidia-Constanţa (31,5 km), Arad-Timişoara (32,25 km) şi centurile la nivel de autostradă Constanţa (22 km) şi Arad (12,25 km), potrivit cogitus.ro. În ceea ce priveşte drumurile naţionale, CNADNR estimează că până la sfârşitul acestui an vor putea fi utilizaţi 238,6 kilometri de drumuri naţionale, lucrările fiind finanţate de Banca Europeana pentru Investiţii – BEI – (DN 66, de la Petroşani la Simeria şi DN 19, între Oradea şi Satu Mare), din fonduri europene, prin ISPA (DN 6 pe o porţiune de 16 kilometri) şi de la bugetul de stat (DN 2D şi un pasaj pe DN 19).

ÎPS Bartolomeu, internat în stare gravă la Clinica de Chirurgie I

Starea de sănătate a ÎPS Bartolomeu este în continuare gravă, mitropolitul fiind sedat şi intubat respirator, la Clinica de Chirurgie I din Cluj-Napoca, unde a fost adus luni seara de la Clinica AKH din Viena. Ultimele informaţii furnizate de Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului arată că ÎPS Arhiepiscopul şi Mitropolitul Bartolomeu este internat în secţia de Terapie Intensivă a Clinicii Chirurgie I Cluj-Napoca. Mitropolitul Bartolomeu a fost externat luni, 24 ianuarie din spitalul AKH din Viena, unde a fost internat timp de 10 zile, în vederea unei intervenţii pe cord. Medicii austrieci au constatat însă că este imposibil să mai facă acea operaţie din cauza vîrstei şi antecedentelor medicale.

Fără Băsescu şi Ponta, Antonescu iese preşedinte

Candidaţii „virtuali” ai PSD îl plasează pe Crin Antonescu în topul preferinţelor românilor. Asta doar pentru că Ponta nu candidează, iar lui Băsescu nu-i mai dă voie Constituţia. Potrivit unui studiu realizat de Centrul de Studii şi Cercetări Infopolitice (CSCI), la comanda Realitatea TV, Crin Antonescu şi Adrian Năstase se clasează pe primele locuri în topul preferinţelor românilor, în ceea ce priveşte cursa pentru alegerile prezidenţiale. Potrivit studiului, dacă mîine ar avea loc alegeri, preşedintele PNL ar obţine 39%, iar social democratul Adrian Năstase ar obţine 21%. Dacă în “joc” ar intra social democratul Alexandru Athanasiu, Antonescu ar primi 40% din voturile electoratului, Athanasiu 16% iar Corneliu Vadim Tudor ar obţine şi el 9%.

Medicii nu se consideră vinovaţi de erorile din SIUI

Reprezentanţii medicilor de familie atrag atenţia că nu ei sînt vinovaţi de problemele apărute în listele de pacienţi înregistrate de Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI), mai exact de inadvertenţele dintre listele cu pacienţi ale medicilor şi cele de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS). La începutul săptămînii, conducerea CNAS sublinia faptul că au fost descoperite inadvertenţe în SIUI în ceea ce priveşte listele cu asiguraţi, fiind dispuse controale la casele de asigurări de sănătate din ţară. În acest context, medicii de familie atrag atenţia că singurii vinovaţi sînt cei de la casele de asigurări.

158 de cazuri noi de cancer de col uterin în 2010

158 de cazuri noi de cancer de col uterin au fost descoperite anul trecut în judeţul Cluj, din care 105 au fost înregistrate la paciente din mediul urban şi 53 din mediul rural. România se află pe primul loc în rîndul statelor Uniunii Europene din punct de vedere al ratei mortalităţii prin cancer de col uterin. Este vorba despre aproape 14 decese la 100.000 de locuitori. Ţara noastră se situează extrem de prost şi în ceea ce priveşte incidenţa acestei maladii, România fiind depăşită doar de Bulgaria şi Lituania cu 26 de cazuri noi la 100.000 locuitori, conform ultimelor date disponibile din baza de date a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Potrivit conducerii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Cluj, în Europa, 60.000 femei suferă de această boală şi 30.000 femei mor anual ca urmare a cancerului de col uterin.

“King's Speech”, marele favorit la Oscar

Filmul “The King's Speech”, o dramă istorică britanică despre eforturile regelui George al VI-lea de a-şi conduce ţara în perioada celui de-al Doilea Război Mondial, este marele favorit al Galei Oscar de la 27 februarie, obţinînd ieri 12 nominalizări, informează Reuters. Pelicula “True Grit”, un western despre lupta unei fetiţe care încearcă să dea de urma celui care i-a ucis tatăl, a obţinut 10 nominalizări, fiind de asemenea printre marii favoriţi ai galei. În topul favoriţilor se mai află şi filmele “Inception” şi “The Social Network” cu cîte 8 nominalizări fiecare. Cîştigătorii vor fi anunţaţi cu ocazia celei de-a 83-a ediţii a premiilor Oscar, în cadrul unei ceremonii organizate la Kodak Theatre din Hollywood, pe 27 februarie.

Clujenii, pe locul 2 la conturi Facebook

Site-ul de socializare Facebook are, în prezent, aproape 2,6 milioane de utilizatori din România, relevă o statistică realizată de portalul facebrands.ro. Cei mai mulţi utilizatori români cu conturi pe Facebook sînt din Bucureşti (303.360, echivalent cu 24,22% din total), urmaţi de cei din Cluj-Napoca - 105.100 (8,39%) şi Timişoara - 90.780 (7,25%). La începutul anului 2011, Facebook număra aproape 600 milioane de utilizatori, conform datelor centralizate de site-ul socialbakers.com. Agerpres