monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

Alianţa ACD-PSD s-a “împotmolit” în Capitală

Cu doar câteva zile înainte de semnarea alianţei, PSD şi PNL se bat pe fotoliul de primar al Bucureştiului. Preşedinţii organizaţiilor de Bucureşti, Andrei Chiliman (PNL), şi Marian Vanghelie (PSD), nu vor să meargă împreună la alegerile locale din 2012. Preşedinţii celor două partide care vor alcătui Alianţa Opoziţiei, Victor Ponta şi Crin Antonescu, s-au întâlnit ieri pentru a dezbate problema Primăriei. Printre priorităţile celor două partide, pînă la semnarea protocolului este şi stabilirea siglei electorale a Alianţei. Potrivit reprezentanţilor locali ai celor două formaţiuni politice, atât săgeata, cât şi trandafirii se vor regăsi în însemnul Alianţei. Liberalii se mai întâlnesc şi sâmbătă, 5 februarie, în cadrul Delegaţiei Permanente a PNL, forul suprem unde vor fi discutate chestiuni punctuale şi vor fi stabilite ultimele detalii înainte de semnarea protocolului. Reprezentanţii PSD se întrunesc tot astăzi, în Comitetul Executiv Naţional al partidului. De asemenea, pesediştii urmează să aprobe protocolul Alianţei cu PNL sâmbătă, la Bucureşti, în cadrul Consiliului Naţional al PSD, unde vor participa în jur de 700 de membri.

BNR nu se atinge de dobânda cheie: 6,25%

Consiliul de Administraţie al BNR a decis ieri să menţină dobânda de politică monetară la minimul istoric de 6,25%, pentru a şasea oară consecutivă. Potrivit BNR, riscurile asociate în principal factorilor aflaţi în afara sferei de influenţă a băncii centrale impun păstrarea unei conduite prudente a politicii monetare. BNR nu a mai modificat nivelul dobânzii cheie din mai 2010, când a decis reducerea acesteia de la 6,5% la 6,25%. Nivelul actual al dobânzii cheie reprezintă un minim de la adoptarea actualului model de politică monetară, la începutul anilor 2000, pliat pe cel al Băncii Centrale Europene (BCE), în condiţiile în care România şi-a propus să adopte la un moment dat monedă euro. În urma deciziei se menţin automat şi dobânzile la facilitatea de credit (credit lombard), la 10,25% pe an, şi la facilitatea de depozit, la 2,25%. Banca centrală a decis şi menţinerea ratelor la rezervele minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei şi în valută la 15% şi, respectiv 25%. Tot ieri, Consiliul de Administraţie al BNR a analizat şi aprobat Raportul trimestrial asupra inflaţiei, document care va fi prezentat în 7 februarie.

Pensii mai mari cu 93 de lei pentru 1,5 mil. de pensionari

Un număr de 1,541 milioane de pensionari vor beneficia din februarie de drepturile aferente grupelor de muncă I şi II (spor de vechime pentru condiţiile grele de muncă) şi vor avea o creştere medie a pensiei de 93 de lei, a anunţat miercuri seara, la finalul şedinţei de guvern, premierul Emil Boc. În luna februarie 2011, aceşti pensionari vor primi atât drepturile suplimentare pentru luna februarie cât şi cele pentru luna ianuarie. “Pentru 1.541.000 de pensionari se aplică grupele de muncă I şi II cu plata din februarie. Odată cu intrarea în vigoare a noii legi a pensiilor, la sfârşitul anului 2010, cei încadraţi în grupele I şi II până la 1 aprilie 2001 beneficiază de avantajele materiale corespunzătoare”, a declarat primul-ministru Emil Boc, imediat după încheierea şedinţei de Guvern. Şeful Executivului a precizat că efortul bugetar va fi de 404 milioane de euro, iar unii pensionari vor avea o creştere mai mare a pensiei, de 150 lei, alţii de 60-70 de lei, dar creşterea medie se va situa la 93 de lei.

70% dintre studenţi au sub 500 de lei/lună

Peste 80% dintre studenţi consideră că bursa nu acoperă sau acoperă doar parţial cheltuielile minime pentru masă şi cazare, arată un studiu realizat de Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR). Sondajul mai relevă că aproape 70% dintre studenţii români au venituri sub 500 de lei pe lună şi aproximativ 65% dintre ei se întreţin numai din veniturile părinţilor şi ale rudelor. De asemenea, potrivit studiului ANOSR, doar în jur de 25% dintre studenţi au un job full sau part-time. “Condiţiile din cămine sunt într-un trend de îmbunătăţire, însă locurile de cazare rămân insuficiente. 90% dintre studenţi nu sunt informaţi cu privire la modul de cheltuire a regiei de cămin”, se menţionează în studiu. Reprezentanţii ANOSR mai atrag atenţia că, potrivit studiului, în cele 21 de universităţi în care s-a desfăşurat cercetarea, problema principală invocată de studenţi o reprezintă taxele universitare. Studiul s-a desfăşurat în perioada noiembrie - decembrie 2010 şi s-a aplicat pe aproximativ 20.000 de studenţi din 24 de universităţi de stat din România.

UNPR a „speculat” şi a câştigat

Opoziţia a cedat majoritatea în Biroul Permanent al Senatului. În urma negocierilor, UNPR a obţinut un loc în Biroul Permanent al Senatului. Partidele din Opoziţie, PSD şi PNL au acceptat să cedeze majoritatea pe care o deţineau în Biroul Permanent al Senatului. Decizia este definitivă cel puţin pentru sesiunea parlamentară care a început. Partidele din arcul guvernamental şi-au consolidat astfel majoritatea fragilă din camera superioară a Parlamentului, unde au 69 de senatori, cu unul mai mult decât Opoziţia. Preşedintele Senatului, Mircea Geoană (PSD) a declarat ieri că PNL şi PSD sunt nevoite acum să fie atente la stabilirea unor obiective de etapă, unul dintre acestea putând fi, în opinia sa, schimbarea majorităţii în Senat.

La Câmpia Turzii, locuitorii refuză ajutoarele comunitare

Serviciul Public Local de Asitenţă Socială trimite în această perioadă informări cetăţenilor care nu şi-au ridicat ajutoarele trimise de UE, termenul limită fiind peste aproximativ două săptămâni. “Ar mai fi 278 de persoane care nu şi-au ridicat aceste produse, acum încercăm prin intermediul angajaţilor serviciului să-i contactăm şi să vedem ce poziţie au... Mulţi ne-au transmis verbal că nici nu vor veni să le ridice”, a declarat Floriana Prahoveanu, şeful SPLAS Câmpia Turzii. La Câmpia Turzii sunt aproximativ 2.000 de beneficiari, din care 25% nu au intrat încă în posesia ajutoarelor. Printre beneficiari se află persoane cu handicap şi chiar şomeri. Prahoveanu a explicat că, la finalul campaniei, produsele se vor reîntoarce la Consiliul Judeţean, urmând să fie redistribuite în zonele unde cantităţile au fost insuficiente. Alimentele se pot ridica de la Cantina de Ajutor Social de pe strada Laminoriştilor nr. 115, de luni până vineri, între orele 9 şi 13, pe baza actului de identitate.

Bartolomeu Anania - între pământ şi cer

O viaţă marcată de perspectiva amplă oferită de o vastă cultură, un spirit drept, un om al unităţii şi reconcilierii, o personalitate marcantă a credinţei, care a îmbinat religia şi cultura, fiind numit „Leul Ardealului” pentru intransigenţa şi conservatorismul în apărarea valorilor ortodoxe – acesta a fost ÎPS Bartolomeu Anania. Mitropolitul Clujului Bartolomeu Anania a intrat în monahism la 2 februarie 1942, la Mănăstirea Antim din Bucureşti, primind numele Bartolomeu. Decizia de a intra în monahism, la vârsta de 21 de ani, a luat-o într-o singură zi şi fără prea multe frământări, aşa cum mărturisea mult mai târziu înaltul ierarh (interviu emisiunea “Profesioniştii” de la TVR; 4 mart. 2010). Cu aceeaşi ocazie, mitropolitul Bartolomeu Anania spunea că nu are vocaţie mistică, că personalitatea sa a avut două ipostaze: Valeriu (numele de botez) şi Bartolomeu care s-au întrepătruns aşa cum şi cerul şi pământul s-au regăsit în aceeaşi persoană.

Peste 300 de oameni au murit pentru democraţie în Egipt

Şeful statului refuză să demisioneze chiar dacă Egiptul se afundă într-o revoluţie devastatoare. După mai bine de zece zile de proteste şi peste 300 de victime, situaţia politică din Egipt rămâne incertă. Preşedintele contestat, Hosni Mubarak ţine cu dinţii de funcţia pe care o ocupă de 30 de ani, chiar dacă atât poporul cât şi comunitatea internaţională îi cere demisia urgentă. După câteva zile de relativ calm, spiritele s-au încins în capitala egipteană Cairo, în timpul confruntărilor de ieri şi-au pierdut viaţa cel puţin patru persoane. “Am avut patru morţi aici, dintre care unul atins de un glonţ în frunte”, a declarat joi dimineaţă doctorul Mohamed Ismail, de la un spital de campanie montat într-o piaţă adiacentă pieţei Tahrir, potrivit Mediafax.

Dispute pe tema reveniri la numele de “ţigan”

Comisiile pentru drepturile omului din Senat au avizat favorabil propunerea legislativă a deputatului PDL, Silviu Prigoană de a modifica denumirea de “rom” în “ţigan”. Majoritatea membrilor celor două Comisii-pentru drepturile omului, culte şi minorităţi şi Comisia pentru egalitate de şanse- şi-au dat acordul pentru proiectul lui Prigoană. Astfel, potrivit proiectului, în documentele emise de instituţiile din România cu referire la persoanele de etnie romă/ţigănească denumirea utilizată va fi cea de ţigan/ţigancă. Silviu Prigoană a argumentat iniţiativa sa prin faptul că termenul “rom” creează confuzie pe plan internaţional între ţigani şi români.

Baschetbaliştii primesc vizita Craiovei

„U“ Mobitelco BT va juca acasă în etapa a 20-a a Diviziei A, împotriva formaţiei SCM „U“ Craiova. Vicecampionii revin la Cluj, după ce în ultimele două meciuri au evoluat în deplasare la Ploieşti, respectiv Miercurea Ciuc. Baschetbaliştii clujeni au trecut peste şocul înfrângerii din derbiul cu CSU Asesoft Ploieşti, 73-82, şi s-au impus în deplasarea de la Miercurea Ciuc, cu 90-79. Elevii lui Marcel Ţenter se află pe locul 4 în Divizia A, cu 14 victorii şi 5 înfrângeri în 19 meciuri, în timp ce adversarii lor de mâine, SCM „U“ Craiova, se află în situaţie inversă, având 5 victorii şi 14 înfrângeri. Clujenii au câştigat fără probleme partida tur, cu 79-66 şi vor să se impună şi pe teren propriu pentru a rămâne în cursa pentru un loc pe podium la finalul sezonului regulat. Meciul dintre „U“ Mobitelco BT şi SCM „U“ Craiova se va disputa sâmbătă, 5 februarie, de la ora 18 la Sala Sporturilor „Horia Demian“. Arbitrii întâlnirii vor fi Alin Faur, Gabriel Dima şi Alexandru Anca, iar comisar Karoly Takacs. Biletele pentru această partidă se vor pune în vânzare începând de astăzi, între orele 12-17 şi mâine de la 14, până la lovitura de start. Un tichet costă 5 lei în partea de sus a sălii şi 10 lei în partea de jos.

Şi tineretul a nimerit Franţa

După ce tricolorii „mari” au nimerit în preliminariile pentru Euro 2012 cu Franţa, şi naţionala de tineret va juca împotriva „cocoşilor galici“, în preminariile Euro 2013 (tineret). Ieri a avut loc la Nyon (Elveţia) tragerea la sorţia a grupelor preliminare pentru calificarea la Campionatul European de tineret 2013, competiţie ce se va desfăşura în Israel. Reprezentativa de tineret a României, pregătită de Emil Săndoi (foto), va juca în grupa a 9-a, alături de Franţa, Slovacia, Letonia şi Kazahstan. La tragerea la sorţi, România a făcut parte din prima urnă valorică, alături de Anglia, Spania, Olanda, Italia, Suedia, Cehia, Rusia, Serbia şi Germania. Componenţa celor cinci urne valorice a fost alcătuită pe baza rezultatelor din ediţiile 2006-2007 (preliminarii şi turneu final), 2007-2009 (preliminarii şi turneu final), 2009-2011 (preliminarii şi play-off).

Mutu, reprimit la Fiorentina

Atacantul român Adrian Mutu va reveni în lotul echipei italiene de fotbal Fiorentina, după ce în ultima lună s-a antrenat separat de coechipierii săi, din motive disciplinare, a anunţat preşedintele grupării „viola“, Andrea Della Valle, pe site-ul oficial al clubului din peninsulă. „Decizia de a-l reintegra pe Mutu îmi aparţine, însă au contat şi discuţiile cu colegii săi, precum şi reacţia fanilor. El va reveni în lot cât mai repede, probabil peste trei sau patru zile. Mai întâi trebuie să-şi reintre în formă, din punct de vedere fizic, iar apoi antrenorul va fi cel care va hotărî dacă îl va utiliza sau nu. Cum m-a convins? Am stat de vorbă şi după anii săi de experienţă la Florenţa, am decis să-i acord încă o şansă. El va trebui să recâştige, însă, toată încrederea noastră“, a declarat Della Valle după victoria cu 1-0 înregistrată de Fiorentina în partida cu Genoa.    Agerpres

Grasu va fi operat

Andrei Grasu, interul echipei de handbal „U Transilvania Cluj, a fost diagnosticat, în urma investigaţiilor medicale, cu ruptură totală proximală a ligamentului încrucişat anterior şi fisură menisc intern. Sportivul va fi operat şi în cel mai scurt timp posibil va începe procesul de recuperare, dar conform primelor estimări va lipsi de pe semicerc cel puţin şase luni. Pe lista accidentaţilor de la „U“ Transilvania mai sunt încă cinci handbalişti. Mai vechilor accidentaţi Vlad Vlăduţ şi Călin Hagiu li s-au adăgat şi Cristinel Burcă (întindere inghinală), Răzvan Szopka (tendinită rotuliană) şi Radu Lazăr (umăr dislocat). Pentru a suplini lipsa numeroşilor indisponibili a fost împrumutat pivotul Marius Mocanu, de la HCM Constanţa, iar conducerea clublui mai încearcă să-i aducă antrenorului Ştefan Constantin încă un handbalist, înainte de primul meci din retur, din 12 februarie.

Concurs pentru suporterii „feroviari“

Clubul CFR Cluj le pregăteşte suporterilor o surpriză. Fanii „alb-vişinii“ sunt invitaţi să-şi arate dragostea pentru clubul preferat trimiţând un mail care să conţină o poză, un filmuleţ sau un text în care să-şi exprime sentimentele pentru echipa din Gruia. „Eşti suporter înflăcărat CFR 1907 Cluj? Dacă răspunsul tău la întrebare este DA!, atunci te aşteptăm să ne dovedeşti cât de mult îţi iubeşti echipa. Trimite-ne pe adresa concurs@cfr1907.ro poze, filmuleţe sau pur şi simplu un document word prin care să ne convingi că tu meriţi să fi ales suporterul lunii. La sfârşitul fiecărei luni, noi vom alege un câştigător şi îl vom premia, premiul însă va rămâne un mister până la anunţarea câştigătorului“, se arată într-un comunicat postat pe site-ul oficial al campionilor.

Concursul de interpretare “Gh. Dima” revine pe scena muzicală clujeană

După 13 ani de la ultima sa ediţie şi după 26 ani de la ediţia inaugurală, din 1984, Academia de Muzică din Cluj-Napoca readuce în peisajul muzical un concurs de impact major, ce va avea loc în perioada 7-11 februarie 2011. Săptămâna viitoare începe ediţia a XIII-a a Concursului Internaţional “Gheorghe Dima” care va avea loc la Academia de Muzică “Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca. În competiţie s-au înscris 133 de concurenţi ce provin din toate colţurile lumii. Concursul Internaţional de Interpretare Muzicală „Gheorghe Dima” revine la Cluj, după o pauză de 13 ani. “În anii ’80-’90, aceastã confruntare muzicalã la nivel naţional a constituit un eveniment semnificativ prin dimensiunile şi ţinuta artisticã, poate al doilea ca importanţă după cel din cadrul Festivalului «George Enescu»“, a explicat prof. univ. dr. Adrian Pop, rector al Academiei de Muzică “Gheorghe Dima”. Concursul din acest an se desfăşoară pe secţiunile de flaut şi clarinet, urmând ca în ediţiile ce vor urma să fie aduse în prim plan şi restul instrumentelor.

Cârtiţa Phil prezice primăvară timpurie

În fiecare an, de Ziua Cârtiţei, la 2 februarie, americanii îşi îndreaptă atenţia asupra acestei rozătoare pentru a afla cât de lungă va fi iarna. Spre uşurarea americanilor care trec printr-una dintre cele mai grele ierni din istoria recentă, cârtiţa Phil, cea mai faimoasă cârtiţă din lume, a prezis o primăvară timpurie, conform Associated Press. Cârtiţa Phil de la Punxsutawney şi-a făcut apariţia în gura vizuinii în jurul prânzului pentru a-şi prezenta prognoza meteorologică în faţa mai multor mii de entuziaşti care au îndurat frigul din Pennsylvania pentru a afla ce prezice rozătorul profet. Din fericire Phil nu şi-a văzut umbra, ceea ce înseamnă că primăvara va sosi mai devreme anul acesta, conform Agerpres.

Teatrul „Puck“ împlineşte 61 de ani

Teatrul de Păpuşi „Puck” a luat fiinţă în anul 1950, având ca specific o activitate paralelă a celor două secţii: română şi maghiară, cu spectacole adresate cu precădere copiilor. Teatrul de Păpuşi Puck a programat pentru acest sfârşit de săptămână mai multe spectacole gratuite cu ocazia aniversării a 61 de ani de la înfiinţarea primei trupe de teatru de păpuşi din Cluj. Multe din titlurile importante montate de-a lungul timpului la Teatrul Puck au avut versiuni jucate atât în limba română cât şi în limba maghiară. Numeroasele participări la festivaluri naţionale şi internaţionale au adus artiştilor Teatrului Puck zeci de premii importante şi nominalizări. Anul trecut teatrul clujean de păpuşi a fost recompensat cu premiul pentru valoarea artistică şi culturală pentru spectacolul Cartea cu Apolodor, la Festivalul Teatrelor de Păpuşi şi Marionete Puck 2010 şi Premiul pentru valoarea repertoriului şi calitatea transpunerii scenice pentru spectacolul “Cartea cu Apolodor” la Festivalul Spectacole de Colecţie, desfăşurat la Bucureşti.

17 muzee celebre pot fi vizitate...de-acasă

Google a lansat ieri la Londra o platformă care permite iubitorilor de artă să se plimbe virtual prin 17 dintre cele mai mari muzee din lume, graţie tehnologiei Street View. Noua platformă lansată de Google, googleartproject.com, le va oferi iubitorilor de artă posibilitatea de a se plimba virtual prin mai multe muzee celebre, precum MoMA din New York, Palatul Versailles, Rijksmuseum din Amsterdam şi Muzeul Ermitaj din Sankt-Petersburg, relatează Mediafax. Peste o mie de opere de artă au fost fotografiate pentru acest proiect, iar utilizatorii noului serviciu pot mări imaginile, pentru a observa chiar şi cele mai fine detalii ale operelor de artă. Pe viitor, şi alte muzee se vor alătura proiectului lansat de Google.

Studiu fotografic asupra degradării monumentelor istorice

Astăzi, la Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga” are loc vernisajul expoziţiei de fotografie „Trianonul Nababului”, realizată de artistul bucureştean Ştefan Stoica. Evenimentul va avea loc de la ora 18.00, la sediul central al bibliotecii (Calea Dorobanţilor, nr. 104, parter). „Expoziţia este rezultatul efortului de cercetare, investigare şi reconfigurare prin imagini de mari dimensiuni, realizat de autor în dorinţa de a atrage atenţia asupra degradării monumentelor istorice din patrimoniul cultural al României”, spun reprezentanţii Bibliotecii Judeţene „Octavian Goga”. Clujenii vor putea admira astfel cele 12 lucrări din cadrul „Studiului fotografic al degradării palatului Cantacuzino din Floreşti-Prahova”. Evenimentul e organizat în colaborare cu Asociaţia ArtImage Cluj-Napoca. Ştefan Stoica e un artist deja consacrat prin câteva importante premii internaţionale.

Competiţie de airsoft

Un concurs de airsoft va avea loc în data de 12 februarie la Baza sportivă Unirea din Pădurea Faget. Concursul e organizat de clubul de airsoft „Lupul din Carpaţi”, cu sediul în Cluj Napoca, şi va reuni participanţi de la cel puţin nouă cluburi din ţară, fiind pentru prima dată când în timpul jocului vor fi prezenţi şi arbitri. Întâlnirea de airsoft se află la prima ediţie şi este primul eveniment de asemenea amploare organizat în Cluj. Prezenţa spectatorilor nu va fi permisă, din motive de securitate, jocul fiind un fel de simulare militară: jucătorii sunt toţi echipaţi în ţinute militare de camuflaj şi poartă elemente de protecţie iar “jucăriile” sunt replici ale unor arme reale precum M4, M16, MP40, AKM, sniper, Mauser etc. Practicarea airsoftului şi recunoaşterea oficială a acestuia ca ramură sportivă s-a făcut anul trecut, prin ordinul nr 3265 al Ministerului Educaţiei.

Vernisaj amânat

Muzeul de Artă Cluj-Napoca a reprogramat pentru astăzi, la ora 13, vernisajului expoziţiei „Ceaţa – Fog – Brouillard”, care trebuia să aibă loc ieri. În cadrul expoziţiei, 35 de artişti străini, dar şi români, îşi expun lucrările la Muzeul de Artă. Proiectul se înscrie pe linia unei mai vechi colaborări artistice între Universitatea de Artă si Design din Cluj şi Asociaţia „Art in Situ“ din Franţa, demarate cu un workshop de land-art desfăşurat la Cluj, în 2006.

Piaţa de capital românească s-a născut odată cu listarea Fondului Proprietatea

România ar putea ajunge în doi ani aproape la nivelul Poloniei ca nivel al sumelor tranzacţionate la Bursă. Directorul BVB, Valentin Ionescu, a declarat ieri la Cluj că listarea Fondului Proprietatea (FP) este punctul culminant în istoria de 15 ani a Bursei. “De la înfiinţarea Bursei de Valori Bucureşti, acum 15 ani, şi până în 25 ianuarie, am avut doar o perioadă de pionierat. De la 25 ianuarie, moment în care s-a decis listarea FP, începe cu adevărat istoria BVB. Odată cu noile reguli de tranzacţionare, sperăm ca BVB să câştige în imagine şi companiile româneşti să vadă cu alţi ochi listarea acţiunilor. Problema până acum a fost că bursa, în general, era privită ca un loc al speculaţiilor. (…) Companiile listate la Bursă pot însă obţine finanţare fără să fie nevoite să apeleze la bănci”, a declarat Valentin Ionescu, prezent ieri la Cluj-Napoca.

Spitalul de Pneumoftiziologie are nevoie de 2 milioane lei

„Nu ştim dacă vom primi toţi banii sau doar o parte, dar oricum, în aceste vremuri de criză, orice sumă este binevenită”, spune managerul spitalului. Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello” Cluj-Napoca are nevoie anul acesta de peste 2 milioane lei pentru continuarea lucrărilor de reparaţii şi modernizare. Nu se ştie deocamdată dacă va primi toţi aceşti bani. Planul de lucrări de modernizare a Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello” Cluj-Napoca presupune anul acesta o investiţie de 2,1 milioane lei. Conducerea spitalului a cerut aceşti bani Consiliului Judeţean Cluj, în subordinea căruia se află, dar deocamdată nu se ştie cât din această sumă va fi alocată din bugetul judeţului.

Serbare şi cadouri pentru copiii bolnavi de cancer

Copiii internaţi la secţia de Oncopediatrie a Clinicii de Pediatrie II vor primi astăzi cadouri, vor participa la jocuri şi concursuri şi se vor bucura de o serbare, organizată special pentru ei de ONG-ul Societatea Română de Cancer (SRC) Cluj-Napoca. Evenimentul e realizat cu prilejul Zilei Mondiale de Luptă Împotriva Cancerului, marcată în fiecare an pe 4 februarie. Conducerea SRC precizează că alături de bolile cardiovasculare şi cele infecţioase, cancerul se află în topul maladiilor care provoacă cele mai multe decese în rândul populaţiei, în întreaga lume. “În România, peste 500.000 de persoane sunt diagnosticate cu cancer, iar în fiecare an se înregistrează 2.000 de cazuri noi. În lume, cifra persoanelor diagnosticate cu cancer depăşeşte 11 milioane, iar numărul de decese se ridică la 7 milioane de persoane”, afirmă Anca Labuneţ, directorul SRC. Ea precizează că această maladie nu mai înseamnă astăzi o condamnare la moarte, deoarece cancerul depistat precoce poate fi tratat prin metode mai puţin agresive, crescând astfel considerabil şi şansele de recuperare completă. G.D.

Certificatele profesionale pentru medici sunt în continuare gratuite

Conducerea Ministerului Sănătăţii asigură că certificatele de conformitate pentru medici se eliberează în continuare gratuit. Precizarea vine în contextul în care au existat zvonuri potrivit cărora va fi introdusă o taxă la eliberarea certificatelor. Aceste documente atestă profesia de medic şi asistent în Uniunea Europeană şi sunt necesare personalului calificat din sistemul de sănătate care intenţionează să profeseze într-un stat membru al UE. “Nu am luat în calcul o asemenea posibilitate. Nu vom introduce taxă pentru eliberarea certificatelor nici în martie, nici în aprilie, aşa cum am înţeles că se zvoneşte. Mai mult, începând din luna septembrie 2010, aceste documente care se eliberau numai la sediul Ministerului Sănătăţii se pot solicita şi la direcţiile de sănătate publică. Am luat această decizie deoarece am vrut să simplificăm modul de eliberare a documentelor necesare activităţii personalului medical şi să eficientizăm sistemul circuitului documentelor”, a declarat Cseke Attila, ministrul Sănătăţii. G.D.

BT ieftineşte creditele imobiliare şi ipotecare

Banca Transilvania a anunţat că ieftineşte creditele imobiliare şi ipotecare, acordate în lei, acestea având acum o dobândă anuală de 6,5%, fixă în primii doi ani. În plus, pentru clienţii BT care accesează un astfel de credit până la data de 31 martie a.c., comisionul de analiză a dosarului este zero. Conform rezultatelor financiare preliminare ale BT, la 31 decembrie 2010, soldul creditelor băncii a fost de 13,365 miliarde de lei, mai mare cu 10% faţă de începutul aceluiaşi an.

Lămuriri privind depunerea D 101

Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Cluj atrage atenţia contribuabililor care în perioada 01 ianuarie- 30 septembrie 2010 au datorat impozit minim cel puţin într-un trimestru că trebuie să depună declaraţia privind impozitul pe profit (D101) pentru cele două perioade ale anului 2010. “Se vor depune două declaraţii 101: una pentru perioada 01 ianuarie - 30 septembrie 2010 şi una pentru trimestrul IV 2010”, explică reprezentanţii DGFP Cluj. Contribuabilii care în aceeaşi perioadă de timp, ca urmare a efectuării comparaţiei impozitului pe profit cu impozitul minim, au datorat, în cele trei trimestre, impozit pe profit, depun declaraţia D101 o singură dată, pentru întreg anul 2010.

RCA cu plata în rate, de la BCR şi BCR Asigurări

Banca Comerciala Română (BCR), împreună cu BCR Asigurări VIG, oferă RCA cu plata în şase rate şi dobândă de 0% clienţilor care plătesc cu cardul de credit BCR. „Oferim clienţilor o nouă facilitate - posibilitatea să plătească în rate, fără dobândă, orice produs cumpărat de la unul dintre partenerii noştri. În Program sunt înscrişi în mod automat şi gratuit toţi clienţii persoane fizice care deţin unul dintre cardurile de credit BCR şi care, la momentul efectuării tranzacţiei, solicită facilitatea de a plăti produsele/ serviciile în rate cu 0% dobândă”, a declarat Igor Zganjer, directorul executiv al Direcţiei Carduri din cadrul BCR.

Compania de IT iQuest face angajări

Compania iQuest, cu sediul central la Cluj-Napoca, îşi propune anul acesta o creştere cu peste 10% a echipei, de la 330 de angajaţi la sfârşitul anului trecut la peste 370. Cele mai multe posturi vor fi disponibile în departamentele tehnice, dar şi în departamentele de vânzări sau suport. „Poziţiile disponibile sunt pentru specialişti cu pregătire de la middle level spre senior, însă există situaţii în care recrutăm şi juniori”, au explicat reprezentanţii iQuest. Potrivit studiului „Cei mai doriţi angajatori”, realizat în perioada noiembrie 2010 – ianuarie 2011 de compania de consultanţă Catalyst, iQuest a fost desemnată de tinerii cu profil tehnic intervievaţi în top 5 angajatori din Cluj Napoca.

Boc i-a adus un ultim omagiu ÎPS Bartolomeu

Premierul Emil Boc participă astăzi la Cluj la slujba de înmormântare a ÎPS Bartolomeu Anania, mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului. Înainte de a intra la slujba oficiată la Catedrala Metropolitană, Boc a declarat că a venit să îi aducă un ultim omagiu ÎPS Bartolomeu. “Am venit să aduc un ultim omagiu ÎPS Bartolomeu, în amintirea unei colaborări excepţionale pe care am avut-o atât ca primar, cât şi ca prim-ministru, şi, nu în ultimul rând, ca şi creştin. Pentru ceea ce a fost, este şi va rămâne ÎPS Bartolomeu în inima fiecărui creştin, a fiecărui clujean, a fiecărui român. Din învăţătura lui Bartolomeu Anania putem învăţa fiecare”, a menţionat Emil Boc.Slujba de înmormântare a ÎPS Bartolomeu Anania este oficiată de un sobor de arhierei în frunte cu PF Daniel, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Şi preşedintele Traian Băsescu a fost prezent, miercuri seară, la Catedrala Mitropolitană, pentru a-i aduce un ultim omagiu ÎPS Bartolomeu Anania.

Reducerea TVA nu face bine economiei

"Ne dorim ca pana la sfarsitul guvernarii sa nu depasim 100 de taxe parafiscale", a spus secretarul de stat Dan Lazar Secretarul de stat in Ministerul Finantelor, Dan Lazar, a declarat ca revenirea la valoarea de 19 % a TVA nu va duce la scaderea preturilor.     Lazar a declarat, de asemenea, ca reducerea TVA va destabiliza cadrul fiscal actual.      “Se vorbeste despre renuntarea la cota unica. Guvernul Romaniei isi reafirma mentinerea cotei unice si a celorlalte impozite si taxe importante pe care bugetul de stat le colecteaza. Desi anul trecut ne-am fi dorit sa mentinem TVA la 19%, am fost nevoiti, pe fondul derapajelor economice din intreaga Uniune Europeana, sa ridicam cota la 24%. Desi se vorbeste despre o reducere a TVA, consider ca o reducere a acesteia nu este una benefica, nu va duce la scaderea preturilor, ci va destabiliza cadrul fiscal”, a declarat Lazar.     Sub 100 de taxe parafiscaleDe asemenea, secretarul de stat a mai subliniat ca statul doreste sa reduca numarul taxelor parafiscale la sub 100 pana la finalul guvernarii, in conditiile in care in prezent exista 263 de astfel de taxe.      “La inceputul guvernarii erau 491 de taxe parafiscale. Acum avem 263 si acest proces de reducere va continua. Ne dorim ca pana la sfarsitul guvernarii sa nu depasim 100 de taxe parafiscale”, a spus Lazar.     Consultari cu mediul de afaceriTot in domeniul simplificarii cadrului fiscal, reprezentantii MFP vor avea, pe 10 februarie, o prima intalnire cu membrii Colegiului Fiscal, unul dintre motivele principale fiind republicarea Codului Fiscal pentru cresterea transparentei si predictibilitatii.      Colegiul Fiscal este un organism cu rol consultativ format din specialisti din invatamatul economic, din reprezentantii asociatiilor profesionale, consultanti fiscali, auditori, experti contabili si reprezentanti din mediul de afaceri.      “Avand in vedere impactul modificarii Codului Fiscal, am incercat sa gandim un model de consultare cu mediul de afaceri in ceea ce priveste predictibilitatea, si am decis sa infiintam Colegiul Fiscal”, a mai spus Lazar.

Alianta ACD-PSD s-a ?impotmolit? in Capitala

Cu doar câteva zile înainte de semnarea aliantei, PSD si PNL se bat pe fotoliul de primar al Bucurestiului. Presedintii organizatiilor de Bucuresti, Andrei Chiliman (PNL), si Marian Vanghelie (PSD), nu vor sa mearga împreuna la alegerile locale din 2012. Presedintii celor doua partide care vor alcatui Alianta Opozitiei, Victor Ponta si Crin Antonescu, s-au întâlnit ieri pentru a dezbate problema Primariei. Printre prioritatile celor doua partide, pîna la semnarea protocolului este si stabilirea siglei electorale a Aliantei. Potrivit reprezentantilor locali ai celor doua formatiuni politice, atât sageata, cât si trandafirii se vor regasi în însemnul Aliantei. Liberalii se mai întâlnesc si sâmbata, 5 februarie, în cadrul Delegatiei Permanente a PNL, forul suprem unde vor fi discutate chestiuni punctuale si vor fi stabilite ultimele detalii înainte de semnarea protocolului. Reprezentantii PSD se întrunesc tot astazi, în Comitetul Executiv National al partidului. De asemenea, pesedistii urmeaza sa aprobe protocolul Aliantei cu PNL sâmbata, la Bucuresti, în cadrul Consiliului National al PSD, unde vor participa în jur de 700 de membri.

BNR nu se atinge de dobanda cheie: 6,25%

Consiliul de Administratie al BNR a decis ieri sa mentina dobânda de politica monetara la minimul istoric de 6,25%, pentru a sasea oara consecutiva. Potrivit BNR, riscurile asociate în principal factorilor aflati în afara sferei de influenta a bancii centrale impun pastrarea unei conduite prudente a politicii monetare. BNR nu a mai modificat nivelul dobânzii cheie din mai 2010, când a decis reducerea acesteia de la 6,5% la 6,25%. Nivelul actual al dobânzii cheie reprezinta un minim de la adoptarea actualului model de politica monetara, la începutul anilor 2000, pliat pe cel al Bancii Centrale Europene (BCE), în conditiile în care România si-a propus sa adopte la un moment dat moneda euro. În urma deciziei se mentin automat si dobânzile la facilitatea de credit (credit lombard), la 10,25% pe an, si la facilitatea de depozit, la 2,25%. Banca centrala a decis si mentinerea ratelor la rezervele minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei si în valuta la 15% si, respectiv 25%. Tot ieri, Consiliul de Administratie al BNR a analizat si aprobat Raportul trimestrial asupra inflatiei, document care va fi prezentat în 7 februarie.

Pensii mai mari cu 93 de lei pentru 1,5 mil. de pensionari

Un numar de 1,541 milioane de pensionari vor beneficia din februarie de drepturile aferente grupelor de munca I si II (spor de vechime pentru conditiile grele de munca) si vor avea o crestere medie a pensiei de 93 de lei, a anuntat miercuri seara, la finalul sedintei de guvern, premierul Emil Boc.     În luna februarie 2011, acesti pensionari vor primi atât drepturile suplimentare pentru luna februarie cât si cele pentru luna ianuarie.     “Pentru 1.541.000 de pensionari se aplica grupele de munca I si II cu plata din februarie. Odata cu intrarea în vigoare a noii legi a pensiilor, la sfârsitul anului 2010, cei încadrati în grupele I si II pâna la 1 aprilie 2001 beneficiaza de avantajele materiale corespunzatoare”, a declarat primul-ministru Emil Boc, imediat dupa încheierea sedintei de Guvern.     Seful Executivului a precizat ca efortul bugetar va fi de 404 milioane de euro, iar unii pensionari vor avea o crestere mai mare a pensiei, de 150 lei, altii de 60-70 de lei, dar cresterea medie se va situa la 93 de lei.

70% dintre studenti au sub 500 de lei/luna

Peste 80% dintre studenti considera ca bursa nu acopera sau acopera doar partial cheltuielile minime pentru masa si cazare, arata un studiu realizat de Alianta Nationala a Organizatiilor Studentesti din România (ANOSR). Sondajul mai releva ca aproape 70% dintre studentii români au venituri sub 500 de lei pe luna si aproximativ 65% dintre ei se întretin numai din veniturile parintilor si ale rudelor. De asemenea, potrivit studiului ANOSR, doar în jur de 25% dintre studenti au un job full sau part-time. “Conditiile din camine sunt într-un trend de îmbunatatire, însa locurile de cazare ramân insuficiente. 90% dintre studenti nu sunt informati cu privire la modul de cheltuire a regiei de camin”, se mentioneaza în studiu. Reprezentantii ANOSR mai atrag atentia ca, potrivit studiului, în cele 21 de universitati în care s-a desfasurat cercetarea, problema principala invocata de studenti o reprezinta taxele universitare. Studiul s-a desfasurat în perioada noiembrie - decembrie 2010 si s-a aplicat pe aproximativ 20.000 de studenti din 24 de universitati de stat din România.

UNPR a ?speculat? si a castigat

Decizia este definitiva cel putin pentru sesiunea parlamentara care a inceput. Partidele din arcul guvernamental si-au consolidat astfel majoritatea fragila din camera superioara a Parlamentului, unde au 69 de senatori, cu unul mai mult decat Opozitia.      Presedintele Senatului, Mircea Geoana (PSD) a declarat ieri ca PNL si PSD sunt nevoite acum sa fie atente la stabilirea unor obiective de etapa, unul dintre acestea putand fi, in opinia sa, schimbarea majoritatii in Senat.    UNPR a asteptat “dupa colt”Senatorii UNPR au “speculat” o greseala a parlamentarilor social democrati care, potrivit Regulamentului Senatului, ar fi trebuit sa-l informeze pe presedintele Senatului de constituirea unui grup parlamentar al PSD dupa “ruperea” protocolului – si implicit a grupului – cu PC. Oficial, potrivit Regulamentului, un grup parlamentar nu exista fara ca presedintele Senatului sa fie informat.      Astfel, UNPR a profitat ca PSD a “uitat” sa-i raporteze lui Mircea Geoana dezlipirea de PC, partidul cu care s-a aliat pentru alegerile din 2008. Senatorii UNPR au invocat faptul ca PSD nu a intrat in Parlament ca partid de sine statator, ci facand parte dintr-o alianta. Mai exact, odata cu disparitia grupului PSD-PC – ca efect al aliantei pe care conservatorii au facut-o cu PNL -, grupul PSD nu a parcurs pasii prevazuti de Regulament pentru a fi constituit.      PDL, UDMR si UNPR au urmarit sa obtina un loc in plus, pentru ca majoritatea pe care o detin in plen sa fie reflectata si in Biroul Permanent.     PSD nu se ingrijoreazaLiderul senatorilor PSD, Ilie Sarbu (foto), a declarat ieri ca majoritatea la Senat se poate schimba in orice moment. El a explicat ca exista “suficienti” parlamentari din arcul guvernamental care au indoieli si sunt speriati de viitoarea alianta dintre PSD si PNL. De asemenea, Puterea si Opozitia ar putea controla, pe rand Biroul Permanent al Senatului, alternativ “doi cu doi”, adica doua sesiuni Puterea, doua Opozitia, a explicat Sarbu. “Eu va dau in scris ca nu va trece o luna sau doua si ei (Puterea – n.r.) vor pierde majoritatea, poate chiar saptamana viitoare”, a mai declarat Ilie Sarbu.      Negocierile pentru componenta Biroului Permanent al Senatului vor continua luni, 7 februarie.

La Campia Turzii, locuitorii refuza ajutoarele comunitare

Serviciul Public Local de Asitenta Sociala trimite în aceasta perioada informari cetatenilor care nu si-au ridicat ajutoarele trimise de UE, termenul limita fiind peste aproximativ doua saptamâni. “Ar mai fi 278 de persoane care nu si-au ridicat aceste produse, acum încercam prin intermediul angajatilor serviciului sa-i contactam si sa vedem ce pozitie au... Multi ne-au transmis verbal ca nici nu vor veni sa le ridice”, a declarat Floriana Prahoveanu, seful SPLAS Câmpia Turzii. La Câmpia Turzii sunt aproximativ 2.000 de beneficiari, din care 25% nu au intrat înca în posesia ajutoarelor. Printre beneficiari se afla persoane cu handicap si chiar someri. Prahoveanu a explicat ca, la finalul campaniei, produsele se vor reîntoarce la Consiliul Judetean, urmând sa fie redistribuite în zonele unde cantitatile au fost insuficiente.      Alimentele se pot ridica de la Cantina de Ajutor Social de pe strada Laminoristilor nr. 115, de luni pâna vineri, între orele 9 si 13, pe baza actului de identitate. D.D.

Lucrarile la autostrada Transilvania continua si anul acesta

Premierul Emil Boc a dat asigurari, ieri, la Cluj, ca lucrarile la autostrada Transilvania vor continua în cursul acestui an. Primul ministru a declarat ca, în prezent, Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din România (CNADNR) este în negocieri cu constructorul autostrazii, compania americana Bechtel. “Cel mai important mesaj e ca lucrarile la autostrada Transilvania vor continua, ca prioritati sunt Gilau, Nadaselu si lucrarile de la Suplacu de Barcau, în Bihor. În aceasta perioada, înca exista negocieri avansate între companie (CNADNR - n.r.) si Bechtel pentru stabilirea preturilor conform standardelor de cost si al graficului de plata, inclusiv discutarea problemelor restante. În buget exista o suma importanta pentru achitarea datoriilor restante si cautam solutii de finantare viitoare a autostrazii”, a precizat Emil Boc. Primul-ministru a adaugat ca “una dintre prioritatile” Guvernului o reprezinta continuarea în acest an a lucrarilor la autostrada Transilvania. Agerpres

Una si cu una fac trei

 Imi amintesc, periodic, de un banc destul de bun pe care l-am auzit in urma cu vreo 5-6 ani. E vorba despre trei proaspeti absolventi de facultate, unul inginer, unul informatician si un al treilea contabil. Cei trei merg sa se angajeze la patron, iar la interviu primesc aceeasi intrebare: Cit fac doi plus doi? Inginerul raspunde sigur pe el: patru! Informaticianul ii explica patronului ca in sistemul binar se poate intimpla sa faca 3 si ceva, dar si patru si ceva. In schimb, contabilul se apropie de urechea patronului si intreaba supus: Cit ar trebui sa faca sefu? Bancul mi-a ramas in memorie, insa intre timp am ajuns sa ma intreb tot mai serios daca este intr-adevar un banc sau o intimplare reala. Fie ca vorbim despre politica, administratie, economie, relatii internationale sau orice alt domeniu, in tara noastra totul se negociaza. Totul se poate trage mai la dreapta sau mai la stinga. Pentru toate exista si o alta varianta. Ni se explica faptul ca democratia presupune pluralism, opinii divergente, mai multe solutii. Nu am stiut, insa, ca in democratie pina si matematica este negociabila. Ei bine, da! Una si cu una au ajuns sa faca doua, trei, una sau poate mai multe. E un fel de raspuns cu “toate-ntruna”. Exemple sint multe, dar o sa luam doar citeva dintre ele. Primul: CSM. Constitutia zice ca nu e voie mai mult de un mandat. Juristii inteleg ca este vorba despre un mandat vechi, nou, in exercitiu sau nu. Totul depinde de cine vrea sa stie, cine intreaba si de partea cui este. Al doilea: Aliantele politice. Singure, partidele string citeva procente. In alianta ar vrea sa stringa mai multe. In fapt, string mai putine. Dar la numaratoare nu se stie cite vor iesi. Pina la urma nici macar nu mai conteaza ce se voteaza. Al treilea, si ultimul: Bugetele. In fiecare an se stabileste un buget pentru anul urmator. Asa se intimpla la nivel central, la nivel local si de fapt in orice familie. Se estimeaza si apoi se trece la lucru. De obicei, estimarile sint mai putin exacte si de fiecare data practic se string mai putini bani. Sincer nu inteleg de ce nu invatam sa estimam mai putin, dar asta este o alta poveste. Ideea este ca indiferent pe cine intrebi, rezultatul da cu virgula si este mai adevarat sau mai mincinos in functie de tabara in care se afla intrebatul. Asadar, matematica este intotdeauna adaptabila, informatica se poate imbunatati, iar economia se supune unor conditii exterioare independente. Una peste alta, una si cu alta fac tot atit cit trebuie si niciodata la fel. Ca sa inchei la fel cum am inceput, imi amintesc un spot de promovare difuzat acum 11 ani la defuncta Tele 7 ABC. Era o bucatica dintr-un film romanesc in care doua personaje discutau despre ora unei intilniri. “La 8, 8 si ceva. Fix!” Era raspunsul final pe care ambele persoanje il acceptau. Asa ca... in curind sau nu, ne va fi mai bine sau nu, noua sau nu...

Ponta si Antonescu, sefii aliantei PSD-ACD

 Alianta dintre PSD si ACD   s-ar putea numi Uniunea Social-Liberala si nu va avea organisme comune de conducere, activitatea politica urmind sa fie gestionata doar de cei doi co-presedinti, Victor Ponta si Crin Antonescu, au declarat, joi, surse social-democrate si liberale. Potrivit surselor citate, protocolul aliantei prevede ca eventualele dispute între membri ai PSD si ai ACD, daca nu se vor atenua de catre cei doi co-presedinti, vor fi solutionate prin dialog de catre trei lideri centrali desemnati de fiecare din cele doua parti.Victor Ponta si Crin Antonescu vor semna la Sala Unirii de la Parlament protocolul dintre PSD si ACD, dupa finalizarea lucrarilor celor doua organisme statutare ale PSD si PNL, Consiliul National si, respectiv, Delegatia Permanenta.Protocolul comun contine principiile dupa care se vor stabili candidaturile comune la alegerile locale, parlamentare si prezidentiale, dar si mandatele într-un eventual guvern comun.

Finantari pentru tinerii intreprinzatori

 Reprezentantii Institutiei Prefectului judetul Alba au aratat ca potrivit unei noi reglementari aprobate de Executiv, tinerii intreprinzatori care vor infiinta microintreprinderi vor fi stimulati financiar. Astfel, Agentia pentru Implementarea Proiectelor si Programelor pentru IMM acorda alocatii financiare nerambursabile reprezentind cel mult 50% din valoarea proiectului de investitii, dar nu mai mult de 10.000 euro. Se acorda garantii de stat pina la cel mult 80% din valoarea creditului solicitat, dar nu mai mult de 80.000 euro, prin intermediul Fondului de Garantare. De mentionat faptul ca întreprinzatorul nu va primi bani cash cu care poate face ce vrea. Banii vor fi alocati într-un cont din care pot fi platite cheltuieli eligibile, pe baza de factura.  Scutire la asigurarile socialeO alta facilitate de sprijinire a tinarului întreprinzator adoptata prin actul normativ este cea potrivit careia cheltuielile de asigurari sociale datorate de angajatori sint scutite pentru veniturile a cel mult 4 salariati - dar nu mai mult de echivalentul salariului mediu brut pe economie din anul anterior pentru fiecare salariat. Facilitatile se aplica pentru tinerii debutanti în afaceri, de pina la 35 de ani, care nu au mai detinut calitatea de actionar sau asociat în vreo firma si au un plan bun de afaceri cu care sa obtina un punctaj cit mai mare la aplicatia online.Cine poate aplica...“Microîntreprinderea poate fi înfiintata de un întreprinzator debutant, ca asociat unic, sau de cel mult 5 întreprinzatori debutanti asociati. Microîntreprinderea trebuie sa aiba în obiectul de activitate cel mult 5 grupe de activitati CAEN, cu exceptia urmatoarelor activitati: intermedieri financiare si asigurari; tranzactii imobiliare, activitati de jocuri de noroc si pariuri, productie sau comercializare de armament, munitii, explozibili, tutun, alcool, plante si substante aflate sub control national, precum si activitatile excluse de normele europene cu privire la ajutorul de stat”, au aratat reprezentantii Executivului judetean citind surse guvernamentale. Ei au mai mentionat ca de asemenea, tinarul întreprinzator trebuie sa angajeze cel putin 2 salariati la momentul obtinerii facilitatilor de finantare si sa reinvesteasca cel putin 50% din profitul realizat în anul precedent, a mai afirmat primul-ministru. Facilitatile nu se mai acorda din momentul în care cifra de afaceri pentru anul în curs depaseste echivalentul în lei a 500.000 euro.

APIA ?deschide ochii? fermierilor

 Reprezentantii Agentiei de Plati si Interventii in Agricultura Alba organizeaza incepind cu data de 1 februarie o serie de sesiuni de informare cu fermierii in ce priveste termenele de depunere a cererilor de sprijn pentru Schema Unica de Plata pe Suprafata în anul 2011, la conditiile de eligibilitate impuse de legislatia europeana si nationala, precum si la pachetele financiare care pot fi accesate în cadrul masurilor de sprijin pe suprafata. Aceste actiuni se deruleaza in cadrul Campaniei “Lucrezi pamintul, depui cererea de sprijin si accesezi fonduri europene! APIA te asteapta !”. Centrele judetene si locale ale Agentiei vor organiza astfel sesiuni de informare cu fermierii, cu privire la Sesiunile de informare ce vor cuprinde si o sectiune privitoare la identificarea online a parcelei agricole.„APIA Alba va depune toate eforturile necesare pentru a aduce la cunostinta fermierilor din judet modul în care Uniunea Europeana si statul român sprijina si vine in ajutorul lor prin schemele de sprijn disponibile în acest an, precum si conditiile care trebuie îndeplinite pentru a beneficia de plata pe suprafata”, au declarat reprezentantii acestei institutii.           

?Stiu ca se va reveni asupra ordinului?

 Desi are cea mai mare suma alocata la nivel de judet, aproape 69,4 milioane lei, nici Consiliul Judetean Alba nu se poate incadra in aceste cheltuieli maxime de personal, deoarece pe linga aparatul propriu si toate institutiile subordonate, de la Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului la Teatrul de Papusi “Prichindel”, din acest an trebuie sa includa in aceasta suma si cheltuielile cu personalul de la Spitalul Judetean Alba si de la Spitalul de Pneumoftiziologie Aiud. “Nu avem foarte mari probleme, dar avem. La ora actuala nu ne incadram in suma, dar nu vor fi probleme. Eu stiu ca se va reveni asupra ordinului, adaptindu-l la calculele reale pe care finantele locale le-au facut la solicitarea noastra. Eu cred ca se va reveni. Daca nu se va reveni, va trebui pe parcursul anului sa ne facem ajustarile necesare. Nu avem nevoie de o suma mare”a declarat Ion Dumitrel, fara a preciza insa de ce suma suplimentara ar fi nevoie. Presedintele CJ a fost la fel de “secretos” si in privinta institutiilor in care ar putea fi “ajustat” personalul pentru incadrarea in suma maxima admisa pentru cheltuielile de personal. “Nu pot sa va spun acum, pentru ca sper sa nu fie nevoie. In mare stiu unde, dar nu pot sa va spun, pentru ca in momentul in care vom fi pusi in situatia sa luam o decizie, atunci o vom lua”, a spus presedintele CJ Alba. Dumitrel a aratat ca s-a interesat si de situatia din judet, iar cei mai multi au probleme in special pentru ca trebuie sa plateasca si cadrele didactice din acesti bani. “Au probleme, dar asta se va rezolva. Au probleme foarte mari unii. Daca n-ar fi sa plateasca scoala sau daca noi n-ar trebui sa avem inglobate si salariile de la spital n-ar fi nici o problema”, a conchis Ion Dumitrel. Primele victimePrimele victime, cel putin in judetul Alba, ale acestui ordin semnat de ministrul finantelor publice, Gheorghe Ialomitianu, si de ministrul adminsitratiei si internelor, Traian Igas, au fost 75 de asistenti ai persoanelor cu handicap din Aiud, carora li s-a desfacut contractul de munca. “In urma analizei minutioase pe care am facut-o, am constatat ca majoritatea asistentilor personali ai persoanelor cu handicap grav din Aiud fac parte din familia persoanei ingrijite si deci au si obligatii morale fata de aceasta. Am considerat ca putem renunta la plata salariilor asistentilor personali, urmind ca persoanele cu handicap sa beneficieze de indemnizatie, care e echivalenta salariului net al asistentului personal, iar ajutorul de somaj de care vor beneficia cei in cauza chiar va suplimenta veniturile familiei”, a explicat primarul Horatiu Josan in fata consilierilor care au aprobat hotarirea Consiliului Local Aiud. Pentru ca economia la bugetul local sa fie si mai mare, consilierii au votat si inchiderea cantinei de ajutor social, beneficiarii acesteia urmind sa primeasca venitul minim garantat. Horatiu Josan a declarat ieri ca aceste masuri s-ar putea sa nu fie suficiente. “Vom vedea ce va mai fi dupa ce incheiem contractul cu Casa de Asigurari de Sanatate pentru spital. Vedem ce se intimpla si cind incepe noul an scolar. Nu va ascund ca noi am facut deja demersurile preliminare la cele doua ministere pentru a ataca in contencios ordinul. Trebuie sa se revina asupra acestui ordin, ca nu se poate asa”, a spus primarul Aiudului. Totusi, el nu le-a dat sperante asistentilor persoanelor cu handicap ca ar putea fi reangajati in cazul in care se va reveni asupra ordinului. “Sa vedem daca putem sa-i reangajam. Vom face niste analize serioase si vedem ce reusim”, a declarat Horatiu Josan. Cei din Alba Iulia au scapatAceeasi solutie au gasit-o si autoritatile din Alba Iulia, care au fost pe punctul de a desface contractele de munca ale peste 140 de asistenti ai persoanelor cu handicap. Hotarirea a ajuns pe masa consilierilor locali, dar a fost retrasa in ultima clipa de pe ordinea de zi pentru a se gasi alta solutie. “S-a ajuns la concluzia ca se facea o economie, dar care s-ar putea face si din alta parte, nu de la ei (...) Nu era o economie care sa fi justificat atita suferinta umana”, a declarat Delia Cristescu, sefa Serviciului de Asistenta Sociala din cadrul Primariei Alba Iulia. Ea a explicat ca solutia gasita de Primaria Alba Iulia era similara cu cea din Aiud, adica persoana cu handicap ar fi urmat sa primeasca indemnizatie, iar asistentul ar fi primit in somaj, ceea ce pentru o anumita perioada ar fi fost mai avantajos pentru familia persoanei cu handicap. La Alba Iulia, ar fi urmat sa mai ramina angajati 26 de asistenti ai persoanelor cu handicap, cei care nu indeplineau conditiile legale pentru a intra in somaj. Deocamdata, vor ramine insa angajati toti cei 169 de asistenti ai persoanelor cu handicap din municipiu. Tendinta periculoasaChiar daca Alba Iulia s-a razgindit, se pare ca solutia aleasa de edilii din Aiud este cea la care vor recurge cam toate primariile, ceea ce inseamna ca vom avea un nou val de someri, intr-un judet care este intre primele din tara din punctul de vedere al ratei somajului. In plus, Guvernul “isi fura singur caciula” si va cheltui mai multi bani, chiar daca vrea sa faca economii, pentru ca va trebui sa le plateasca acestor oameni indemnizatia de somaj. Pentru primarii, este mai rentabil sa plateasca indemnizatia persoanei cu handicap, chiar daca este la aceeasi valoare ca si salariul net al asistentului personal, pentru ca acestuia din urma trebuie sa ii achite si contributiile la stat. Totusi economia la buget nu este atit de mare, ci doar se reduce presiunea asupra capitolului de cheltuieli de personal. Pe de alta parte insa, cei doi ministri care au semnat ordinul reusesc sa ia niste oameni din rindul salariatilor si implicit al contributorilor la bugetul de stat si sa ii faca someri, “consumatori” ai bugetului de stat.

Capitala in Ardeal!

 Ardelenii au in acest sezon, dupa 15 ani, sase echipe in primul esalon al fotbalului romanesc. ”Liga I trece tot mai des Carpatii”, a fost sloganul care s-a auzit acum citeva luni, dupa ce „U” Cluj si Tirgu Mures au promovat brat la brat in prima divizie. Cluburile din Transilvania nu se multumesc insa cu 33% din Liga I si vor ca acest procent sa creasca de la anul. Daca nici un club din Transilvania nu va retrograda in esalonul secund, iar Oradea si Sibiul ar promova, ar fi pentru prima data in istoria Ligii I cind aceasta ar avea in componenta 8 echipe din regiune! Pina acum, Ardealul a avut cele mai multe reprezentante pe prima scena, cite sapte, in sezoanele 1969-1970, 1971-1972, 1974-1975, 1975-1976, 1978-1979 si 1990-1991.Horoba face pariu ca nimeni nu picaSefii gruparilor ardelene viseaza deja cu ochii deschisi la acest lucru. „Normal ca as vrea sa fie 8 formatii din Transilvania in Liga I”, a spus presedintele CFR-ului, Iuliu Muresan. „Fac pariu ca nu va retrograda nimeni din Ardeal din Liga I si ca macar un club de aici va promova”, a zis si seful lui Gaz Metan, Ioan Horoba, care are si o explicatie pentru noua ordine din fotbalul intern. “Ardelenii sint gospodari, dar conteaza mult in ascensiunea acestor cluburi si faptul ca se lucreaza cu profesionisti si ca sint bani”, a spus Horoba, directorul general al celui mai bine clasat club din Transilvania.CFR CLUJ * Trage de al treilea titluCFR Cluj are ca obiectiv declarat pentru retur cistigarea campionatului, asta dupa ce clubul a fost eliminat din Liga Campionilor si din Cupa Romaniei. Desi sint la 12 puncte de Otelul Galati, clujenii cred ca experienta lotului si faptul ca au ramas pe un singur front ii poate face sa se incununeze din nou cu lauri pentru cistigarea titlului. „Eu mai cred in campionat. Imi aduc aminte ca in 2008 Steaua avea 11 puncte in spatele nostru si a fost aproape sa ne detroneze. Va fi esential pentru noi startul sezonului”, crede presedintele Iuliu Muresan. Echipa din Gruia a avut insa una din cele mai sarace campanii de transferuri de cind e finantata de Paszkany, platind doar 500.000 de euro pentru Maftei, Minca si Nicoara. In schimb, sefii au renuntat la fotbalistii care au contribuit decisiv la trofeele cucerite pina acum, precum Tony, Y. Kone si Culio, ultimul cedat la Galatasaray.GAZ METAN * Spera la cupele europeneMediasul lui Pustai seamana cu echipa din Gruia. Clubul finantat de TransGaz si RomGaz, companii care au profit anual de 250.000.000 de euro, a avut de la promovare evolutii ascendente. Totul a culminat cu locul 5 ocupat in prima jumatate a acestui sezon, cea mai buna clasare din istoria clubului. In plus, mediesenii au dat si prima lovitura importanta pe piata transferurilor prin aducerea lui Florin Bratu. Stabilitatea financiara si cea de pe banca tehnica au fost si se anunta a fi argumentele mediesenilor in tentativa de a prinde cupele europene. „Obiectivul e o clasare in primele 8 locuri, dar nu ne vom da deoparte daca vom ramine acolo sus. E greu insa sa rezisti, deoarece Dinamo, Steaua si CFR vor face totul sa prinda o cupa europeana. Conteaza mult la Medias ca avem liniste”, a precizat Ioan Horoba, directorul general al clubului. „Mediasul e singurul club din Liga I care nu are probleme financiare”, i-a gratulat Dumitru Dragomir pe cei de la Gaz Metan. Evolutiile bune din tur au adus si prima victorie a Gazului in Capitala, in Ghencea, dupa 61 de ani si 12 esecuri consecutive.GLORIA * Nicolae Manea, asul lui Padureanu„Vampirii” au inceput catastrofal sezonul, 10 puncte in primele 12 etape sub comanda lui Reghecampf, iar Padureanu a decis sa il instaleze pe Nicolae Manea. Schimbarea s-a simtit imediat, iar Gloria a adunat 10 puncte in 6 runde si a urcat pe locul 11 in clasament. „Locurile 10-12 e obiectivul nostru. Manea are mina libera, sint multumit ca lucrez din nou cu el”, a anuntat Padureanu. O alta preocupare a „Lordului” in aceasta iarna este pastrarea la Bistrita a brazilianului Junior Moraes, fotbalist curtat de granzii din Liga I.“U” CLUJ * Walter, sef in orasIn vara lui 2009, atunci cind a preluat pe Univesitatea, Florian Walter a anuntat ca unul dintre obiectivele sale este sa depaseasca pe CFR Cluj. In aceasta iarna a reusit deja sa puncteze la acest capitol, dupa ce a bagat 1,85 milioane de euro in transferuri, reusind totodata cea mai importanta achizitie interna a iernii, prin aducerea „Printului” Adrian Cristea de la Dinamo. A fost pentru prima data in „era Paszkany” cind Universitatea a avut o campanie de achizitii mai rasunatoare decit a CFR-ului. Desi au terminat pe locul 14, nimeni de la „U” nu vorbeste despre retrogradare, fiind mai mult cu gindul la sezonul urmator, cind se vrea o cupa europeana. De remarcat ca obiectivul pe termen lung al lui Walter este cistigarea titlului. TG. MURES * Performanta cu bani putiniTirg-muresenii pot sa intre in cartea recordurilor dupa ce au reusit sa promoveze in Liga I cu transferuri care au valorat numai 20.000 de euro! Politica a continuat si in acest sezon. In vara, FCM a adus 21 de jucatori, insa a cheltuit numai 35.000 de euro, majoritatea fiind liberi de contract. Clubul lui Sabau a adus si in aceasta iarna 9 fotbalisti, toti pe gratis, cei mai importanti fiind Rus, Iencsi si Zaharia. ”Toti au venit liberi de contract, fara sa cheltuim nici un euro pe transferuri. Cred cu tarie ca ne putem indeplini obiectivul, salvarea de la retrogradare”, a precizat Aurelian Babutan, directorul general al clubului. Cea mai importanta “achizitie” a ardelenilor pare sa fie Ioan Ovidiu Sabau, antrenor care a refuzat in aceasta iarna sa plece la CFR.FC BRASOV * Miza pe ConceicaoBrasovenii au fost preluati in aceasta iarna de Toni Conceicao, tehnician care a pregatit-o si pe CFR Cluj. Portughezul va debuta pe banca “stegarilor” chiar contra marii rivale a campioanei, Universitatea Cluj, intr-un meci care se va juca pe 24 februarie la Alba Iulia. Lotul brasovenilor se anunta a fi remaniat aproape in totalitate, dupa ce au fost adusi mai multi sud-americani, politica pe care a avut-o acum citiva ani si CFR Cluj. Din punctul de vedere al valorii lotului si al stabilitatii financiare, Brasovul pare a fi clubul din Ardeal cel mai amenintat cu retrogradarea. Aurelian BAbuTan, director general FCM Tg. MureS“As vrea sa fim opt formatii din Transilvania in sezonul urmator al Ligii I. Eu ma bucur pentru orice club ardelean care are rezultate” Jean PAdureanu, preSedinte Gloria BistriTa“E normal ca fotbalul din Transilvania sa creasca, mai ales ca sint multi oameni potenti financiar aici” LIGA A II-A * Sibiul Si Bihorul, in “cArTile” promovAriiIn Seria Vest a Ligii a II-a, 7 echipe viseaza la Liga I, fiind rasfirate in fruntea ierarhiei pe distanta a numai 9 puncte. Printre acestea se numara si ardelencele Vointa Sibiu (locul 1, 30 de puncte) si FC Bihor (locul 4, 26 de puncte). Clubul din Sibiu este aproape sa bata palma pentru o colaborare financiara cu un grup de investitori din Germania, caz in care ar putea sa forteze promovarea. „Daca vom fi sus si pe finalul returului, nu le voi spune jucatorilor sa nu promoveze. Important este sa facem rost de bani, deoarece altcumva nu putem sa rezistam in Liga I”, a declarat actualul finantator al Vointei, Ioan Hambasan. La rindu-le, oradenii au declarat prin vocea lui Marius Vizer – cel care se ocupa pina in iunie 2012 de managementul echipei – inca de la inceputul sezonului ca vor sa ajunga in vara in Liga I. Echipele ardelene in Liga I incepind cu editia 1990-19912009-2010    CFR (locul 1), Brasov (9), Medias (10), Bistrita (11), Alba (18)2008-2009    Gloria (13), Brasov (9), CFR Cluj (4), Medias (15)2007-2008    Gloria (10), CFR Cluj (1), UTA (17), „U” Cluj (18)2006-2007    Gloria (6), CFR Cluj (3), Jiul (18), UTA (12)    2005-2006    Gloria (10), CFR Cluj (5), Jiul (13)    2004-2005    Gloria (13), CFR Cluj (11), Alba (14), Brasov (15) 2003-2004     Gloria (12), Alba (6), Brasov (10), Bihor (16)     2002-2003    Gloria (4), Brasov (3), UTA (16)    2001-2002       Gloria (9), Brasov (11)2000-2001    Gloria (6), Brasov (3), Medias (16)    1999-2000    Gloria (6), Brasov (13)    1998-1999    Gloria (11), „U” Cluj (17), Olimpia Satu Mare (18)1997-1998    Gloria (11), „U” Cluj (13), Jiul (18)1996-1997    Gloria (13), Brasov (18), „U” Cluj (15), Jiul (14)1995-1996    Gloria (11), Brasov (10), „U” Cluj (9), Inter Sibiu (17)1994-1995    Gloria (6), Brasov (14), „U” Cluj (12), Inter Sibiu (9), Baia Mare (17), UTA (18)1993-1994    Gloria (7), Brasov (13), „U” Cluj (12), Inter Sibiu (8), UTA (11)1992-1993    Gloria (5), Brasov (12), „U” Cluj (11), Inter Sibiu (8)1991-1992    Gloria (11), Brasov (9), Inter Sibiu (12), ASA Tg. Mures (17), Corvinul (17)1990-1991    Gloria (5), Brasov (9), „U” Cluj (18), Inter Sibiu (4), Corvinul (13), Jiul (16), Bihor (17)

Horoscopul familiei

 Mamica BerbecIn familie. Marte este planeta dumneavoastra dominanta, ceea ce va va da o vointa ferma si foarte dezvoltata. Dovediti curaj si combativitate care va dau mai mult alura unei femei intreprinzatoare decit alura unei casnice. Totusi nu trebuie sa ne oprim la prima impresie, deoarece in spatele acestei fatade bataioase se ascunde o imensa tandrete. Este evident faptul ca nu sinteti genul care isi plinge de mila.In fata propriului copil, blindetea si fragilitatea ies la iveala si lasati garda jos. Este important pentru dumneavoastra ca acest copil sa aiba o foarte buna educatie. Faptul de a fi mama reprezinta un fel de provocare, de a-l face pe micut sa infrunte viata fara frica.Relatia cu fiica dumneavoastra Este sigur ca ea va trebui sa se ridice la inaltimea imaginii dumneavoastra. Foarte devreme o veti invata unele valori printre care curajul, responsabilitatea, independenta.Exista un lucru venind din partea fiicei dumneavoastra pe care nu il veti suporta deloc si anume, lipsa curajului. Va trebui sa invatati sa nu va amestecati prea mult in viata ei personala, chiar daca aveti propriile dumneavoastra motive si uneori chiar aveti dreptate. Va trebui sa invete sa se descurce pe cont propriu. Trebuie sa intelegeti ca fiica dumneavoastra are si ea in aceeasi masura nevoie sa-si exprime propriile opinii.Relatia cu fiul dumneavoastra. Veti actiona de asemenea maniera incit sa realizati un fel de complicitate pentru ca sa nu existe nici un secret intre voi doi. Comunicati mai usor cu el decit cu fiica dumneavoastra. Va certati cu el, glumiti, ii faceti confidente si ii sinteti confidenta pentru toate grijile sale. Daca este tentat sa devina pesimist sinteti linga el sa-i redati curajul de a incerca din nou. Sinteti o mama prezenta alaturi de el, uneori prea prezenta.Mamica TaurIn familie Sotie si mama ideala, faceti ca armonia sa domneasca in sinul caminului dumneavoastra si nu dati inapoi de la nici un sacrificiu pentru a realiza asta. Stiti sa aduceti siguranta prin propria prezenta,iar sub o aparenta calma se ascunde o tigroaica gata sa atace in caz de primejdie. Pentru dumneavoastra rolul de mama este cel mai important, copilul dumneavoastra este centrul tuturor preocuparilor. Reusita dumneavoastra sociala este o umbra palida alaturi de educarea scumpului dumneavoastra micut. Sinteti extrem de posesiva cu el.Trebuie sa fiti constienta ca fericirea copilului dumneavoastra nu tine neaparat de faptul ca sinteti ca o closca pentru puisorii ei.Relatia cu fiica dumneavoastra Imaginea dumneavoastra despre rolul femeii este foarte precisa. In mod evident, fiica dumneavoastra ar trebui sa fie “femeia in toata maretia sensului”. Nu veti fi zgircita cu explicatiile pentru a o ajuta sa-si amelioreze feminitatea, pentru a o invata noi trucuri de seductie. O veti ajuta sa-si puna in valoare personalitatea, carisma, fara superficialitate.Relatia cu fiul dumneavoastraIn opinia dumneavoastra el va trebui sa invete sa se descurce cu doua lucruri importante: viata materiala si profesionala pe de o parte si viata personala pe de alta parte. Il veti invata sa respecte traditiile, iar daca vreodata va avea tendinta sa emita obiectii, va veti face ascultata cu severitate. Oricum atentie, nu confundati rigoarea cu rigiditatea, sint doua lucruri diferite.

Primarii care refuza reprofilarea spitalelor suporta cheltuielile medicale

 Primarii care refuza sa reprofileze spitalele în camine de batrini sau centre de permanenta trebuie sa suporte cheltuielile privind asistenta medicala dupa 1 aprilie, întrucit casa de asigurari de sanatate va sista de la aceasta data finantarea unitatilor pe vechiul statut. “Nu-i poate obliga nimeni sa transforme spitalele în camin, este o optiune. Totusi, pina la 31 martie, autoritatile locale trebuie sa opteze”, a declarat, ieri, subsecretarul de stat în Ministerul Sanatatii, Raed Arafat.Potrivit subsecretarului de stat, autoritatile locale au trei optiuni:- Una dintre ele este sa transforme spitalul în camin de virstnici cu sprijinul autoritatilor prin Ministerul Muncii.- Alta este sa eficientizeze spitalul si acesta sa devina centru de permanenta cu sprijin de la Ministerul Sanatatii.- Ulltima varianta ar fi ca unitatea sanitara sa ramina spital, dar dupa 1 aprilie nu va mai avea contract cu casa de asigurari de sanatate, astfel ca primaria va trebui sa se ocupe de finantarea serviciilor medicale.

Gerul nu a trecut fara probleme...

 Astfel, in ultimul interval Directia de Sanatate Publica Alba a inregistrat peste 2.300 de persoane din judet care s-au prezentat la cabinetele medicale si au fost diagnosticate cu afectiuni ale cailor respiratorii superioare, precum si cu pneumonii. Dintre acestea aproximativ 180 de pacienti au fost internati prezentind forme mai grave ale bolii. Reprezentantii Directiei de Sanatate Publica Alba spun ca de vina pentru acest val de imbolnaviri este temperatura foarte scazuta care a fost resimtita de oameni in ultima perioada. Asta cu atit mai mult cu cit diferenta dintre temperatura reala si cea resimtita de corpul omenesc a fost chiar si de 5 grade celsius. Cei mai expusiConform statisticilor oficiale facute publice de catre Directia de Sanatate Publica Alba cele mai multe imbolnaviri cu viroze respiratorii au avut loc in rindul bebelusilor si la copiii cu virsta sub 4 ani. In ceea ce priveste pneumoniile, persoanele cu virste cuprinse intre 30 si 40 de ani au fost cele mai afectate. Pentru a evita problemele, medicii le recomanda localnicilor sa adapteze tinutele la temperaturile scazute, sa consume fructe si legume pentru cresterea imunitatii, sa evite aglomeratia, dar si a expunerea indelungata la frig. In special in cazul persoanelor cu boli cronice pericolul este mai crescut, mai spun autoritatile. Din fericire, meteorologii anunta ca frigul va ceda in urmatoarele zile, astfel ca din weekend termometrele vor incepe sa arate valori mai blinde, iar din   cursul saptaminii viitoare este posibil sa avem parte chiar si de temperaturi pozitive.

Comemorare

 Consilierii locali din Alba Iulia vor aduce simbata 5 februarie, de la ora 10.00 un omagiu lui Iuliu Maniu, la statuia acestuia din resedinta de judet. Evenimentul este deschis oricui doreste sa il comemoreze pe Iuliu Maniu, in ziua in care acesta a murit intr-o inchisoare din Sighet. 

Informare pentru finantarea proiectelor in agricultura

 Primaria municipiului Aiud gazduieste marti 7 februarie, începind cu ora 13:00 o întilnire informala sustinuta de Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit, adresata celor interesati de oportunitatile financiare oferite de Uniunea Europeana pentru dezvoltarea proiectelor de investitii in agricultura.Potrivit primarului Horatiu Josan, obiectivul principal al acestui eveniment il constituie informarea participantilor cu privire la posibilitatile de finantare europeana a proiectelor de investitii din zona dezvoltarii rurale si a agriculturii, dar si schimbul de experienta si informatii utile intre reprezentantii autoritatilor publice locale, fermieri si reprezentantii diverselor societati private interesate. La evenimentul care va avea loc în sala de sedinte Ion I. C. Bratianu a Primariei municipiului Aiud sint invitati sa participe operatori economici cu activitate in domeniul abordat, autoritatile publice locale si fermieri. Cei interesati sint rugati sa confirme participarea la Camera Agricola, cu sediul în incinta Primariei municipiului Aiud, pina vineri, 4 februarie 2011. Persoana de contact este Daniela Ciortea.           

ADR Centru pregateste noi proiecte

 Implementarea primului proiect a inceput deja la data de 1 februarie. Proiectul “Practica - primul pas spre cariera ta” este finantat prin Programul Operational Sectorial “Dezvoltarea Resurselor Umane” si a fost initiat de catre Agentia pentru Dezvoltare Regionala Bucuresti-Ilfov , in parteneriat cu ADR Centru, ADR Vest, Universitatea de Vest din Timisoara si Universitatea “1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. Obiectivul general al proiectului este favorizarea insertiei pe piata muncii a 600 studenti aflati in situatia de tranzitie de la scoala la viata activa din cele trei regiuni, pe durata a 24 de luni. Bugetul total al proiectului este de peste 719.000 euro, ADR Centru avind o alocare de circa 73.600 euro. Afaceri in domeniul bioenergieiCel de-al doilea este proiectul “PromoBio - Promovarea Programelor Regionale pentru Bioenergie”, care va fi finantat de Comisia Europeana prin programul Inteligent Energy Europe. Potrivit datelor puse la dispozitie de reprezentantii agentiei, obiectivul acestui proiect este sprijinirea initiativelor regionale in domeniul bioenergiei, in scopul facilitarii dezvoltarii de noi proiecte de afaceri in domeniul bioenergiei, in regiunile partenere din Polonia, Regiunea Centru - Romania si Slovacia. Proiectul vizeaza aceste trei tari datorita faptului ca detin potential forestier, agricol si biomasa, care nu este utilizat suficient ca sursa regenerabila de energie. Proiectul, care va fi derulat pe perioada a trei ani, prevede actiuni de sprijin concrete, atit pentru factorii de decizie, cit si pentru societatile care doresc sa dezvolte afaceri in domeniul bioenergiei, in scopul imbunatatirii capacitatii formatorilor din domeniul bioenergiei. Bugetul total al proiectului PromoBio este de peste un milion de euro, din care bugetul alocat ADR Centru este de 78.832 euro. Acest proiect se afla in perioada de negociere a contractului de finantare, care se va finaliza la 31 martie.BISNet a convinsReprezentantii ADR Centru au anuntat ca proiectul BISNet Transylvania, continua si in acest an, avind ca obiectiv crearea unei Retele de Sprijin in Afaceri si Inovare pentru IMM-urile din Transilvania. Acesta a fost initiat in cadrul Programului “Antreprenoriat si Inovare”, parte a Programului Cadru de Competitivitate si Inovare al Comisiei Europene, fiind aprobat pentru finantare in cursul anului 2008, pentru o perioada initiala de 3 ani. “Avind in vedere rezultatele obtinute la nivel european si pentru asigurarea unei continuitati a activitatilor care contribuie la cresterea competitivitatii si capacitatii de inovare a comunitatilor locale si regionale, Comisia Europeana a aprobat continuarea activitatilor de sprijin pentru intreprinderi acordate prin intermediul retelelor de sprijin pentru afaceri si inovare create la inceputul anului 2008. Astfel, consortiul BISNet Transylvania va beneficia si in perioada 2011-2012 de asistenta financiara din partea Comisiei Europene pentru sustinerea sectorului IMM din Regiunea Centru. Proiectul propus spre finantare se va derula pe o perioada de 2 ani, cu un buget de 1.014.607 euro. ADR Centru va avea in cadrul acestui proiect un buget de 168.487 euro. Cererea de finantare se afla in faza de negociere a contractului”, au aratat reprezentantii agentiei.Instruire pentru administratieCel de-al patrulea proiect este “Cresterea capacitatii institutionale a personalului din administratia publica locala si judeteana de a furniza service publice de calitate si de a contribui la dezvoltarea durabila a Regiunii Centru”. Grupul tinta al proiectului este constituit din salariati din cadrul autoritatilor administratiei publice locale sau judetene, precum si din institutiile si serviciile publice aflate sub autoritatea sau subordinea acestora, din Regiunea Centru. ADR Centru este partener formal in acest proiect alaturi de Consiliul Judetean Alba, celelalte cinci consilii judetene fiind parteneri informali si beneficiari directi ai activitatilor de instruire si perfectionare. Proiectul are un buget total eligibil de aproape 200.000 euro, finantarea nerambursabila reprezentind 98% din bugetul total. Proiectul pentru care acum se pregateste semnarea contractului de finantare se va implementa pe o perioada de 18 luni.

Reglementarea expresa a malpraxisului

 Malpraxisul este eroarea profesionala savirsita în exercitarea actului medical sau medico-farmaceutic, generatoare de prejudicii asupra pacientului, implicind raspunderea civila a personalului medical si a furnizorului de produse si servicii medicale, sanitare si farmaceutice. Este vorba de medici, dentisti, farmacisti, asistenti medicali si moase care acorda servicii medicale. Personalul medical raspunde civil pentru prejudiciile produse din eroare, care includ si neglijenta, imprudenta sau cunostinte medicale insuficiente în exercitarea profesiunii, prin acte individuale în cadrul procedurilor de preventie, diagnostic sau tratament. De asemenea, personalul medical raspunde civil si pentru prejudiciile ce decurg din nerespectarea reglementarilor referitoare la confidentialitate, consimtamintul informat si obligativitatea acordarii asistentei medicale sau atunci cind îsi depaseste limitele competentei, cu exceptia cazurilor de urgenta în care nu este disponibil personal medical ce are competenta necesara.Unitatile sanitare publice sau private, în calitate de furnizori de servicii medicale, raspund civil pentru prejudiciile produse în activitatea de preventie, diagnostic sau tratament, în situatia în care acestea sint consecinta:a) infectiilor nosocomiale, cu exceptia cazului cind se dovedeste o cauza externa ce nu a putut fi controlata de catre institutie;b) defectelor cunoscute ale dispozitivelor si aparaturii medicale folosite în mod abuziv fara a fi reparate;c) folosirii materialelor sanitare, dispozitivelor medicale, substantelor medicamentoase si sanitare, dupa expirarea perioadei de garantie sau a termenului de valabilitate a acestora, dupa caz;d) acceptarii de echipamente si dispozitive medicale, materiale sanitare, substante medicamentoase si sanitare de la furnizori fara asigurarea prevazuta de lege, precum si subcontractarea de servicii medicale sau nemedicale de la furnizori fara asigurare de raspundere civila în domeniul medical.Unitatile sanitare publice sau private, furnizoare de servicii medicale raspund civil si pentru prejudiciile cauzate, în mod direct sau indirect, pacientilor generate de nerespectarea reglementarilor interne ale unitatii sanitare.Obligatia de a comunica orice informatiiPrin noile reglementari se introduce obligatia furnizorului de produse si servicii medicale, sanitare sau farmaceutice de a comunica orice informatie solicitata de cel care se considera victima malpraxisului sau mostenitorii acestuia în cazul în care acesta a decedat. Astfel, „la cererea oricarei persoane sau, dupa caz, a reprezentantului legal al acesteia, care se considera victima unui act de malpraxis savirsit în exercitarea unei activitati de preventie, diagnostic si tratament, furnizorul de produse si servicii medicale, sanitare sau farmaceutice este obligat sa informeze asupra circumstantelor si cauzelor producerii prejudiciilor pretinse în termen de cel mult 15 zile de la data depunerii cererii pentru comunicarea informatiilor. În cazul decesului unei persoane, care ar putea fi urmare a unui act de malpraxis, imputabil unei activitati de prevenire, diagnostic si tratament, informatiile sint comunicate la cererea succesorilor acesteia. Obligatia de asigurare pentru garantarea raspunderii civileÎn afara de personalul medical, care avea deja obligatia de asigurare pentru garantarea raspunderii civile, se introduce aceeasi obligatie si pentru furnizorii de produse si servicii medicale, sanitare sau farmaceutice (unitatile sanitare publice sau private furnizoare de servicii medicale si producatorii de echipamente si dispozitive medicale, substante medicamentoase si materiale sanitare). Acestia din urma sint obligati sa încheie o asigurare de raspundere civila pentru prejudiciile produse pacientilor în activitatea de preventie, diagnostic si tratament, generate în mod direct sau indirect de viciile ascunse ale echipamentelor si dispozitivelor medicale, substantelor medicamentoase si materiale sanitare, în perioada de garantie sau valabilitate, conform legislatiei în vigoare.Solutionarea amiabila a cazurilor de malpraxisComisia de monitorizare si competenta profesionala pentru cazurile de malpraxis va avea ca atributii principale nu numai stabilirea existentei sau inexistentei unui caz de malpraxis, dar si facilitarea solutionarii amiabile a conflictelor dintre pacienti si personalul medical, furnizorul de produse si servicii medicale, sanitare sau farmaceutice.Limitele maxime ale despagubirilor de asigurare se vor stabili prin ordin comun de ministrul sanatatii si presedintele CNAS, dupa consultarea asociatiilor profesionale din domeniul asigurarilor si Colegiului Medicilor din Romania, Colegiului Farmacistilor din Romania, Colegiului Medicilor Dentisti din Romania, Ordinului Asistentilor Medicali si Moaselor din Romania si Ordinului Biochimistilor, Biologilor si Chimistilor.Nivelul primelor, termenele de plata si celelalte elemente privind acest tip de asigurari se stabilesc prin negociere între asigurati si asiguratori.Av.COLTUC MARIUS, fondator Casa de avocatura Coltucwww.coltuc.ro; avocat@coltuc.ro0745.150.894

Incendiu la Micesti

Pompierii militari din Alba Iulia au fost solicitati sa intervina ieri noapte în cartierul Micesti pentru stingerea unui incendiu izbucnit la cosul de fum al unei case de locuit. Pompierii militari au intervenit pentru stingere cu 1 autospeciala de lucru cu apa si spuma, salvind bunuri în valoare de aproximativ 500.000 de lei. Incendiul a afectat circa 1mp de scindura din structura planseului, producind pagube în valoare de aproximativ 200 de lei.

Scos din apele Abrudelului

 Garda de interventie Cîmpeni a fost solicitata sa intervina miercuri seara in jurul orei 20.00 în orasul Cîmpeni pentru scoaterea unui tinar în virsta de 22 de ani cazut în albia riului Abrudel. Pompierii militari au intervenit cu 1 autospeciala de interventie si 4 subofiteri, reusind în scurt timp sa scoata persoana cazuta, aceasta fiind preluata de un echipaj de la Serviciul de Ambulanta Alba si transportata la spital.     

Au inceput pregatirile pentru Valentine?s Day

 Flori, ursuleti de plus, multe inimioare si alte mesaje ca intre indragostiti. De asta vom avea parte in urmatoarea perioada din partea magazinelor de cadouri din Alba Iulia. Apropierea sarbatorii de Sfintul Valentin ii face, ca in fiecare an pe albaiulieni, sa intre in febra cumparaturilor. Chiar daca va fi poate mai sarac decit in alti ani, cu siguranta Valentine’s Day nu va trece neobservat nici de aceasta data.Patronii magazinelor de cadouri au inceput deja aprovizionarea cu articole specifice sarbatorii indragostitilor. Asta chiar daca mai sint aproximativ doua saptamini pina ce iubaretii isi vor serba ziua. Totusi criza financiara ii va afecta pe cumparatori, tinerii gindindu-se mai mult la cadouri simbolice. Cel putin asta spun acum, si tot la asta se asteapta si vinzatorii din magazinele de cadouri. De crizaPentru a pastra traditia importata in ultimii ani de peste ocean, localurile din Alba le-au pregatit indragostitilor o serie de surprize in cadrul evenimentelor organizate in preajma zilei de 14 februarie. “Am adus plusuri, inimioare, tot felul de suveniruri cu mesaje specifice. Ne asteptam ca in aceasta perioada sa se cumpere multe astfel de lucruri pentru ca vine Ziua Indragostitilor. Asa este in fiecare an”, recunoaste Violeta, vinzatoare intr-un magazin din Alba Iulia. “Le-am pregatit o serie de suprize, concursuri, premii tuturor celor care se iubesc. Ii asteptam pe toti in zilele de 13 si 14 februarie”, invita Adela, reprezentantul unui alt local din resedinta de judet. “Ca de obicei, am adus o gramada de lucruri care simbolizeaza dragostea, iubirea. Avem Valentine’s Day, iar apoi vine Dragobetele. Nu sint foarte multi bani, insa indragostitii isi vor face si anul acesta cadouri”, spera Cristian, managerul unui mic magazin de suveniruri. Traditie importataChiar daca este o sarbatoare imprumutata de la americani, Valentine’s Day are de la an la an tot mai multi “simpatizanti”, mai ales in rindul tinerilor, care vad in aceasta zi un prilej de a-si arata afectiunea fata de persoana iubita. Totusi, la putin timp dupa Valentine’s Day, romanii traditionalisti vor putea marca si varianta autohtona a zilei indragostitilor, Dragobetele. “Nu cred ca am nevoie de un motiv pentru a face cadouri persoanei iubite. Voi lua ceva, nu stiu inca ce, dar cu siguranta va fi o supriza pentru persoana care imi sta alaturi. Cu bugetul... nu stau prea bine dar ma descurc”, spune Cristian. Pentru fete, situatia este putin mai relaxata. “Eu fac doar cadouri simbolice. De fapt, asta este iubirea, un simbol, un sentiment. Iubitul imi face in fiecare an cadouri mai importante, dar, ce sa zic, asta e treaba barbatului”, spune zimbind si Laura.

Revenirea ?renegatului?

 Alin Popa a demisionat in 2008 de la conducerea PNTCD Alba, ca urmare a solicitarii CNSAS privind recunoasterea acestuia ca si colaborator al fostei securitati comuniste. Din documentele aflate in arhiva CNSAS rezulta faptul ca Alin Popa ar fi oferit in perioada 1985-1987 note informative, folosind numele conspirativ Globo. Fostul presedinte al PNTCD a sustinut insa ca nu a semnat decit declaratii referitoare la persoana proprie si ca nu a acceptat niciodata sa colaboreze cu Securitatea in forma cunoscuta sub denumirea de Politie Politica. Omul de afaceri a pierdut initial procesul intentat CNSAS la Curtea de Apel Bucuresti, dar a avut cistig de cauza la Inalta Curte de Casatie si Justitie, care a decis definitiv si irevocabil in 27 ianuarie 2011. I-a fost greuIn fata presei, Alin Popa a recunoscut ca in ultimii 3 ani i-a fost extrem de greu. “Am fost intrebat daca toata aceasta situatie mi-a patat imaginea. Nu pot sa spun asta, dar pot sa va spun ca mi-a fost foarte greu sa apar chiar de ziua mea in toate ziarele cu eticheta de colaborator al Securitatii. Am intrat apoi in conflict cu conducerea PNTCD, am inceput procesul cu CNSAS si iata ca, dupa aproape trei ani, adevarul a iesit la suprafata. Acum vreau insa sa spun la toata lumea ca CNSAS este o institutie deplorabila in care sint oameni care nu au ce cauta acolo. Este o institutie si un grup de oameni care se joaca cu destinele unor alti oameni. Este o institutie extrem de periculoasa. In cazul meu, tratamentul la care am fost supus a fost total inacceptabil, cu atit mai mult cu cit totul a fost apoi orchestrat politic, iar in justitie a fost la fel de ciudat. Termene foarte lungi, atitudini inacceptabile. Mi-a fost foarte greu, dar cu ajutorul lui Dumnezeu adevarul a iesit la iveala”, a spus Alin Popa. S-a terminat si razboiul din PNTCDLa vremea la care Alin Popa primea verdictul din partea CNSAS, PNTCD se rupea in doua tabere, una sub aripa lui Radu Sirbu si o alta a lui Marian Petre Milut. Presedinte al PNTCD Alba, Alin Popa a ales-o pe prima si spune ca aceasta a fost cauza pentru care verdictul CNSAS a fost atit de mediatizat. “Dupa ce CNSAS a spus ca am fost colaborator, Milut si cu ai sai au iesit imediat in presa si au inceput sa faca scandal, sa ma acuze. Ar fi fost normal sa ma cheme, sa discutam si sa vedem ce e de facut. Nu au facut asta, insa razboiul lor nu mi-a facut rau mie. Eu am stiut care este adevarul si am cistigat in instanta. Au facut rau partidului, pentru ca eu nu reprezint nimic pentru PNTCD ca partid istoric. Ei au dat in partid, nu in mine”, a acuzat Alin Popa. In ceea ce ii priveste cariera politica, Alin Popa a spus ca deocamdata nu stie ce va face si ce functie va ocupa in PNTCD, dar ca “functiile iti dau munca si sustinerea oamenilor”. “In aceste zile se poarta discutii si este foarte posibil ca luna viitoare sa se realizeze un protocol si o unificare a PNTCD. Este pasul normal pe care il asteptam cu totii si momentul de la care PNTCD va incepe lupta pentru a redeveni partidul pe care il cunoaste istoria acestei tari”a declarat Alin Popa.

Mii de credinciosi l-au condus pe IPS Bartolomeu pe ultimul drum

Mitropolitul Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului, IPS Bartolomeu Anania, a fost inmormantat ieri, in prezenta a peste 5.000 de credinciosi ortodocsi veniti din toate colturile Transilvaniei, dar si din alte zone ale tarii. Slujba de inmormantare a fost oficiata de Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, Preafericitul Daniel, impreuna cu un sobor de aproximativ 30 de arhierei.     Inca de la primele ore ale diminetii de ieri, Catedrala Mitropolitana din Cluj-Napoca a devenit neincapatoare pentru miile de credinciosi veniti sa-l conduca pe ultimul drum pe Mitropolitul Bartolomeu. Doar in jur de 200 de persoane au reusit sa intre in incinta lacasului de cult, alaturi de inalti ierarhi, preoti, calugari si reprezentanti ai mediului academic si ai autoritatilor locale si centrale. Persoanele ramase afara au putut urmari slujba religioasa si cea de prohod pe mai multe ecrane gigantice amplasate in Piata Avram Iancu.     Printre cei care au participat la slujba de inmormantare s-a numarat si premierul Emil Boc, care a venit insotit de ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, vicepresedintele PDL, Ioan Oltean, prefectul judetului Cluj, Florin Stamatian, presedintele Consiliului Judetean, Alin Tise si deputatii PDL Daniel Buda, Mircea Giurgiu, Petru Calian si Adrian Gurzau.    Boc: „Din invatatura lui Bartolomeu putem invata fiecare”„Am venit sa aduc un ultim omagiu IPS Bartolomeu, in amintirea unei colaborari exceptionale pe care am avut-o atat ca primar, cat si ca prim-ministru, si, nu in ultimul rand, ca si crestin. Am venit pentru ceea ce a fost, este si va ramane IPS Bartolomeu in inima fiecarui crestin, a fiecarui clujean, a fiecarui roman. Din invatatura lui Bartolomeu Anania putem invata fiecare”, a spus Boc inainte de a intra in Catedrala Mitropolitana.     Printre reprezentantii mediului academic care au tinut sa-l conduca pe ultimul drum pe IPS Bartolomeu s-au numarat presedintele Academiei Romane, Ionel Haiduc, rectorul Universitatii de Medicina si Farmacie “Iuliu Hatieganu”, Constantin Ciuce, decanii mai multor institutii de invatamant superior din Cluj-Napoca, fosti ministri ai Culturii - Theodor Paleologu, Internelor - Virgil Ardelean si Agriculturii - Ilie Sarbu.     De asemenea, printre participanti s-au numarat si printul Paul de Romania si printesa Lia, directorul Studioului de Radio Cluj, Florin Zaharescu, deputatul PNL Horia Uioreanu, senatorul PSD Alexandru Cordos, liderul PSD Cluj, Remus Lapusan, seful IPJ Cluj, Ioan Pacurar.    In jur de 30 de arhierei, alaturi de PF DanielAlaturi de Parintele Patriarh Daniel s-au aflat membrii Sfantului Sinod, Arhiepiscopul Sibiului si Mitropolit al Ardealului - IPS Laurentiu Streza, Episcopii Vicari ai Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului si Clujului - PS Irineu Bistriteanul si Vasile Somesanul, Arhiepiscopul de Alba-Iulia - PS Andrei Andreicut, de Oradea - PS Sofronie, de Maramures si Satmar - PS Iustinian, de Salaj - PS Petroniu.     La slujba din Catedrala Mitropolitana au mai luat parte PS Timotei Lauran al Episcopiei Ortodoxe Romane a Spaniei si Portugaliei, IPS Iosif al Arhiepiscopiei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale, PS Macarie Dragoi al Episcopiei Ortodoxe Romane a Europei de Nord, precum si numerosi alti ierarhi si clerici ai Bisericii Ortodoxe Romane.     La slubja au asistat si PS Florentin Crihalmeanu, episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla si Papp Geza, episcopul reformat al Ardealului.     Om de cultura, aparator al traditiei ortodoxe si inflacarat patriot„Bartolomeu Anania a fost un distins om de cultura, aparator statornic al traditiei ortodoxe romane si inflacarat patriot. Pasiunii sale literare i-a acordat mult timp. Scopul sau literar nu a fost doar unul artistic deoarece, mai ales in timpul comunismului, omul de cultura crestin trebuia sa depuna mari eforturi pentru ca valoarea sa sa fie respectata. Prin opera sa, Valeriu Bartolomeu Anania i-a ajutat direct sau indirect pe poetii romani sa inteleaga legatura dintre cultura si religie. Talentul sau literar l-a ajutat sa devina un predicator talentat”, a spus PF Daniel in discursul sau rostit in timpul slujbei de inmormantare.     Cuvinte de lauda a avut si episcopul vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului si Clujului, PS Irineu Bistriteanul. „El a inteles ca sarcina de conducator nu este una usoara. Cu tarie, Inalt Preasfintia Sa s-a dovedit neintrecut muncitor al lui Hristos. Viata sa a ars ca o lumanare pentru a lumina pe altii”, a rostit Irineu Bistriteanul.     Procesiune in jurul catedraleiLa finalul slujbei religioase, sicriul cu trupul neinsufletit al Arhiepiscopului si Mitropolitului Bartolomeu a fost purtat pe umeri de mai multi preoti, intr-o procesiune in Piata Avram Iancu, in jurul Catedralei Mitropolitane. Apoi, soborul de preoti, in frunte cu Patriarhul Romaniei, au intrat in cripta de la subsolul catedralei, unde l-au inmormintat pe IPS Bartolomeu. Inainte de intrarea in cripta, fanfara militara a intonat imnul national. „Cripta a fost amenajata in ultimii patru ani de zile prin excavarea a cateva sute de metri cubi pentru a fi amenajat muzeul mitropoliei. Nucleul acestui spatiu il reprezinta cripta ierarhilor unde a fost inhumat si IPS Bartolomeu. Cripta se afla exact sub altarul catedralei”, a explicat preotul Bogdan Ivanov, secretarul personal al mitropolitului.     Pamant de la Nicula, turnat peste sicriu„In testamentul sau, IPS Bartolomeu a dorit sa fie inhumat intr-o groapa de pamant reavan, pentru ca a spus ca doar pamantul tarii ii va tine de cald”, a mai precizat preotul Ivanov. Aceasta dorinta i-a fost indeplinita intrucat peste sicriul lui a fost turnat pamant adus de la Manastirea Nicula. In cripta unde a fost depus mitropolitul Bartolomeu Anania, de sub altarul Catedralei Mitropolitane, se mai afla mormintele Episcopului Nicolae Ivan, decedat in 1936, si Arhiepiscopului Teofil Herineanu, care a murit in anul 1992. Teofil Herineanu a fost inaintasul in scaun al lui Bartolomeu Anania.Va reamintim ca mitropolitul Bartolomeu Anania a incetat din viata luni, 31 ianuarie, cu putin inainte de a implini varsta de 90 de ani, in urma unor afectiuni pulmonare si cardiace. La finalul slujbei de prohod, Mitropolia Clujului a impartit 12.000 de colaci credinciosilor prezenti la inmormantare, ca pomana “se suflet” pentru mitropolitul Bartolomeu.    Arhiepiscop din 1993 si mitropolit din 2006IPS Bartolomeu Anania a fost ales, la 21 ianuarie 1993, arhiepiscop al Vadului, Feleacului si Clujului, hirotonirea si instalarea fiind celebrate de PF Teoctist, patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane la vremea aceea, la 7 februarie 1993. In martie 2006, Sfantul Sinod al BOR l-a ridicat pe arhiepiscopul Bartolomeu Anania la rangul de mitropolit al Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului. In testamentul sau, mitropolitul Bartolomeu si-a exprimat dorinta ca activitatea sa caritabila prin Fundatia Bartolomeu sa fie continuata, sa nu ii fie acordate distinctii post mortem, iar lucrarile scrise de el sa fie publicate si in anii urmatori.     Ordinea publica, asigurata de politisti si jandarmiIn jur de 250 de jandarmi si politisti au asigurat ieri masurile de ordine publica in zona Catedralei Metropolitane din Cluj-Napoca, unde a fost oficiata slujba religioasa de inmormantare a IPS Bartolomeu Anania. Jandarmii au instalat garduri metalice pentru a preveni inghesuiala si pentru ca procesiunea in jurul catedralei sa se poata desfasura in bune conditii, iar Primaria clujeana a instituit restrictii de circulatie in zona Pietei Avram Iancu, intre orele 11.00 si 15.00, pe perioada desfasurarii slujbei de inmormantare.    Traian Basescu i-a adus un ultim omagiu mitropolituluiDesi nu a participat la inmormantare, si presedintele Traian Basescu a fost prezent miercuri seara la Cluj pentru a-i aduce un ultim omagiu mitropolitului Bartolomeu. Basescu a sosit in jurul orei 18.15 pe Aeroportul International Cluj-Napoca si a mers direct la Catedrala Mitropolitana din Piata Avram Iancu, unde, pret de citeva clipe, s-a recules la capataiul IPS Bartolomeu. Apoi, seful statului a asistat timp de aproximativ 30 de minute la slujba religioasa oficiata in incinta lacasului de cult. La iesirea din catedrala, Traian Basescu s-a indreptat spre sediul Mitropoliei, unde a avut o scurta intrevedere cu Preafericitul Daniel. Basescu a refuzat sa faca vreo declaratie la Cluj-Napoca, a spus doar „Dumnezeu sa-l odihneasca”, iar in jurul orei 19.20 a plecat inapoi spre Bucuresti.

Bartolomeu Anania - intre pamant si cer

Mitropolitul Clujului Bartolomeu Anania a intrat in monahism la 2 februarie 1942, la Manastirea Antim din Bucuresti, primind numele Bartolomeu. Decizia de a intra in monahism, la varsta de 21 de ani, a luat-o intr-o singura zi si fara prea multe framantari, asa cum marturisea mult mai tarziu inaltul ierarh (interviu emisiunea “Profesionistii” de la TVR; 4 mart. 2010). Cu aceeasi ocazie, mitropolitul Bartolomeu Anania spunea ca nu are vocatie mistica, ca personalitatea sa a avut doua ipostaze: Valeriu (numele de botez) si Bartolomeu care s-au intrepatruns asa cum si cerul si pamantul s-au regasit in aceeasi persoana. Bartolomeu Anania, fiind monah, a facut studii de medicina, in perioada 1945-1946, la Sibiu si Cluj, si de muzica instrumentala la Cluj. Aici a frecventat cenaclul literar al lui Victor Papilian, reactivat in casa protopopului ortodox Florea Muresanu. In iunie 1946, Bartolomeu Anania, student al Universitatii din Cluj si presedinte al Centrului Studentesc “Petru Maior”, a condus greva studenteasca antirevizionista si anticomunista. Au urmat un sir de arestari si a fost expulzat din Cluj.     Cateva luni, din iulie pana in decembrie 1947, a fost staret al Manastirii Toplita. In 1948, la Manastirea Bistrita l-a cunoscut pe patriarhul Justinian, caruia i-a fost colaborator apropiat timp de peste 25 de ani.     Din 1948 pana in 1950 a fost intendent al palatul patriarhal si ulterior inspector patriarhal pentru invatamantul bisericesc.     A fost decan al Centrului de Indrumari Misionare si Sociale a clerului, la Curtea de Arges, unde preda cursuri de istorie bisericeasca si omiletica (1951-1952); director al bibliotecii patriarhale (1952-1958).     In 1958, Bartolomeu Anania a fost condamnat politic la 25 de ani de munca silnica, pentru “uneltire contra ordinei sociale”; inchis la Securitate, Jilava, Pitesti si Aiud. A fost eliberat dupa sase ani si doua luni, in 1964, prin decret general de gratiere.     Intre anii 1964-1965, a fost, din nou, director al bibliotecii patriarhale.Din 1965 pana in 1976, a functionat, in cadrul Arhiepiscopiei Misionare Ortodoxe Romane din America si Canada, ca secretar eparhial, consilier cultural, secretar general al Congresului bisericesc, director al Cancelariei eparhiale, director al Departamentului Publicatiilor, reprezentant al relatiilor interbisericesti. A sustinut conferinte in Detroit, Chicago, Windsor si Honolulu. Redactor al revistei si almanahului Credinta si al casetei de literatura Noi.     La 29 octombrie1967 a fost hirotonit preot de episcopul Victorin al Americii; mai tarziu, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane i-a acordat rangul de arhimandrit.     A fost distins - pe linie bisericeasca - cu “Crucea patriarhala”, “Ordinul Sfantului Mormant” al Patriarhiei Ierusalimului, “Ordinul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel” al Patriarhiei Antiohiei.     A fost director al directorul Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane la Bucuresti (1976-1982).     In ajunul Craciunului anului 1990 a inceput munca de diortosire (revizuire) a Bibliei, incepand cu textul Noului Testament, actiune extinsa ulterior asupra intregii Sfintei Scripturi, pe o perioada de unsprezece ani. Biblia sau Sfanta Scriptura, editie jubiliara a Sfantului Sinod, versiune diortosita dupa Septuaginta, redactata si adnotata de Bartolomeu Valeriu Anania, arhiepiscopul Clujului, a fost publicata in 2001.     La 21 ianuarie 1993, Colegiul Electoral Bisericesc l-a ales pe arhimandritul Bartolomeu Anania pentru scaunul de Arhiepiscop al Vadului, Feleacului si Clujului. A fost instalat la 7 februarie.     In calitate de arhiepiscop al Clujului, Bartolomeu Anania s-a implicat in problema Fundatiei Gojdu, fiind membru fondator al acesteia. Testamentul lui Emanoil Gojdu prevede ca intreaga sa avere, una dintre cele mai mari din istoria moderna, sa le revina romanilor ortodocsi din Transilvania si din Ungaria. Disputa privind mostenirea Gojdu a fost dusa in Parlament, inaltul ierarh amenintand ca in cazul in care decizia din Parlament nu va fi in favoarea mostenitorilor legali, va fi dispus ca, impreuna cu ierarhii din Transilvania si din Banat, sa apeleze la Curtea Europeana pentru Drepturile Omului (CEDO).     In 1993, i s-a acordat titlul de membru de onoare al Senatului Universitatii de Medicina si Farmacie “Iuliu Hatieganu” din Cluj-Napoca. De asemenea, a fost ales presedinte de onoare al Fundatiei “N. Steinhardt”.In 1995 a primit titlul de “Cetatean de onoare” al municipiului Cluj-Napoca si a fost ales Senator de onoare si membru al Marelui Senat al Universitatii “Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca.     In 2000, a primit diploma si medalia Academiei de Arta, Cultura si Istorie din Brazilia.     A fost decorat de Presedintia Romaniei cu Ordinul National pentru Merit in grad de Mare Cruce.     In 2001, Universitatea “Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca i-a acordat titlul de “Doctor Honoris Causa” (2001). De asemenea, a primit titlul de 'Doctor Honoris Causa' din partea Universitatii de Medicina si Farmacie “Iuliu Hatieganu” din Cluj-Napoca si titlul de “Cetatean de onoare” din partea consiliilor locale Bistrita, Ramnicu-Valcea, Glavile/Valcea s.a.; premiul pentru opera omnia al Uniunii Scriitorilor, filiala Cluj.     A fost numit “Doctor Honoris Causa” al Universitatii din Oradea, in 2002.In 2005, primeste titlul de cetatean de onoare din partea consiliului local Dej.     In 2006 - in urma hotararii Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane din 4 noiembrie 2005 de infiintare a unei Mitropolii la Cluj, Bartolomeu Anania a fost instalat - la 25 martie, praznicul Bunei Vestiri -, de catre patriarhul Teoctist al Romaniei, mitropolit al Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului.     In urma mortii patriarhului Teoctist (31 iulie 2007), mitropolitul Clujului, Bartolomeu Anania, declara ca prin moartea fostului patriarh a pierdut un prieten bun pe care l-a avut timp de 64 de ani.     Bartolomeu Anania s-a aflat printre personalitatile care au cerut, in 2007, ca lui Andrei Ivantoc, Tudor Petrov Popa si Alexandru Lesco sa le fie conferita Steaua Romaniei, ca semn de recunostinta pentru suferinta indurata in temnitele transnistrene.     In 2003, mitropolitul Clujului a inaugurat o fundatie care ii poarta numele si al carei scop este sustinerea financiara a tinerilor cu rezultate deosebite la invatatura.     In 2008, mitropolitul Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului, Bartolomeu Anania, a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universitatii “1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, in cadrul unui simpozion omagial – “Universul spiritual romanesc oglindit in opera mitropolitului Bartolomeu Anania” -, desfasurat cu prilejul Sarbatoririi Sfintilor Ardeleni.     La 13 decembrie 2010, mitropolitului Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului, Bartolomeu Anania, i-au fost inmanate, la resedinta mitropolitana din Cluj-Napoca, de catre presedintele Academiei Romane, Ionel Haiduc, titlul si insemnele de membru de onoare al Academiei Romane. In discursul rostit cu acest prilej, academicianul Ionel Haiduc a subliniat ca un astfel de gest s-ar fi impus mai de mult, fiind acordat ca o recunoastere a valorii intregii opere literare si teologice a ierarhului si omului de litere Bartolomeu Valeriu Anania.

Peste 300 de oameni au murit pentru democratie in Egipt

Dupa mai bine de zece zile de proteste si peste 300 de victime, situatia politica din Egipt ramane incerta. Presedintele contestat, Hosni Mubarak tine cu dintii de functia pe care o ocupa de 30 de ani, chiar daca atat poporul cat si comunitatea internationala ii cere demisia urgenta.      Dupa cateva zile de relativ calm, spiritele s-au incins in capitala egipteana Cairo, in timpul confruntarilor de ieri si-au pierdut viata cel putin patru persoane. “Am avut patru morti aici, dintre care unul atins de un glont in frunte”, a declarat joi dimineata doctorul Mohamed Ismail, de la un spital de campanie montat intr-o piata adiacenta pietei Tahrir, potrivit Mediafax. Acest bilant se adauga celor 300 de morti din prima saptamana a manifestatiilor, lansate la 25 ianuarie pentru a cere plecarea de la putere a presedintelui egiptean, Hosni Mubarak. “Majoritatea victimelor care au ajuns aici in ultimele trei ore au rani provocate de gloante”, a adaugat el, apreciind ca mai mult de 1.000 de persoane au fost ranite incepand de miercuri. Martori oculari declarasera, joi dimineata, ca focurile de arma s-au soldat cu cel putin doi morti si mai multi raniti. Focurile de arma, trase dinspre podul Octombrie, unde sunt regrupati sustinatorii lui Mubarak, s-au soldat si cu ranirea mai multor persoane.      Apropiatii lui Mubarak  opriti sa fuga din taraFosti ministri si oficiali egipteni, printre care fostul ministru de Interne Habib el-Adli si magnatul in domeniul otelului Ahmad Ezz, au fost opriti sa iasa de pe teritoriul egiptean si conturile lor au fost inghetate, a anuntat joi Parchetul general egiptean. Citat de agentia oficiala Mena, procurorul general Abdel Meguid Mahmoud a decis “sa le interzica lui Ahmad Ezz, Zouheir Garanah (fost ministru al Turismului), Ahmad el-Maghrabi (fost ministru al Locuintelor), Habib el-Adli si altor oficiali din institutiile publice sa calatoreasca si le-a blocat conturile bancare”, a anuntat agentia oficiala Mena. Anterior, premierul Ahmed Shafic a anuntat ca Habib el-Adli urmeaza sa fie vizat de o ancheta.

Dispute pe tema reveniri la numele de ?tigan?

Majoritatea membrilor celor doua Comisii-pentru drepturile omului, culte si minoritati si Comisia pentru egalitate de sanse- si-au dat acordul pentru proiectul lui Prigoana.     Astfel, potrivit proiectului, în documentele emise de institutiile din România cu referire la persoanele de etnie roma/tiganeasca denumirea utilizata va fi cea de tigan/tiganca. Silviu Prigoana a argumentat initiativa sa prin faptul ca termenul “rom” creeaza confuzie pe plan international între tigani si români.    UDMR sta pe gânduriPresedintele Comisiei pentru drepturile omului din Senat, Georgy Frunda (UDMR) s-a împotrivit, sustinând ca termenul "tigan" este peiorativ. Frunda considera ca prin aceasta initiativa legislativa, România risca sa fie condamnata la CEDO. El a invocat aici, prevederile Conventiei Europene si ale Tratatului Uniunii referitoare la interzicerea dreptului altora de a se pronunta în legatura cu soarta altor etnii.     La rândul sau, deputatul UDMR Cluj Mate Andras a declarat pentru monitorul ca “cel mai în masura sa se pronunte în aceasta problema este deputatul Nicoale Paun, presedintele Comisiei pentru drepturile omului, culte si probleme ale minoritatilor nationale, din Camera Deputatilor”. Mate mai sustine ca, înainte ca un astfel de proiect sa fie batut în cuie, “trebuie sa mai aiba loc niste discutii. Aceasta pentru ca unii sunt de acord, altii mai putin”.     Au reactionat si ONG-urileAgentia de monitorizare a presei, Active Watch a criticat deciziile celor doua Comisii ale Senatului. Astfel, reprezentantii ONG-ului au cerut presedintelui Traian Basescu, presedintilor Senatului si Camerei Deputatilor, precum si Avocatului Poporului sa sesizeze Curtea Constitutionala, în cazul în care acest proiect de lege va fi adoptat, pentru a se pronunta asupra constitutionalitatii lui.

77 de vamesi si politisti au fost arestati pentru trafic de tigari

Ofiterii Directiei Generale Anticoruptie (DGA), alaturi de procurorii Directiei Nationale Anticoruptie (DNA), au efectuat ieri mai multe perchezitii în judetul Suceava, într-o actiune care vizeaza lucratori de la Vama Siret suspectati de înlesnirea traficului cu tigari la Punctul de Trecere a Frontierei Siret. Actiunea prin care 77 de politisti si lucratori vamali au fost retinuti a fost sprijinita de Politia de Frontiera care a sustinut cu informatii ancheta desfasurata de circa sase luni de catre DNA. Chestorul-sef Marian Tutilescu, seful Departamentului Schengen din Ministerul Administratiei si Internelor, a declarat, joi, ca actiuni precum cea de la Punctul de Trecere a Frontierei Siret vor continua. “Contrabanda cu tigari afecteaza serios bugetul România. Este în primul rând interesul nostru si nu vreau sa fie privita ca o încercare de a demonstra ceva partenerilor straini”, a afirmat Tutilescu. Acesta a mai aratat ca actiunea de azi face parte din planul de masuri dispus la nivelul MAI pentru eficientizarea actiunilor de prevenire si combatere a faptelor de coruptie în rândul personalului. “Ma astept ca partenerii externi ai României sa interpreteze corect actiunea de la Siret, dar ma astept si la interpretari în sensul atragerii atentiei asupra nivelului crescut de coruptie din România”, a mai spus Tutilescu.

Yemenul paseste pe urmele Tunisiei si Egiptului

Cel putin 20.000 de sustinatori ai opozitiei yemenite manifestau joi dimineata la Sanaa împotriva regimului presedintelui Ali Abdallah Saleh, la câteva sute de metri distanta de o adunare similara a simpatizantilor puterii, relateaza EFE si AFP. Cele doua manifestatii se desfasurau într-o atmosfera de calm, fiecare tabara mobilizându-si sustinatorii în locuri diferite: în piata Al-Tahrir, pentru partidul aflat la putere, Congresul Popular General, si aproape de Universitatea din Sanaa, în vestul capitalei, pentru opozitie. “Poporul cere o schimbare” de regim, strigau opozantii, lansând totodata sloganuri împotriva coruptiei, în timp ce sustinatorii presedintelui spuneau “Nu distrugerilor, nu revoltei”. Presedintele yemenit a anuntat miercuri înghetarea procesului de amendare a Constitutiei - care ce i-ar fi permis sa candideze pentru un nou mandat - si s-a pronuntat pentru formarea unui “guvern de uniune nationala”. Totodata, el a avertizat opozitia împotriva organizarii de manifestatii violente care cauzeaza “haos si distrugeri”.

Baschetbalistii primesc vizita Craiovei

Thomson va lipsi o vreme de la "U" Mobitelco BTVicecampionii revin la Cluj, dupa ce in ultimele doua meciuri au evoluat in deplasare la Ploiesti, respectiv Miercurea Ciuc.     Baschetbalistii clujeni au trecut peste socul infrangerii din derbiul cu CSU Asesoft Ploiesti, 73-82, si s-au impus in deplasarea de la Miercurea Ciuc, cu 90-79. Elevii lui Marcel Tenter se afla pe locul 4 in Divizia A, cu 14 victorii si 5 infrangeri in 19 meciuri, in timp ce adversarii lor de maine, SCM „U“ Craiova, se afla in situatie inversa, avand 5 victorii si 14 infrangeri. Clujenii au castigat fara probleme partida tur, cu 79-66 si vor sa se impuna si pe teren propriu pentru a ramane in cursa pentru un loc pe podium la finalul sezonului regulat.       Meciul dintre „U“ Mobitelco BT si SCM „U“ Craiova se va disputa sambata, 5 februarie, de la ora 18 la Sala Sporturilor „Horia Demian“. Arbitrii intalnirii vor fi Alin Faur, Gabriel Dima si Alexandru Anca, iar comisar Karoly Takacs. Biletele pentru aceasta partida se vor pune in vanzare incepand de astazi, intre orele 12-17 si maine de la 14, pana la lovitura de start. Un tichet costa 5 lei in partea de sus a salii si 10 lei in partea de jos.      In etapa a 20-a a Diviziei A se vor mai disputa partidele: CS Otopeni - BC Timisoara, BC Arges Pitesti - Energia Rovinari, CSU Atlassib Sibiu - CSM Oradea, CSU Asesoft Ploiesti - BC Miercurea Ciuc, CSM Bucuresti - CSU Cuadripol Brasov, Steaua Bucuresti - BC Mures si Politehnica Iasi - Gaz Metan Medias.    Fara ThomsonRob Thomson, pivotul vicecampionilor de la „U“ Mobitelco BT, a fost convocat la echipa nationala a Rwandei, in vederea disputarii partidelor de calificare pentru turneul final al FIBA Africa Championship 2011. „Desi stiam de mai mult timp de convocarea lui Rob, nu am stiut datele de zbor, iar acest lucru ne-a incurcat putin. Suntem bucurosi de faptul ca jucatorul nostru este convocat, este o dovada in plus a valorii sale. Echipa noastra trebuie sa mearga mai departe in urmatoarele meciuri fara aportul lui, insa nu cred ca vor fi probleme. Ii uram mult succes lui Rob, sa aiba o campanie excelenta cu nationala si il asteptam inapoi cat mai curand“, a declarat Mircea Cristescu, presedintele executiv al clujenilor.     Vlad Corpodean si Alex Pop sunt sarbatoritii saptamanii la „U“ Mobitelco BT. Vlad a schimbat prefixul, implinind marti 20 de ani, iar Alex va implini astazi 21 de ani.

Si tineretul a nimerit Franta

Ieri a avut loc la Nyon (Elvetia) tragerea la sortia a grupelor preliminare pentru calificarea la Campionatul European de tineret 2013, competitie ce se va desfasura in Israel. Reprezentativa de tineret a Romaniei, pregatita de Emil Sandoi (foto), va juca in grupa a 9-a, alaturi de Franta, Slovacia, Letonia si Kazahstan.     La tragerea la sorti, Romania a facut parte din prima urna valorica, alaturi de Anglia, Spania, Olanda, Italia, Suedia, Cehia, Rusia, Serbia si Germania. Componenta celor cinci urne valorice a fost alcatuita pe baza rezultatelor din editiile 2006-2007 (preliminarii si turneu final), 2007-2009 (preliminarii si turneu final), 2009-2011 (preliminarii si play-off).     Pentru jocurile de baraj se vor califica castigatoare celor 10 grupe stabilite si cele mai bune patru reprezentative care vor incheia preliminariile pe locurile secunde. Invingatoarele celor sapte duble manse se vor alatura Israelului, gazda turneului final, calificata din oficiu.     Datele rezervate jocurilor de calificare sunt urmatoarele: 25 si 29 martie, 3 si 7 iunie, 2 si 6 septembrie, 7 si 11 octombrie, 11 si 15 noiembrie (2011), 1 si 5 iunie, 8 si 12 iunie, 7/8 si 10 septembrie (2012), iar jocurile de baraj se vor disputa in datele de 12 si 16 octombrie 2012.     Editia din 2011 a Campionatului European de tineret va avea loc in Danemarca, unde Romania nu este calificata, fiind eliminata de Anglia dupa jocurile de baraj. In Grupa A vor juca Danemarca, Elvetia, Belarus si Islanda, iar in Grupa B au fost repartizate Ucraina, Cehia, Spania si Anglia. Nationala condusa de Emil Sandoi a jucat meciurile din preliminariile CE 2011 pe Stadionul Municipal din Botosani.

Mutu, reprimit la Fiorentina

Atacantul român Adrian Mutu va reveni în lotul echipei italiene de fotbal Fiorentina, dupa ce în ultima luna s-a antrenat separat de coechipierii sai, din motive disciplinare, a anuntat presedintele gruparii „viola“, Andrea Della Valle, pe site-ul oficial al clubului din peninsula. „Decizia de a-l reintegra pe Mutu îmi apartine, însa au contat si discutiile cu colegii sai, precum si reactia fanilor. El va reveni în lot cât mai repede, probabil peste trei sau patru zile. Mai întâi trebuie sa-si reintre în forma, din punct de vedere fizic, iar apoi antrenorul va fi cel care va hotarî daca îl va utiliza sau nu. Cum m-a convins? Am stat de vorba si dupa anii sai de experienta la Florenta, am decis sa-i acord înca o sansa. El va trebui sa recâstige, însa, toata încrederea noastra“, a declarat Della Valle dupa victoria cu 1-0 înregistrata de Fiorentina în partida cu Genoa.    Agerpres

Grasu va fi operat

Andrei Grasu, interul echipei de handbal „U Transilvania Cluj, a fost diagnosticat, în urma investigatiilor medicale, cu ruptura totala proximala a ligamentului încrucisat anterior si fisura menisc intern. Sportivul va fi operat si în cel mai scurt timp posibil va începe procesul de recuperare, dar conform primelor estimari va lipsi de pe semicerc cel putin sase luni. Pe lista accidentatilor de la „U“ Transilvania mai sunt înca cinci handbalisti. Mai vechilor accidentati Vlad Vladut si Calin Hagiu li s-au adagat si Cristinel Burca (întindere inghinala), Razvan Szopka (tendinita rotuliana) si Radu Lazar (umar dislocat). Pentru a suplini lipsa numerosilor indisponibili a fost împrumutat pivotul Marius Mocanu, de la HCM Constanta, iar conducerea clublui mai încearca sa-i aduca antrenorului Stefan Constantin înca un handbalist, înainte de primul meci din retur, din 12 februarie.

Concurs pentru suporterii ?feroviari?

Clubul CFR Cluj le pregateste suporterilor o surpriza. Fanii „alb-visinii“ sunt invitati sa-si arate dragostea pentru clubul preferat trimitând un mail care sa contina o poza, un filmulet sau un text în care sa-si exprime sentimentele pentru echipa din Gruia. „Esti suporter înflacarat CFR 1907 Cluj? Daca raspunsul tau la întrebare este DA!, atunci te asteptam sa ne dovedesti cât de mult îti iubesti echipa. Trimite-ne pe adresa concurs@cfr1907.ro poze, filmulete sau pur si simplu un document word prin care sa ne convingi ca tu meriti sa fi ales suporterul lunii. La sfârsitul fiecarei luni, noi vom alege un câstigator si îl vom premia, premiul însa va ramâne un mister pâna la anuntarea câstigatorului“, se arata într-un comunicat postat pe site-ul oficial al campionilor.

Concursul de interpretare ?Gheorghe Dima? revine pe scena muzicala clujeana

Saptamana viitoare incepe editia a XIII-a a Concursului International “Gheorghe Dima” care va avea loc la Academia de Muzica “Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca. In competitie s-au inscris 133 de concurenti ce provin din toate colturile lumii.     Concursul International de Interpretare Muzicala „Gheorghe Dima” revine la Cluj, dupa o pauza de 13 ani.     “In anii ’80-’90, aceasta confruntare muzicala la nivel national a constituit un eveniment semnificativ prin dimensiunile si tinuta artistica, poate al doilea ca importanta dupa cel din cadrul Festivalului «George Enescu»“, a explicat prof. univ. dr. Adrian Pop, rector al Academiei de Muzica “Gheorghe Dima”.      Concursul din acest an se desfasoara pe sectiunile de flaut si clarinet, urmand ca in editiile ce vor urma sa fie aduse in prim plan si restul instrumentelor.    Premii atractive Concursul s-a bucurat de o receptare extrem de entuziasta din partea tinerilor instrumentisti din intreaga lume, pe lista concurentilor figurand 133 de muzicieni din Romania, Rusia, Ungaria, Slovenia, Coreea, Polonia, Portugalia, Suedia, Africa de Sud, China, Japonia, Marea Britanie, Germania, Austria, Franta, Elvetia, Grecia, Moldova si Thailanda. Premiile cele mai importante ce le vor fi oferite castigatorilor constau in instrumente muzicale extrem de valoroase (intre 7000-9000 de euro un instrument). De asemenea vor mai exista si alte premii speciale, ce le vor fi oferite celor mai buni dintre muzicienii care se vor intrece saptamana viitoare la Cluj.    Un juriu de exceptieJuriul competitiei este format din muzicieni de marca din Franta, Ungaria si Mexic, dar si din profesori romani de la mai multe universitati si academii de muzica din tara. Presedintele juriilor a fost desemnat Aurel Marc, presedinte al Academiei de Muzica „Gheorghe Dima” si profesor de oboi la Academia de Muzica „Gheorghe Dima”. Deschiderea festiva a evenimentului are loc luni, de la ora 19, in Sala Studio a Academiei de Muzica “Gh. Dima”, cand va avea loc un concert simfonic ai carui solisti vor fi trei dintre membrii juriului. Publicul are acces liber la toate etapele concursului, cu exceptia finalei din 11 februarie, concert care face parte din stagiunea Filarmonicii de Stat “Transilvania”.

Cartita Phil prezice primavara timpurie

Spre usurarea americanilor care trec printr-una dintre cele mai grele ierni din istoria recenta, cartita Phil, cea mai faimoasa cartita din lume, a prezis o primavara timpurie, conform Associated Press.     Cartita Phil de la Punxsutawney si-a facut aparitia in gura vizuinii in jurul pranzului pentru a-si prezenta prognoza meteorologica in fata mai multor mii de entuziasti care au indurat frigul din Pennsylvania pentru a afla ce prezice rozatorul profet. Din fericire Phil nu si-a vazut umbra, ceea ce inseamna ca primavara va sosi mai devreme anul acesta, conform Agerpres.      De-a lungul celor 125 de ani de traditie a predictiilor meteorologice cu rozatoare, acestea si-au vazut umbra de 98 de ori si nu au vazut-o doar de 16 ori, incepand cu anul 1887, conform organizatiei Punxsutawney Groundhog Club's Inner Circle, organizatoarea evenimentului. Evenimentul predictiilor lui Phil atrage in fiecare an intre 10.000 si 15.000 de spectatori. Ziua cartitei este organizata de un cerc alcatuit din distinsi domni (numit Cercul Inchis) imbracati cu joben, frac, camasi albe si papioane care in timpul anului se ocupa de ingrijirea lui Phil, iar la 2 februarie, dupa ceremonia de prezicere a vremii, traduc in limba engleza sunetele emise de Phil.      Ziua Cartitei este bazata pe o traditie germana conform careia, daca un animal care a hibernat face umbra in ziua de 2 februarie, iarna va mai dura cel putin inca 6 saptamani. Daca nu se constata nici o umbra, primavara va veni mai repede.      Ziua Cartitei a devenit un fenomen mediatic de amploare in Statele Unite. Ritualul anual din Punxsutawney a dat titlul unui film, „Groundhog Day” (1993), tradus „Ziua Cartitei”, in care Bull Murray joaca rolul unui jurnalist care realizeaza un reportaj la fata locului. Poate din acest motiv a ramas incetatenita denumirea de Ziua Cartitei, chiar daca rozatorul prezicator e de fapt o marmota.     In Romania, ursul este cel care prezice vremea, la 2 februarie, sarbatoare ce se numeste popular Stretenia sau Ziua Ursului.

Teatrul ?Puck? implineste 61 de ani

Teatrul de Papusi Puck a programat pentru acest sfârsit de saptamâna mai multe spectacole gratuite cu ocazia aniversarii a 61 de ani de la înfiintarea primei trupe de teatru de papusi din Cluj.     Multe din titlurile importante montate de-a lungul timpului la Teatrul Puck au avut versiuni jucate atât în limba româna cât si în limba maghiara. Numeroasele participari la festivaluri nationale si internationale au adus artistilor Teatrului Puck zeci de premii importante si nominalizari. Anul trecut teatrul clujean de papusi a fost recompensat cu premiul pentru valoarea artistica si culturala pentru spectacolul Cartea cu Apolodor, la Festivalul Teatrelor de Papusi si Marionete Puck 2010 si Premiul pentru valoarea repertoriului si calitatea transpunerii scenice pentru spectacolul “Cartea cu Apolodor” la Festivalul Spectacole de Colectie, desfasurat la Bucuresti.În anul 2006 la Teatrul Puck a fost lansat programul Nocturne, ce contine spectacole adresate adultilor. În cadrul Nocturnelor au fost incluse spectacole care stau sub semnul experimentului din zona animatiei, papuseriei, clowneriei sau musicalului.      Repertoriul actual al Teatrului de Papusi “Puck” contine peste 20 de titluri de spectacole pentru copii si adulti precum “Scufita Rosie”, “Pinocchio”, “Cenusareasa”, “Alba ca zapada”, “Gulliver” sau “Capra cu trei iezi”, dar si spectacole în limba maghiara, dintre care cele mai cunoscute sunt “Muzicantii din Bremen”, “Scufita Rosie” si “Hansel si Gretel”.Spectacole gratuite la Pucksâmbata, ora 11, „Fârtatii si dracii”, regia Kovacs Ildiko (în limba maghiara)     sâmbata, ora 17, „Danila Prepeleac”, regia Traian Savinescu (în limba româna)

17 muzee celebre pot fi vizitate... de-acasa

Google a lansat ieri la Londra o platforma care permite iubitorilor de arta sa se plimbe virtual prin 17 dintre cele mai mari muzee din lume, gratie tehnologiei Street View. Noua platforma lansata de Google, googleartproject.com, le va oferi iubitorilor de arta posibilitatea de a se plimba virtual prin mai multe muzee celebre, precum MoMA din New York, Palatul Versailles, Rijksmuseum din Amsterdam si Muzeul Ermitaj din Sankt-Petersburg, relateaza Mediafax. Peste o mie de opere de arta au fost fotografiate pentru acest proiect, iar utilizatorii noului serviciu pot mari imaginile, pentru a observa chiar si cele mai fine detalii ale operelor de arta. Pe viitor, si alte muzee se vor alatura proiectului lansat de Google.

Studiu fotografic asupra degradarii monumentelor istorice

Astazi, la Biblioteca Judeteana „Octavian Goga” are loc vernisajul expozitiei de fotografie „Trianonul Nababului”, realizata de artistul bucurestean Stefan Stoica. Evenimentul va avea loc de la ora 18.00, la sediul central al bibliotecii (Calea Dorobantilor, nr. 104, parter). „Expozitia este rezultatul efortului de cercetare, investigare si reconfigurare prin imagini de mari dimensiuni, realizat de autor în dorinta de a atrage atentia asupra degradarii monumentelor istorice din patrimoniul cultural al României”, spun reprezentantii Bibliotecii Judetene „Octavian Goga”. Clujenii vor putea admira astfel cele 12 lucrari din cadrul „Studiului fotografic al degradarii palatului Cantacuzino din Floresti-Prahova”. Evenimentul e organizat în colaborare cu Asociatia ArtImage Cluj-Napoca. Stefan Stoica e un artist deja consacrat prin câteva importante premii internationale.

Competitie de airsoft

Un concurs de airsoft va avea loc în data de 12 februarie la Baza sportiva Unirea din Padurea Faget. Concursul e organizat de clubul de airsoft „Lupul din Carpati”, cu sediul în Cluj Napoca, si va reuni participanti de la cel putin noua cluburi din tara, fiind pentru prima data când în timpul jocului vor fi prezenti si arbitri. Întâlnirea de airsoft se afla la prima editie si este primul eveniment de asemenea amploare organizat în Cluj. Prezenta spectatorilor nu va fi permisa, din motive de securitate, jocul fiind un fel de simulare militara: jucatorii sunt toti echipati în tinute militare de camuflaj si poarta elemente de protectie iar “jucariile” sunt replici ale unor arme reale precum M4, M16, MP40, AKM, sniper, Mauser etc. Practicarea airsoftului si recunoasterea oficiala a acestuia ca ramura sportiva s-a facut anul trecut, prin ordinul nr 3265 al Ministerului Educatiei.

Vernisaj amanat

Muzeul de Arta Cluj-Napoca a reprogramat pentru astazi, la ora 13, vernisajului expozitiei „Ceata – Fog – Brouillard”, care trebuia sa aiba loc ieri. În cadrul expozitiei, 35 de artisti straini, dar si români, îsi expun lucrarile la Muzeul de Arta. Proiectul se înscrie pe linia unei mai vechi colaborari artistice între Universitatea de Arta si Design din Cluj si Asociatia „Art in Situ“ din Franta, demarate cu un workshop de land-art desfasurat la Cluj, în 2006.

Piata de capital romaneasca s-a nascut odata cu listarea Fondului Proprietatea

Valentin Ionescu, directorul general al BVB, spune ca listarea FP este punctul culminant in istoria BurseiDirectorul BVB, Valentin Ionescu, a declarat ieri la Cluj ca listarea Fondului Proprietatea (FP) este punctul culminant in istoria de 15 ani a Bursei.     “De la infiintarea Bursei de Valori Bucuresti, acum 15 ani, si pana in 25 ianuarie, am avut doar o perioada de pionierat. De la 25 ianuarie, moment in care s-a decis listarea FP, incepe cu adevarat istoria BVB. Odata cu noile reguli de tranzactionare, speram ca BVB sa castige in imagine si companiile romanesti sa vada cu alti ochi listarea actiunilor. Problema pana acum a fost ca bursa, in general, era privita ca un loc al speculatiilor. (…) Companiile listate la Bursa pot insa obtine finantare fara sa fie nevoite sa apeleze la banci”, a declarat Valentin Ionescu, prezent ieri la Cluj-Napoca.     Totodata, directorul BVB a afirmat ca piata de capital trebuie sa fie un barometru al economiei, deoarece inregistreaza de obicei cresteri cu sase luni inaintea primelor semne de revigorare a economiei. “In general, investitorii nu se inseala. Sunt investitori straini care sunt foarte atenti la rezultatele macro economice, analisti care se uita la tendinte si isi dau OK-ul pentru a investi. Pentru ca asta este ideea, in perioada de boom trebuie sa vinzi, in perioada de criza trebuie sa cumperi”, a spus Ionescu. El considera ca in circa doi ani de zile, Romania ar putea ajunge din urma, din punct de vedere al pietei de capital, tari precum Ungaria si Cehia si ca s-ar putea pozitiona chiar inaintea lor, pe locul doi in regiune, dupa Polonia.     Ionescu a mai afirmat ieri ca una din problemele cu care se confrunta BVB este numarul mic al companiilor listate din domeniul telecomului sau IT. „Chiar daca am purtat convorbiri cu reprezentantii unor societati din aceasta arie, in prezent nu putem spune ca discutiile sunt in stadiu avansat. Avem un deficit atat in ceea ce priveste numarul de firme romanesti listate la bursa, cat si a volumului tranzactionat”, a precizat Ionescu.

Clujenii epuizeaza stocurile de algocalmin din farmacii

Clujenii au dat iama in farmacii pentru a-si face provizii de algocalminMulti clujeni si-au facut deja stocuri de algocalmin acasa, deoarece peste doua luni acest medicament se va da numai pe baza de prescriptie. Majoritatea sunt nemultumiti ca vor fi nevoiti sa stea la coada la medic si pentru banalul algocalmin.     Informatiile din ultima vreme, potrivit carora algocalminul, dar si alte 12 medicamente care contin substanta metamizol, se va numai pe reteta, a creat panica in randul amatorilor de algocalmin. Ei au inceput sa isi faca provizii cu acest produs, ca sa nu fie nevoiti apoi sa ceara o reteta medicului de familie pentru a-si putea cumpara acest medicament.     Ca dovada in acest sens stau vanzarile mai mari de algocalmin din ultimele saptamani din farmaciile din oras. Unii farmacisti spun chiar ca au avut vanzari mai mari cu 20% in ultima perioada. „Am avut cresteri ale vanzarilor cu 20% fata de perioada obisnuita. In plus, unii oameni au inteles ca absolut toate medicamentele se vor da numai pe reteta, dar pana la urma s-au linistit cand le-am spus ca este vorba doar despre algocalmin si celelalte din clasa lui”, a explicat Speranta Iacob, presedintele Colegiului Farmacistilor Cluj.    Pacientii nu inteleg de ce e nevoie de retetaPe langa faptul ca amatorii de algocalmin si-au facut provizii pentru perioada cand nu se va mai vinde la liber, ei se declara si nemultumiti de aceasta modificare. „Pacientii sunt revoltati si spun ca acum trebuie sa stea la coada la cabinetul medical si pentru un algocalmin”, spune reprezentanta unei farmacii de pe strada Victor Babes.     Si in cazul altor farmacii din cartierele Manastur, Grigorescu si Marasti, farmacistii spun acelasi lucru: oamenii au cumparat mult mai mult algocalmin decat de obicei. „Au crescut vanzarile in ultima perioada, dar noi nu suntem de acord cu acest consum mare, nu promovam administrarea lui, din cauza efectelor negative pe care le are. Nu este normal sa fie consumat ca painea, de exemplu”, a declarat o farmacista din cartierul Manastur. Ea mai spune ca putina lume stie ca celebrul piramidon era cancerigen, fiind scos de pe piata de ani buni.    Algocalminul distruge sangeleDecizia de restrictionare a vanzarii algocalminului a fost luata de Agentia Nationala a Medicamentului dupa ce studiile au dovedit ca acest medicament vindeca durerea pe de o parte, dar pe de alta parte provoaca o boala grava a sangelui. Este vorba despre agranulocitoza, o afectiune letala care duce la scaderea granulocitelor din sange si se manifesta la inceput ca o infectie supraacuta.     Pe langa algocalmin, nu se vor mai vinde fara reteta nici fabocalm, metamizol solacium, algiotop, algoblock, algozone, alindor, algoremin, metamizol farmacon, quarelin, novocalmin, sintocalmin si centralgin.

Spitalul de Pneumoftiziologie are nevoie de 2 milioane lei

Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello” Cluj-Napoca are nevoie anul acesta de peste 2 milioane lei pentru continuarea lucrarilor de reparatii si modernizare. Nu se stie deocamdata daca va primi toti acesti bani.     Planul de lucrari de modernizare a Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello” Cluj-Napoca presupune anul acesta o investitie de 2,1 milioane lei. Conducerea spitalului a cerut acesti bani Consiliului Judetean Cluj, in subordinea caruia se afla, dar deocamdata nu se stie cat din aceasta suma va fi alocata din bugetul judetului.     „Nu stim daca vom primi toti banii sau doar o parte, dar oricum, in aceste vremuri de criza, orice suma este binevenita”, a declarat Vasile Muresan (foto), managerul Spitalului de Pneumoftiziologie.     Pavilionul I mare are nevoie de 1 milion leiInteriorul Pavilionului I al unitatii sanitare a fost reparat si modernizat in ultimii ani in proportie de 60%, iar pentru restul lucrarilor din interior si exterior mai este nevoie 1 milion lei. Managerul spitalului spune ca in acest an, Pavilionul I reprezinta o prioritate din punct de vedere al lucrarilor de reabilitare.      Pe langa banii pentru acest pavilion, conducerea spitalului a mai cerut 500.000 lei pentru inlocuirea unei conducte de apa din jurul spitalului, veche de aproximativ 60 de ani.      De asemenea, Spitalul de Pneumoftiziologie are in plan sa instaleze si un lift exterior nou pentru Pavilionul II, costurile acestuia si instalarea fiind estimate la 300.000 lei.     Bani pentru Sanatoriului TBC de la SavadislaIn planul de modernizari din acest an a fost inclus si Sanatoriul TBC de la Savadisla, care se afla in subordinea Spitalului de Pneumoftiziologie. Pentru acesta, conducerea spitalului a cerut 300.000 lei, necesari pentru modernizarea exteriorului, a demisolului si a acoperisului. Sanatoriul din comuna Savadisla functioneaza intr-o cladire monument istoric, are o capacitate de 70 de paturi, aici fiind internati bolnavi de TBC in faza cronica, majoritatea cazuri sociale.

Serbare si cadouri pentru copiii bolnavi de cancer

Copiii internati la sectia de Oncopediatrie a Clinicii de Pediatrie II vor primi astazi cadouri, vor participa la jocuri si concursuri si se vor bucura de o serbare, organizata special pentru ei de ONG-ul Societatea Româna de Cancer (SRC) Cluj-Napoca. Evenimentul e realizat cu prilejul Zilei Mondiale de Lupta Împotriva Cancerului, marcata în fiecare an pe 4 februarie. Conducerea SRC precizeaza ca alaturi de bolile cardiovasculare si cele infectioase, cancerul se afla în topul maladiilor care provoaca cele mai multe decese în rândul populatiei, în întreaga lume. “În România, peste 500.000 de persoane sunt diagnosticate cu cancer, iar în fiecare an se înregistreaza 2.000 de cazuri noi. În lume, cifra persoanelor diagnosticate cu cancer depaseste 11 milioane, iar numarul de decese se ridica la 7 milioane de persoane”, afirma Anca Labunet, directorul SRC. Ea precizeaza ca aceasta maladie nu mai înseamna astazi o condamnare la moarte, deoarece cancerul depistat precoce poate fi tratat prin metode mai putin agresive, crescând astfel considerabil si sansele de recuperare completa. G.D.

Certificatele profesionale pentru medici sunt in continuare gratuite

Conducerea Ministerului Sanatatii asigura ca certificatele de conformitate pentru medici se elibereaza în continuare gratuit. Precizarea vine în contextul în care au existat zvonuri potrivit carora va fi introdusa o taxa la eliberarea certificatelor. Aceste documente atesta profesia de medic si asistent în Uniunea Europeana si sunt necesare personalului calificat din sistemul de sanatate care intentioneaza sa profeseze într-un stat membru al UE. “Nu am luat în calcul o asemenea posibilitate. Nu vom introduce taxa pentru eliberarea certificatelor nici în martie, nici în aprilie, asa cum am înteles ca se zvoneste. Mai mult, începând din luna septembrie 2010, aceste documente care se eliberau numai la sediul Ministerului Sanatatii se pot solicita si la directiile de sanatate publica. Am luat aceasta decizie deoarece am vrut sa simplificam modul de eliberare a documentelor necesare activitatii personalului medical si sa eficientizam sistemul circuitului documentelor”, a declarat Cseke Attila, ministrul Sanatatii. G.D.

BT ieftineste creditele imobiliare si ipotecare

Banca Transilvania a anuntat ca ieftineste creditele imobiliare si ipotecare, acordate în lei, acestea având acum o dobânda anuala de 6,5%, fixa în primii doi ani. În plus, pentru clientii BT care acceseaza un astfel de credit pâna la data de 31 martie a.c., comisionul de analiza a dosarului este zero. Conform rezultatelor financiare preliminare ale BT, la 31 decembrie 2010, soldul creditelor bancii a fost de 13,365 miliarde de lei, mai mare cu 10% fata de începutul aceluiasi an.

Lamuriri privind depunerea D 101

Directia Generala a Finantelor Publice (DGFP) Cluj atrage atentia contribuabililor care în perioada 01 ianuarie- 30 septembrie 2010 au datorat impozit minim cel putin într-un trimestru ca trebuie sa depuna declaratia privind impozitul pe profit (D101) pentru cele doua perioade ale anului 2010. “Se vor depune doua declaratii 101: una pentru perioada 01 ianuarie - 30 septembrie 2010 si una pentru trimestrul IV 2010”, explica reprezentantii DGFP Cluj. Contribuabilii care în aceeasi perioada de timp, ca urmare a efectuarii comparatiei impozitului pe profit cu impozitul minim, au datorat, în cele trei trimestre, impozit pe profit, depun declaratia D101 o singura data, pentru întreg anul 2010.

RCA cu plata in rate, de la BCR si BCR Asigurari

Banca Comerciala Româna (BCR), împreuna cu BCR Asigurari VIG, ofera RCA cu plata în sase rate si dobânda de 0% clientilor care platesc cu cardul de credit BCR. „Oferim clientilor o noua facilitate - posibilitatea sa plateasca în rate, fara dobânda, orice produs cumparat de la unul dintre partenerii nostri. În Program sunt înscrisi în mod automat si gratuit toti clientii persoane fizice care detin unul dintre cardurile de credit BCR si care, la momentul efectuarii tranzactiei, solicita facilitatea de a plati produsele/ serviciile în rate cu 0% dobânda”, a declarat Igor Zganjer, directorul executiv al Directiei Carduri din cadrul BCR.

Compania de IT iQuest face angajari

Compania iQuest, cu sediul central la Cluj-Napoca, îsi propune anul acesta o crestere cu peste 10% a echipei, de la 330 de angajati la sfârsitul anului trecut la peste 370. Cele mai multe posturi vor fi disponibile în departamentele tehnice, dar si în departamentele de vânzari sau suport. „Pozitiile disponibile sunt pentru specialisti cu pregatire de la middle level spre senior, însa exista situatii în care recrutam si juniori”, au explicat reprezentantii iQuest. Potrivit studiului „Cei mai doriti angajatori”, realizat în perioada noiembrie 2010 – ianuarie 2011 de compania de consultanta Catalyst, iQuest a fost desemnata de tinerii cu profil tehnic intervievati în top 5 angajatori din Cluj Napoca. Mai sus în clasament se afla nume precum Microsoft sau Google, care nu au o prezenta în Cluj. Totodata, compania a anuntat ca va continua si în acest an parteneriatele de internshipuri cu cele mai importante centre universitare din tara si va spori investitiile în training-uri. Potrivit reprezentantilor iQuest, piata muncii din sectorul IT a avut în 2010 o evolutie mult mai stabila decât alte sectoare, acesta fiind principalul motiv pentru care companiile internationale de profil au decis sa-si deschida puncte de lucru în România, iar candidatii fara specializare au început sa arate un interes mult mai ridicat pentru pozitii din IT.

Oferta slaba

Piata fortei de munca din municipiul Medias este în ton cu temperaturile de afara. Persoanele aflate în cautarea unui loc de munca nu au prea multe alternative. Agentia Locala de Ocupare a Fortei de Munca Medias are în baza sa de date 14 locuri de munca vacante. Dintre acestea, doar doua se adreseaza persoanelor cu studii superioare, un post de director la o societate comerciala si unul de operator calculator electronic si retele. Celelalte doisprezece locuri de munca sunt pentru muncitori necalificati la ambalarea produselor solide si semisolide, respectiv pentru asamblarea si montarea pieselor. Daca în ceea ce priveste locurile de munca municipiul de pe Târnava Mare sta prost, la numarul de someri lucrurile stau mult mai bine. Mediasul a intrat în 2011 cu 3.087 someri, cu circa 1.000 mai putini decât erau înregistrati la începutul anului trecut. Numarul somerilor a scazut pe parcursul anului trecut la nivelul Agentiei Locale de Ocupare a Fortei de Munca. Astfel, conform datelor puse la dispozitie, agentia a intrat în noul an cu 3.087 someri, o scadere de circa 1.000 persoane. Din numarul total de someri, 1.466 persoane beneficiaza de indemnizatie de somaj, iar 1.621 sunt persoane fara niciun fel de venit. „Avem înregistrati la începutul lunii ianuarie un numar de 3.087 someri. Din totalul acestora la nivelul Agentiei Locale de Ocupare a Fortei de Munca Medias, 1.095 sunt femei” a explicat Dana Radu, responsabil relatii în cadrul Agentiei Judetene de Ocupare a Fortei de Munca. Strict la nivelul municipiului Medias erau înregistrati la începutul acestui an, un numar de 1.196 persoane fara un loc de munca, dintre care 565 sunt femei. A.P.

ANL-uri in stand-by

Blocurile ANL nu au foarte mare cautare printre chiriasi atunci c?nd vine vorba de cumparareInteresul mediesenilor care locuiesc cu chirie in cele sase blocuri de tip ANL pentru achizitionarea locuintelor este unul scazut. Sapte persoane in 2010 si alte cinci anul acesta dintr-un total de 106, si-au manifestat dorinta de a cumpara locuintele de tip ANL de pe strada Sinaia din municipiul Medias. „Pana la finalul anului trecut, am avut 7 cereri de cumparare a blocurilor ANL, iar in luna ianuarie au mai fost depuse inca 5 asemenea cereri. Practic, avem 12 cereri din totalul de 106 locuinte ANL” explica viceprimarul Floarea Taropa.    50.000 lei pentru dezmembrarePentru a putea fi scoase la vanzare locuintele de tip ANL trebuiesc trecute, mai intai, in domeniul privat al statului. Acest lucru se poate face doar prin intermediul unei hotarari de guvern. Ulterior, ele trebuiesc dezmembrate. „Pentru a putea vinde apartamentele celor 12 persoane, noi suntem obligati sa dezmembram toate cele 106 apartamente pe care le avem cu destinatia de locuinte ANL. Costul acestei dezmembrari este de aproximativ 500 de milioane de lei vechi, suma pe care suntem obligati sa o cheltuim din bugetul local” explica viceprimarul Floarea Taropa.    407 Euro pe metru patratMunicipalitatea sustine ca interesul scazut se datoreaza pretului mare stabilit prin lege. Astfel, cei care vor sa cumpere trebuie sa plateasca 407 Euro pe metrul patrat desfasurat, si nu util asa cum se procedeaza pe piata. „Daca este sa vindem aceste apartamente, noi avem dreptul sa retinem 1% din pretul vanzare, lucru care nu ar acoperi nici o cincime din pretul dezmembrarii. Neinteresul pentru cumpararea acestor locuinte ANL s-a dedus si din faptul ca pretul stabilit prin legislatie este de 407 euro/metru patrat, care cuprinde suprafata desfasurata, nu utila. Este un pret stabilit de lege, nu putem sa il incalcam si nici sa il discutam” spune viceprimarul Mediasului.    Hotarare noua Totusi, chiriasii locuintelor ANL ar putea sa isi achizitioneze locuintele la un pret ceva mai mic, in conditiile in care se lucreaza in momentul de fata la o noua hotarare de guvern. Reprezentantii municipalitatii mai spun ca aceasta va modifica conditiile de vanzare. Astfel, vor fi clasificate costurile metrului patrat in functie de zona din localitate in care se afla acestea.     ANL-uri in constructieIn municipiul Medias vor mai fi date in folosinta alte sase blocuri de tip ANL. Acestea sunt construite pe strada Predeal de firma Aldona din municipiul Medias, care a castigat licitatia organizata de catre Agentia Nationala pentru Locuinte. Amplasamentul este o suprafata de 2.600 metri patrati de pe strada Predeal. Cele 6 blocuri vor imbogati fondul locativ al municipiului cu 128 apartamente. Pe suprafata de pe strada Predeal se vor amenaja si spatii verzi, locuri de joaca pentru copii, si parcari. Doua dintre cele doua blocuri sunt gata inca de anul trecut insa, din cauza lipsei bransamentelor electrice ele nu au putut fi deocamdata date in folosinta.

Distractie cu program redus

Localurile isi vor inchide usile de luna aceasta la ora 22Incepand cu data de 1 februarie, dupa ora 22, in municipiului Medias nu veti gasi decat lacate puse la usile localurilor de alimentatie publica. Alesii locali au aprobat luni dupa-amiaza noul orar de functionare al acestora. Astfel, localurile trebuie sa inchida la ora 22, in timp ce in perioada cuprinsa intre lunile mai - septembrie, acestea pot functiona pana la ora 23.    Orar modificatDin aceasta luna, localurile de alimentatie publica din centrul municipiului sunt obligate sa-si reduca orarul de functionare. Alesii locali medieseni au aprobat proiectul de hotarare privind modificarea orarului de functionare al acestora. „Proiectul de hotarare a fost formulat ca urmare a dezbaterii publice organizate la Primaria Medias in data de 18 ianuarie. Concluzia acesteia a fost ca disconfortul creat cetatenilor care locuiesc in zona respectiva, este creat pe de o parte de activitatea propriu-zisa a acestor localuri, iar pe de alta parte de clientii acestora care manifesta la iesire un comportament necivilizat, perturband ordinea si linistea publica. Consilierii locali au aprobat acest proiect de hotarare” a explicat Alina Stefan, purtatorul de cuvant al Primariei Medias.     Cinci abtineriCinci consilieri locali nu au fost de acord cu acest proiect de hotarare. In aceste conditii s-au inregistrat un numar de trei abtineri si doua voturi impotriva. Cu toate acestea proiectul de hotarare a trecut. „Daca le bagam pe toate in aceeasi oala nu e in regula. Nu putem pune toate restaurantele si barurile in aceeasi oala. Unele sunt de lux, altele nu au nicio legatura cu cei care fac galagie, muzica lor nu se aude. Traim in Europa, uitati-va la Sibiu, la Sighisoara” a explicat consilierul local PSD Ilie Lata, unul dintre cei care s-a opus aprobarii proiectului de hotarare.    Probleme pentru localuriMasura luata de catre Consiliul Local Medias ar putea duce la inchiderea restaurantelor, cluburilor, cafenelelor si pizzeriilor care isi desfasoara activitatea in centrul orasului. Amenda pentru nerespectarea orarului de functionare este conform legii 61/1991 de la 500-1.500 lei. Ramane de vazut ce vor face tinerii, care probabil vor opta sa plece in alte orase precum Sighisoara sau Sibiu pentru a se putea distra, dar si eventualii turisti, care vor avea parte dupa ora 22 doar de usi inchise.

Ecarisaj din martie

Cainii de pe strada vor fi sterilizati de viitorul serviciu de ecarisajDin luna martie a anului trecut, Mediasul nu mai are Serviciu Public de Ecarisaj. Contractul incheiat de municipalitate pentru acest serviciu la nivelul anului 2004, nu a putut fi modificat in sensul ajustarii tarifelor, astfel ca firma care se ocupa de ridicarea, adapostirea si tratarea cainilor fara stapan, a solicitat rezilierea lui.    Licitatie publicaLa inceputul acestui an, Primaria Municipiului Medias a scos la licitatie delegarea serviciului public de ecarisaj. Potrivit caietului de sarcini, perioada de derulare a contractului este de 36 de luni cu posibilitati de prelungire, iar suma alocata acestei activitati este de 513.000 lei. „La jumatatea lunii februarie se vor deschide ofertele la licitatia publica pentru delegarea Serviciului Public de Ecarisaj. Castigatorul se va ocupa de prinderea si ingrijirea cainilor fara stapan din municipiul Medias in urmatorii trei ani” a explicat primarul Teodor Neamtu.    Activitati complexePotrivit caietului de sarcini, firma castigatoare va realiza printre altele urmatoarele activitati, strangerea cainilor fara stapan, eliberarea animalelor contra unei taxe sau cu scutire de taxe pentru organizatiile de protectie a animalelor. Totodata, angajatii Serviciului Public de Ecologizare se vor ocupa de ingrijirea cainilor, deparazitarea, vaccinarea, sterilizarea si inregistrarea lor intr-o evidenta unica, reintoarcerea cainilor in zona de unde au fost prinsi, la cererea colectivitatii sau a grupului local, care isi va asuma in scris raspunderea pentru ocrotirea cainilor tratati.    Problema rezolvataIn ultimul an, numarul cainilor fara stapan a inregistrat o crestere continua pe strazile Mediasului. Din acest motiv, se impunea ca problema sa isi gaseasca o rezolvare cat mai rapida. „Ne dorim ca serviciul public de ecarisaj sa isi inceapa activitatea din  data de 1 martie. Practic prin incheierea acestui contract vom rezolva situatia cainilor comunitari din municipiul Medias. Am considerat neaparat necesara incheierea unui nou contract, pentru ca nu vrem ca in municipiul Medias cainii comunitari sa reprezinte o problema“ mai spune Teodor Neamtu.    Inaugurat in 2005Reglementarile legale in vigoare, si dragostea unei familii din municipiul Medias pentru caini, au stat la baza construirii unui adapost pentru maidanezi, si a constituirii Serviciului de Ecarisaj. Adapostul a fost inaugurat oficial in luna noiembrie 2005, la iesirea din municipiul Medias spre comuna Mosna. Pentru a rezolva problema cainilor fara stapin a fost construit un adapost de 100 metri patrati impartit in 12 boxe, si un al doilea de 250 metri patrati, cu 15 boxe, cabinet veterinar, sala de carantina, si toate cele necesare pentru ca activitatea sa se desfasoare conform normelor europene. Adapostul pentru maidanezi a functionat fara intrerupere pana in luna martie a anului trecut.

Aglomeratie la adapost

Persoanele fara adapost primesc cazare gratuita din partea autoritatilor localeTemperaturile foarte scazute din aceasta saptamana au facut ca numarul persoanelor care au trecut pragul adapostului de noapte sa inregistreze o crestere. Astfel, daca pana acum media de ocupare zilnica era de maxim opt persoane, in ultimele zile acesta a avut un grad de ocupare de minim zece persoane.    Pregatiti sa intervinaPersoanele care nu au unde dormi din municipiul Medias si zona, pot apela la serviciile Adapostului de Noapte zilnic. Programul este in fiecare zi de la ora 19 pana a doua zi la ora 7. „Chiar daca temperaturile din ultima vreme au fost mai scazute, nu ne aflam sub atentionare de cod galben, pentru ca temperaturile inregistrate sunt normale pentru aceasta perioada. Angajatii Directiei de Asistenta Sociale sunt pregatiti pentru a interveni in vederea identificarii, preluarii si cazarii persoanelor fara adapost in cazul in care vom primi o atentionare de vreme geroasa de la Administratia Nationala de Meteorologie” a explicat Alina Stefan, purtatorul de cuvant al Primariei Medias.     15 paturiAdapostul de noapte din municipiul Medias, situat la parterul blocului numarul 3 de pe strada Luncii are o capacitate de 15 paturi. Persoanele fara locuinta pot intra in adapost numai seara intre orele 19-22. Nu au voie sa vina sub influenta bauturilor alcoolice, iar dimineata la 7 trebuie sa paraseasca cladirea. In momentul in care vin, trec pe rand prin sala de deparazitare, merg la dus, primesc o pijama curata, iar apoi pot servi un ceai cald in sala de mese.    In ordinea veniriiPersoanele fara adapost sunt primite pe principiul primul venit, primul servit. Li se acorda servicii din categoria serviciilor de urgenta: deparazitare, minimul sprijin sanitar si medical, igiena personala, hrana, haine de schimb si un pat pe timpul noptii. „Pentru cei care solicita acest lucru le sunt livrate servicii de reinsertie, respectiv procurarea documentelor de identitate, anchete sociale pentru inscrierea in diferite sisteme de protectie sociala, asistenta pentru relatia cu diferite institutii” mai spune Alina Stefan.

Bani pentru piata

Piata agroalimentara din municipiul Medias a început anul 2011 cu încasari record. Noua societate comerciala Piata Prim-Com a câstigat 160.000 lei din închirierea meselor în cele doua hale. 130 persoane au participat la licitatia organizata de catre Primaria Medias, iar 122 persoane au fost declarate câstigatoare. „Comisia de licitatie publica stabilita prin dispozitia primarului si-a desfasurat activitatea în mod transparent, participantii declarându-se multumiti de faptul ca la data prezentarii în piata nu vor mai exista discutii cu privire la locul unde îsi vor desface productia. Prin organizarea acestei licitatii suntem convinsi ca au fost înlaturate toate neajunsurile întâmpinate de cetateni anul trecut. Obiectivul nostru este ca în piata agroalimentara sa se desfasoare un comert civilizat si consideram ca organizarea acestei licitatii publice a reprezentat un pas important în îndeplinirea acestui deziderat” a explicat viceprimarul Floarea Taropa. Un proiect important al societatii Piata Prim-Com vizeaza amenajarea unor piete de cartier. Este vorba de pietele din cartierele Vitrometan si Gura-Câmpului, acolo unde municipalitatea dispune de terenurile necesare. În fiecare din cele doua locatii exista câteva mese, însa se doreste reamenajarea lor, si ridicarea la alte standarde. Proiectul ar urma sa prinda contur pe parcursul acestui an. A.P.

ECO-SAL incurajeaza colectarea selectiva

Societatea ECO-SAL vine în sprijinul mediesenilor în procesul de colectare selectiva a deseurilor. Astfel, în ultima saptamâna din fiecare luna, o masina inscriptionata special ridica sacii cu deseuri de hârtie, carton, plastic sau aluminiu de la zonele cu case. Mediesenii care locuiesc la casa primesc lunar gratuit saci pentru depozitarea deseurilor de ambalaje. „Pentru a fi mai usor de reperat masina care colecteaza sacii de pe teren, am reusit sa o inscriptionam cu ajutorul colaboratorilor nostrii ECOROM Ambalaje din Bucuresti. Pe ea au fost aplicate imagini reprezentative, usor de asociat cu  ambalajele care trebuiesc colectate selectiv în fiecare gospodarie. Dorim astfel sa atragem atentia asupra importantei acestui proces de colectare, si de asemenea sa atragem cetatenii spre a se implica mai mult în acesta” explica Anca Bara, specialist relatii publice în cadrul ECO-SAL. Tot pentru a veni în sprijinul mediesenilor a fost inscriptionat si containerul subteran, în care se descarca deseurile de la punctele de colectare selectiva. „La fel am procedat si cu containerul în care se descarca deseurile de la punctele de colectare selectiva. Si acesta a fost inscriptionat, demonstrându-se astfel faptul ca este compartimentat: într-o celula se descarca plasticul/aluminiul, iar în cealalta hârtia/cartonul. Cantitatea de sticla fiind una mai redusa decât cea de hârtie sau plastic, nu se colecteaza cu o frecventa atât de mare, asadar se foloseste o alta masina” mai spune Anca Bara. (A.P.)

Isi vor banii inapoi

Asistentii medicali spera sa-si recapete in instanta drepturile salarialeDupa modelul altor judete, angajatii spitalelor sibiene au decis sa recurga la justitie pentru anularea deciziei de anul trecut de micsorare a salariilor cu 25%. In acest sens angajatii afiliati gruparii sindicale Sanitas au depus plangeri la tribunalul din Sibiu impotriva conduceriilor unitatilor sanitare.  “Noi am demarat un proces pentru a recupera banii care ni i-au fost retinuti din punctul nostru de vedere ilegal. Se stie foarte clar ca nu e vorba doar de 25 de procente, pentru ca suma de fapt a fost mai mare, intrucat nici sporurile nu sAau mai acordat la sumele initiale si astfel incat vorbim de un procent mai mare. Actiunea am depus-o atat de tarzu pentru ca ni s-au tot cerut o sumedenie de acte. Am mai tot dus adaugiri, cerute de instanta, dar speram ca acum, odata demarata actiunea sa avem succes. Avem exemple in tara, in care justitia a dat castig de cauza angajatilor. Unul dintre acestea este cel de la Vaslui. Am luat toata documentatia de acolo si suntem convinsi ca vom reusi”, spune Dan Pirnoi, liderul Sanitas Sibiu.     Majoritatea la SibiuConform liderului de sindicat din cele 1300 de plangeri depuse , 50% sunt ale angajatilor Spitalului Judetean de Urgenta Sibiu, care spera sa isi recupereze drepturile salariale in instanta.In momentul de fata insa, cea mai mare temere a lor este ca desi vor castiga in instanta, unitatile spitalicesti nu vor avea de unde returna sumele restante. “Este aproape sigur ca vom castiga acest process, pentru ca daca s-a castigat undeva, se va face si in alta parte. Ceea mai mare temere este ca desi vom castiga nu avem de unde sa stim cand vom primi banii. Spitalele abia au bani acum sa dea salariile oamenilor, daramite sa mai plateasca despagubiri si salariile restante. Oricum, noi mergem mai departe cu procesul, il vom castiga si apoi, speram noi ca intr-un an maxim sa primim si noi banii inapoi. Este un drept al nostru, nu aveau de ce sa ne retine acesti bani, apoi vom vedea ce se va mai intampla”, mai spune Dan Pirnoiu.     In tot judetulProcesul a fost intentat de catre angajatii a 5 spitale din judetul Sibiu: Spitalul Judetean de Urgenta Sibiu, Spitalul Municipal din Medias, unitatile medicale de Pneumofiziologie si Psihiatrie din Sibiu si spitalul din Agnita.    Agnita in pericolPotrivit propunerii Ministerului Sanatatii spitalul din Agnita urmeaza sa fie transformat in azil de batrani, la fel ca si unitatea spitaliceasca din Cisnadie. In contextual in care hotararea nu a fost aprobata inca si in parlament, primarul Radu Curcean spune ca va face toate demersurile astfel incat hotararea sa fie revocata. “Facem toate demersurile ca aceasta hotarare sa nu fie pusa in practica pentru ca oamenii de aici ar avea foarte mult de suferit. Ar insemna ca cea mai apropiata unitate medicala sa fie la 40 de kilometri. Mai mult, la noi in zona sunt foarte multe camine de batrani, astfel incat lipsa lor nu este fundamentata la noi in zona”

Ssst, ?centrul? merge la culcare!

Decis, semnat, parafat. Municipalitatea a decis sa puna piciorul în prag în privinta barurilor si restaurantelor din zona istorica a orasului si a stabilit ca acestea vor trage zavorul la usa la orele 22 din octombrie pâna-n aprilie si la orele 23 din aprilie pâna-n octombrie. Adio pizza, sucuri, beri, dansuri, concerte si chefuri la ore mici în localurile din zona istorica, bun venit tihna nocturna atât de râvnita de concetatenii din centru. Cine are de pierdut? Cel putin teoretic, clientii din localuri se împart în doua categorii, unii cu bun simt care indiferent când, ce si cum beau, pot s-o faca elegant si fara a le da batai de cap celor care îsi cauta somnul în casele din jurul localurilor. Cealalta categorie este compusa din clienti cu mai putin bun simt, cei care simt nevoia sa-si încerce muschii, sa caute scandal, sa înjure cu voce tare si sa continue cheful si în strada. Daca scena din bar le apartine celor care stiu sa respecte publicul, strada este scena celor care habar nu au ce înseamna respect. Dintotdeauna a fost asa, în functie de autoritati si de mediul social balanta clientilor se înclina într-o parte sau alta. De pe urma reducerii programului pierdem cu totii, patronii, municipalitatea, clientii, chiar si vârstnicii care o sa doarma netulburati, deoarece o parte din banii pe care patronii îi platesc la buget se duc spre pensii si sanatate. As îndrazni sa spun ca, deocamdata, meciul pierdut de barurile si restaurantele din centru nu este din cauza lor, ci din cauza anumitor clienti, care dupa ce petrec ies din local si se îndreapta spre casa. Educatia unor clienti dintr-un oras aflat în goana dupa câstigarea identitatii este problema numarul 1 care ar trebui rezolvata. Cine, când, cum? Daca problema volumului, a basului si trompetei cred ca s-ar fi putut rezolva, variabila cea mai greu de controlat este cea umana, adica a clientilor care odata iesiti din bar, club sau restaurant uita de respectul pentru oras si cetatenii sai. Iar daca în interior lucrurile sunt sub control, afara se sare calul, iar din acest punct de vedere au dreptate locatarii din centru. Acum câteva saptamâni am fost la un club central din Sibiu la un concert rock care s-a încheiat la miezul noptii, iar dupa aceea am trecut la alt local unde concerta altcineva. Nu mai spun ca la acea ora mai puteai merge în câteva baruri centrale unde se cânta cel putin la un pian. În afara localurilor, nici tipenie de om pe strada, liniste si somn. În localuri, pofta de petrecere. Cred ca lucrurile la Medias nu sunt neaparat decise pentru totdeauna, ci pot sa-si schimbe pozitia în orice moment, de îndata ce numarul de clienti civilizati îl va bate pe cel de necivilizati.  Poate n-ar strica sa tragem cu ochiul si prin vecini sa vedem cum merge treaba.

Refacere pe banii statului

Contractul pentru modernizarea DN 14 are o valoare de 162,8 milioane lei, fara TVA, asigurati de Banca Europeana de Investitii si are o durata de proiectare si executie de 24 de luni, la care se adauga 24 de luni perioada de garantie. "Prin modernizarea DN 14 se urmareste marirea vitezei de deplasare a soferilor, reducerea timpului petrecut in trafic, dar si crearea unor conditii de confort si siguranta pe drumurile publice", se arata intr-un comunicat al CNADNR. Lucrarile de modernizare ale DN 15 se desfasoara intre Targu Mures si Reghin (judetul Mures), pe un tronson de 52 de kilometri, iar ale DN 15 pe un tronson de 46 de kilometri, intre Reghin si Saratel. Valoarea lucrarilor este de 162,95 milioane lei, fara TVA, finantate tot de Banca Europeana de Investitii, iar durata contractului este de 24 de luni la care se adauga garantia de inca 24 de luni.     Strabag este una dintre cele mai mari companii de constructii din Europa Centrala si de Est si este prezenta in Romania din 1991, prin mai multe firme, printre care Strabag Romania, ARL Cluj, Carb Brasov si Drumco Timisoara.Apropiati de Sibiu     Lucrarile de reabilitare a DN14 au fost solicitate inclusiv de parlamentarii sibieni inca de acum mai bine de doi ani, insa lucrarile - deși atribuite celor de la Strabag - nu au fost demarate din cauza lipsei de fonduri.Strabag AG nu este o companie straina de Sibiu. Inaintea anului 2007, compania a primit de la administrația orașului Sibiu și lucrarile de modernizare a unui pachet de strazi din Sibiu (printre care și Alba Iulia și Dima, tranzitate la acea vreme de traficul greu) și de refacere a Pieței Garii. Strazi precum Alba Iulia și Dima au avut nevoie de lucrari de refacere inca din perioada de garanție, iar reabilitarea Pieței Garii a adus atat termene mult prelungite, cat și costuri serios crescute.

Bibicul, din nou pe scena

Anul acesta Asociatia "Teatrul Popular Medias" a organizat ce-a de-a treia editie a Festivalului Interscolar de Teatru "Bibicu din nou pe scena", acesta desfasurându-se in perioada 28-29.01.2011 la Sala Traube din Medias. Anul acesta, festivalul s-a bucurat de participarea urmatoarelor scolii si licee atât din Medias cât si din împrejurimi, dupa cum urmeaza: Sc. Gen. Mihai Eminescu Medias; Sc. Gen. George Popa Medias ; Sc. Gen Nr.3 ; Sc. Gen.4; Sc. Gen.5 ; Sc. Gen. Nr.7 ; Sc. Gen. St. Bathory; Sc. Gen. H.Oberth ; Sc. Gen. Curciu ; Sc. Gen. Mosna ; Sc. Gen Dârlos ; Sc. Gen.Bazna; Sc. Gen.Blajel ; Sc. Gen.Ighis ; Sc. Gen.Micasasa ; Grup Scolar Constructii Masini ; Colegiul Mediensis.     Premii pe sectiuniPremiile au fost acordate anul acesta pe sectiuni, luând locul premiilor clasice. Premiul pentru cel mai bun spectacol al festivalului a fost obtinut de Sc.Gen.H.Oberth care a prezentat sceneta "C.F.R.". Sc.Gen.Curciu a obtinut premiul pentru regie cu piesa "Justitia Româna", iar Sc. Gen. Mosna a obtinut premiul pentru adaptare text si regie cu piesa "Amor, Mastica si Cadril". Grupul Scolar Constructii Masini a obtinut premiul pentru cel mai bun decor, Sc. Gen St.Bathory a obtinut premiul pentru cea mai buna dictie ; Sc. Gen Micasasa a obtinut premiul pentru debut fiind cei mai mici din festival. S-au acordat premii individuale de interpretare atât feminina cât si masculina.Festivalul a fost deschis de  Iulia Ghidiu care a avut un superb discurs despre istoria marelui nostru dramaturg I.L.Caragiale. Juriul a fost format anul acesta din: Rares Bârza - Vicepresedinte Asociatia"Teatrul Popular Medias"; Angela Paucean - Muzeograf la Muzeul Municipal Medias; Laura Suciu - Bibliotecar, Biblioteca Municipala Medias; Aura Lapadat Profesor Lic.Teoretic "Axente Sever" Medias si Catalin Anciu - Actor Teatrul Medias

Gala ?Medieseanul Anului 2010?

Peste 100 invitati au participat la prima editie a Galei „Medieseanul Anului 2010”. Timp de circa o luna, la initiativa televiziunii locale Nova Tv, mediesenii au avut ocazia sa voteze pe pagina de internet, www.novatv.ro, superlativele anului 2010, la mai multe categorii. S-a votat pentru managerului anului 2010, evenimentul, artistul, antrenorul, sportivul, jurnalistul, si cea mai importanta „Medieseanul Anului 2010”.     Maratonul de mountain-bikeDragos CosteaPrima categorie premiata a fost Evenimentul Anului 2010. Castigatorul detasat a fost Maratonul Medieval de Mountain-Bike. Manifestarea ajunsa, anul trecut, la cea de-a sasea editie consecutiva, s-a bucurat de o participare record. „Ma bucur ca am castigat aceasta prima editie a galei. Despre maraton trebuie sa stiti ca in spatele lui sunt foarte multi oameni, iar eu sunt doar unul dintre ei” a explicat Dragos Costea, cel care a ridicat trofeul categoriei. Tot la aceasta categorie au fost acordate doua premii de excelenta: pentru actiunea de voluntariat „Let’s Do It Romania” si pentru Campania „Hraneste un zambet” initiata de Consiliul Local al Tinerilor.    Doua premiiEmil MuresanLa categoria Artistul anului 2010 au fost initiate cinci nominalizari. In conditiile in care trei dintre artisti au decis sa se retraga din competitie, Nova Tv a decis sa acorde doua premii de excelenta. Primul dintre acestea l-a primit Maestrului panzei de paianjen, Emil Muresan, pentru intreaga activitate. „Faptul ca ma aflu aici inseamna ca am contribuit cu ceva pentru infrumusetarea orasului. Eu cred ca artistii medieseni merita mai mult sa fie luati in seama” a explicat Emil Muresan. Cel de-al doilea premiu a fost acordat Iuliei Ghidiu, pentru debut literar. „Faptul ca am fost nominalizata si chiar premiata alaturi de personalitati ale Mediasului, a fost pentru mine o onoare si un imbold pentru mai departe. Ma responsabilizeaza si ma indeamna sa nu ma opresc aici” a spus Iulia Ghidiu.      Ridicat de sotieCristina PustaiAntrenorul anului 2010 a fost desemnat Cristian Pustai. In conditiile in care tehnicianul Gazului Metan se afla in cantonament cu echipa in Antalya, premiul a fost ridicat de catre sotia acestuia, Cristina Pustai. „Cristi este in cantonament cu echipa insa m-a rugat sa transmit tuturor ca le multumeste pentru acest premiu” a explicat Cristina Pustai. Tot la aceasta categorie au fost acordate premii de excelenta antrenorilor de atletism Vasile Hermann si Vasile Ibasfalean, dar si cuplului de la carma echipei de baschet Gaz Metan Medias, Bruno Soce si Ovidiu Teleaba.    Atleta de topAnca BuneaUna dintre cele mai disputate categorii a fost Sportivul anului 2010. In cele din urma, in urma voturilor inregistrate pe pagina de internet a televiziunii locale, cea mai buna a fost fost declarata atleta Anca Bunea. „Sunt foarte mandra pentru ca pot sa reprezint Mediasul alaturi de colega mea Daniela Loghin. Vreau sa multumesc organizatorilor acestei gale, antrenorilor nostri, si Clubului Sportiv Scolar Medias care ne-a sprijinit mereu” a explicat Anca Bunea. Tot la aceasta categorie au mai fost premiati baschetbalistul Deven Mitchell si fotbalistul Eric de Oliveira, ambii pentru promovarea sportului, dar si Dora Tichindelean, campioana mondiala de karate.    Om de televiziuneJurnalistul anului 2010 a fost declarat realizatorul Nova Tv Jimmy Ionescu. Cu o experienta extrem de bogata in mass-media locala, acesta a obtinut cele mai multe voturi. „Multumesc competitorilor mei in mod direct. Alaturi de ei am invatat sa odraslim impreuna in cadrul emisiunilor, si ma gandesc aici si la sangele proaspat din presa medieseana” a spus Jimmy Ionescu.    Cel mai votat managerMarcel PiteiuLa categoria Managerul Anului 2010 trofeul a fost adjudecat de catre Marcel Piteiu, managerul general al societatii Romgaz. Acesta a fost concurentul care a primit cele mai multe voturi in perioada de concurs, dintre toti concurenti inscrisi la cele sapte categorii. „Multumesc celor care m-au votat. Ati vazut ce concurenta am avut: Mircea Vescan, Gheorghe Calburean, Nick Stirban, oameni care au facut ceva pentru Medias. Cel mai mare capital al unei societati comerciale este capitalul uman, cei 6.000 de angajati care muncesc in toata tara pentru ca Romgaz-ul sa aiba o cifra de afaceri premiata de circa 1 miliard de lei. Cred deci ca acest premiu li se datoreaza tuturor celor care lucreaza in Romgaz” a explicat Marcel Piteiu. Premii de excelenta au primit si Mircea Vescan pentru cea mai dinamica firma privata din Medias, dar si Gheorghe Calburean pentru investitiile facute de societatea Dafora in 2010.    Premiu pentru Daniel Thellmann Teodor NeamtuMarele premiu al galei, titlul de „Medieseanul Anului 2010” l-a primit Teodor Neamtu. Primarul municipiului de pe Tarnava Mare a tinut sa dedice acest premiu fostului sau coleg si prieten, Daniel Thellmann, cel alaturi de care a condus destinele orasului in perioada 2004-2009. „Chiar am avut emotii. Dupa ce am vazut efectiv cu cine am concurat m-au apucat emotiile. Acest premiu l-ar fi meritat oricare dintre cei care au concurat la orice categorie, pentru ca fiecare a facut sa se vorbeasca despre Medias” a spus Teodor Neamtu.    Premii specialeIulia GhidiuSocietatiile Romgaz si Transgaz au fost premiate la Gala „Medieseanul anului 2010” pentru parteneriat social cu municipiul Medias. Totodata, au primit cate un premiu de excelenta societatea Apa Tarnavei Mari pentru proiectul de reabilitare a infrastructurii de apa si apa uzata, si ECO-SAL pentru proiectul de management integrat al deseurilor menajare. Premii de excelenta au mai fost acordate antrenorului Niculae Pistea, pentru intreaga activitate dedicata pregatirii copiilor la fotbal, si medicului Roland Hermann pentru actiunile umanitare desfasurate pe parcursul anului 2010.

Columbofilul din Medias

Unii sunt pasionati de caini, ii cresc si-i trateaza ca pe oricare membru al familiei, ii duc la concursuri si se mandresc cu performantele si atasamentul lor. Altii iubesc pestii de acvariu si fac totul ca preferatii lor sa traiasca in cele mai bune conditii. Cati oameni atatea pasiuni, unele mai comune, altele mai ciudate. Cert e ca fiecare pune suflet in pasiunea lui si crede cu tarie in ceea ce face, indiferent de conditiile de trai sau de venituri. Pasiunea nu cunoaste limite si nici nu tine cont de nimeni si de nimic. Medieseanul Dumitru Morariu are 42 de ani si chiar daca locuieste impreuna cu familia sa intr-o modesta locuinta sociala de pe strada Pictor Theodor Aman din Medias a reusit sa ramana mereu aproape de marea pasiune a vietii sale: porumbeii voiajori.    Oameni si porumbeiIn viata de zi cu zi Dumitru Morariu isi castiga existenta ca sudor la o fabrica din oras, iar dupa orele de program, in linistea de acasa, se transforma intr-un mare iubitor de porumbei voiajori. Conditiile pe care le ofera o locuinta sociala nu sunt de cele mai multe ori extraordinare, iar chiriasii care s-au perindat ani de-a randul prin camerele pastorite de Primarie si-au lasat fiecare amprenta. In spatele locuintelor sociale ponosite de pe strada Pictor Theodor Aman se ascunde o lume pestrita, formata in marea majoritate din oameni simpli, pentru care traiul zilnic este o adevarata lupta pe viata si pe moarte. Greu de crezut ca acesti oameni, chiriasii, mai au vreme si de cultivarea unei pasiuni.Dumitru Morariu ne-a aratat lumea ascunsa in spatele blocurilor sociale, acolo unde a reusit sa ascunda un strop de normalitate. Din strada nu se vede nimic, dar daca intri prin portita si ajungi in spatele blocului nu se poate sa nu remarci doua magazii ingrijite, una in vecinatatea apartamentelor si una cocotata pe o scara, de unde se itesc pe dupa gratii, porumbei. “Unii din locuitorii de aici n-au in casa cum am facut eu la porumbei de frumos. Am reusit sa amenajez aceste doua spatii, iar vecinii mei chiar daca n-au prea fost de acord la inceput, au ajuns sa indrageasca si ei porumbeii, fiindca au vazut ca ma ocup cu drag de ei. Porumbeii sunt marea mea dragoste, ii iubesc de cand ma stiu. E o pasiune mostenita din familie, daca pot spune asa, deoarece si tatal meu a fost crescator de porumbei. De vreo trei-patru ani am inceput sa ma ocup la modul serios de aceasta pasiune, iar acum am ajuns la 56 de exemplare. N-am avut intotdeauna un loc de munca, am trecut si prin momente grele, dar chiar daca m-am descurcat mai greu am incercat sa le asigur porumbeilor cele mai bune conditii. Sunt inscris la clubul de Columbofilie de la Blaj si toti porumbeii mei sunt inregistrati”, ne-a spus mandru, Dumitru Morariu.    Sura, Nevasta, Sageata si Batranu’In cotetele curate medieseanul ni-i prezinta pe rand pe voiajorii lui, ceva mai mari decat porumbeii obisnuiti si cu alura de atleti. Bucurosi ca-si vad parintele, zburatoarele se aseaza cuminte in fata sa, sau se ascund rusinoase printre rafturi. Fiecare porumbel are nume, Morariu ii stie pe toti. “Aici e Nevasta, asa i-a pus numele sotia mea pentru ca se tinea scai de mine ori de cate ori intram sa le dau mancare si sa le fac curat, celalalt e Sageata, un porumbel extraordinar care isi merita numele pe deplin dupa rezultatele obtinute la diferite competitii. Le-am dat nume asa cum mi-a venit, Puiu, Nebuna, Sura, Isabel sau Batranu’. Porumbeii sunt asezati in functie de varsta si necesita un tratament deosebit. Sunt asemeni unor sportivi de performanta, carora trebuie sa le asiguri cele mai bune conditii, incepand de la hrana si intretinere si pana la antrenamente”, ne-a spus columbofilul mediesean.     Participant la concursuriDumitru Morariu a participat deja la destule concursuri cu porumbeii sai si este foarte mandru de realizarile sale. In cuibarele amenajate in apropierea locuintelor sociale salasluiesc porumbei voiajori de toate varstele, de la puisori abia iesiti din gaoace si pana la un venerabil voiajor in varsta de 14 ani. Pentru a putea participa la concursuri Dumitru Morariu are porumbei cu inele omologate, in perfecta stare de sanatate cu certificat sanitar-veterinar semnat de catre medicul veterinar si un dispozitiv de cronometrare si constatare a sosirii porumbeilor. “Am avut multe rezultate bune la diferite curse, dar pentru mine cea mai buna performanta ramane faptul ca unul dintre voiajorii mei a zburat de la Budapesta spre Medias. In toamna trecuta am avut alti 6 pui care au zburat si ei din Ungaria, pe o distanta de 420 de km, sunt talentati si cred ca au sanse sa devina adevarati campioni”, ne-a povestit Morariu.     Rabdare, munca si pasiuneMarele vis al medieseanului este de a fi inscris in Catalogul National de Columbofilie, dar pentru aceasta spune ca e nevoie de multa munca. Morariu s-a axat doar pe cresterea porumbeilor pentru categoriile fond si maraton, iar cresterea unor campioni necesita atentie si pasiune. “Eu ma consider oarecum la inceput in aceasta activitate, mai am mult de munca pana sa ajung in Catalogul National, dar este un vis pe care vreau sa mi-l realizez. Porumbeii sunt ca niste copii, am avut acesti pui cu rezultate foarte bune in toamna, dar pentru ca performantele lor sa continue e nevoie de munca, antrenamente si noroc. Altfel, se pot pierde in drumul spre performanta. Acum e perioada de imperecheri, perechile trebuiesc alese cu grija, eu am adus si doua femele din Franta, am adus si din Belgia, numai pentru a avea pui cat mai reusiti”, ne-a spus Dumitru Morariu.    Dumitru Morariu “Puii de porumbel trebuiesc ingrijiti ca niste copii, iar mai apoi crescuti cu atentie si mai ales educati si formati pentru categoria de zbor pe care o doresti.  Pana la 3 ani, atunci cand jung la maturitate e mult de munca, de fapt e o munca permanenta, dar daca-ti place si esti pasionat satisfactiile sunt pe masura muncii”.    Porumbelul voiajorPorumbelul voiajor (calator, postas) este dotat cu un extraordinar simt de orientare fiind capabil sa se intoarca acasa de la distante de peste 1.500 km. Cercetatorii spun ca porumbeii voiajori se ghideaza in drumul lor catre casa dupa campul electromagnetic al pamantului, sau dupa soare. Porumbelul voiajor lansat departe de casa este intotdeauna manat de instinct sa revina la cuibul sau - omul a speculat acest comportament - si astfel au aparut concursurile cu porumbei voiajori. Porumbeii voiajori au o memorie foarte buna, fiind multe cazuri in care, spre exemplu, un porumbel cumparat dintr-o tara si tinut inchis ani de zile in alta, la sute de kilometri departare la noul proprietar, a scapat si s-a intors la locul unde s-a nascut. Cele mai bune rase de porumbei voiajori s-au format si s-au definitivat in Belgia, “tara columbofiliei”, unde exista si in prezent cel mai mare numar de columbofili.    Numar unicVoiajorii pot fi deosebiti de ceilalti porumbei comuni prin marimea corporala si alura “de atlet” si prin faptul ca au pe picior un inel cu un numar de identificare. Acel numar este similar codului nostru personal, CNP-ul. Astfel, nu exista nicaieri in lume 2 porumbei cu acelasi numar. Codul de identificare al tarii noastre este RO, iar fiecare tara din lume are alt indicativ.

File de acatist la o intalnire lacrimata

Prin 2008, cam tot asa, în puterea iernii, mi-a mai fost data o bucurie. Una a întâlnirii care face aducere-aminte cu tarie de Hristos, de înomenirea Sa pentru noi, pentru oamenii de totdeauna, vesnic chematii la îndumnezeire. Într-unul din satele uitate de lume, însa nu si de vitregiile ei, am întâlnit un preot. Un slujitor al lui Hristos, în adevaratul sens al cuvântului. Un preot si un acatist. Sau un preot cât un acatist. Pentru ca la acest preot – aflat „la doar 19 ani pâna la suta“, dupa cum mi-a marturisit, cu o jovialitate coplesitoare – am vazut, pentru prima data, „Acatistul Sfintilor români din închisori“. Mi l-a daruit cu o bucurie înfioratoare, asa cum încredintezi cuiva o mostenire sacra, un odor desavârsit, spre propasirea iubirii pierduta printre oameni si vremi.      Sunt câteodata momente în care nu stii ce se petrece, de fapt. Le traiesti tu pe ele sau ele te traiesc pe tine. Esti si nu esti în ele, faci sau nu parte cu ele, ar trebui sau nu sa îti dai seama de aceasta… Parintele acesta si-a petrecut aproape zece ani din viata în închisorile comuniste, trecând prin cele mai oribile nascociri tortionare, prin cele mai cumplite cazne, pentru marturisirea lui Hristos. E unul dintre putinii supravietuitori ai „experimentului Pitesti“, formula diabolica a exterminarii detinutilor unii de catre ceilalti, cobai ai unor minti bolnave, însetate de sânge si moarte. Ascultându-l, foarte greu destainuin-du-se, ma întrebam câte astfel de destine au trebuit îngenuncheate, ce iad de suplicii a trebuit exorcizat pentru ca noi sa le putem asculta istorisirile. Oricât de poticnit le-a fost urcusul, oamenii acestia si-au chivernisit torente de iubire, daca mai pot privi acum cu sufletul descheiat si cu ochii senini lumea din jur, daca au putut ierta atât de mult încât sa supravietuiasca lumii carora le-au fost restituiti, într-un destul de târziu rastimp.      Marturiile lor, prinse la moment de cuminte lacramare, tin de straja poticnirilor noastre.      Preotul acesta, dupa o discutie prelungita în câteva ore, duse spre asfintit, mi-a daruit în finalul întâlnirii Acatistul Sfintilor români din închisori. Un acatist, un martir al închisorilor de care se face amintire în acel acatist… Rugaciune si rugaciune. Cu fata brazdata de emotie, mi-a istorisit despre un coleg al sau caruia – dupa ani si ani de puscarie, trecând prin nenumarate metode de tortura, una mai inumana decât cealalta, chemat fiind de catre anchetatori si, în prezenta sotiei, cu care nu se vazuse atâta amar de vreme – i se propune eliberarea. Singura conditie pentru a fi eliberat este de a nu mai merge, în afara, la biserica. Detinutul multumeste pentru intentia de a-l elibera si cere sa fie înapoiat în celula. Pentru el, libertatea nu poate fi aceea din afara Bisericii. Este calcat în picioare, lovit pe tot corpul si înapoiat în celula.      Fragmente de acatist ale marturisirii unui popor ce pare a-si uita tot mai mult modul de a-si asuma libertatea. Si, totodata, noian de iubire a lui Dumnezeu pentru Neamul acesta.      Câta vreme sunt tinuti printre noi oameni de statura acestora, Dumnezeu înca asteapta la ospetie. Dumnezeu înca mai vrea sa prânzeasca „în casa aceasta“, a Neamului nostru, chemat la descalecare de vesnicie. Cu o singura conditie însa: sa nu ne îngropam, înca o data, stramosii în uitarea noastra. În nesimtirea si ignoranta noastra cea de toate zilele, rugaciunea de zi cu zi a instabilitatilor noastre cotidiene.     Si poate ca nu ar fi rau deloc daca, din când în când, la vremea încercarii noastre, sa îngânam astfel de rugaciune - acatist: „Pe marturisitorii cei alesi ai lui Hristos, podoaba Bisericii noastre, pe cei ce în temnita chinuri si batjocuri au rabdat, ostasii cei adevarati ai Domnului, care cu puterea Crucii pe slujitorii satanei au rusinat si în ceruri se roaga pentru noi, cu dorire îi laudam, zicând: Bucurati-va, sfintilor marturisitori, care în temnita Golgota Neamului românesc ati suit! Amin.

Taina Cananeencei

    ImprejurareaFemeia din Evanghelia acestei Duminici, femeia cananeeanca (Mt 15, 21-28), este printre cele mai de plans modele feminine ale lumii, pana la intalnirea cu Hristos. Femeie. Cananeeanca, adica „caine” in viziunea deloc liberalilor iudei si cu o copila „rau chinuita de un diavol” (Mt 15, 22). Toate sansele de a deznadajdui, de a-si pierde credinta, de a se pierde ca om.      De cealalta parte, Hristos. Un Dumnezeu deplin, deplin aratandu-se om, afara de pacat. Plecat in partile Tirului si ale Sidonului pentru a-si vesti Evanghelia, pentru a resuscita omenitatea distrusa de deznadejdea unei asteptari fara de sfarsit. Alergata de diavol intre limitele unei vieti fara sens.     Alaturi de Maica DomnuluiSe-apropie de femeia aceasta de neinvidiat. Vorbeste cu ea si schiteaza refuzul. Femeia, indaratnica dupa rostul pe care Dumnezeu i l-a ingaduit, insista, raspunzandu-i lui Hristos ca la un examen. Devenind ea insasi examinatoarea lui Dumnezeu. Caci reactia splendida la discursul Mantuitorului a smuls-o din anonimatul unei feminitati nefericite si a asezat-o, icoana de bucurie, alaturi de Maica Domnului, in randul fericitelor maici ale lumii acesteia. Nu doar fata ei s-a mantuit de diavol ci, cu atentie, si mentalitatea noastra s-a desdracit de antifeminism, s-a desfacut din chingile unei superioritati penibile, nascute doar din apartenenta la o linie - masculina - a neamului omenesc.     Bucuria lui Hristos este mareParadoxala ca orice mama atunci cand in joc este vesnicia copilului sau, curajoasa si lucida, jucandu-si corect provocarea data ei de Deus Ludens, Domnul jocurilor serioase, serioase pentru ca sunt mantuitoare. Daca ar fi sa-i cautam echivalent in literatura noastra, doar Vitoria Lipan, munteanca ce-si scoate din moarte icoana barbatului pentru a face din pruncul sau barbat, mai are aceasta forta a examenului in care Dumnezeu provoaca sa-i fie testata puterea de a naste constiinte vii. Bucuria lui Hristos este mare. A dat peste o femeie pe masura dragostei curajoase Care l-a facut si pe El sa se coboare din cerul vesniciei.     SimilitudiniCa in duminica ce a trecut, in care modul de gandire asemanator celui al lui Dumnezeu face pe Zaheu mare de-odata, Duminica aceasta Hristos se arata surprins de cat de mult ii seamana femeia aceasta in comportament si reactii. Oare nu ca ultima lepadatura a lumii Se va afla el pe Crucea Golgotei, in aceeasi situatie de paria pe care am identificat-o la femeia cananeeanca? Oare nu pentru desdracirea copiilor Lui va purta chinul iubirii pana-n sfarsitul mormantului pentru a-l purta, Inviat, pana la dreapta Tatalui? Sa fi recunoscut Hristos toate acestea in femeia cananeeanca?      Toate acestea si inca ceva: taina maternitatii care nu renunta la vindecarea copiilor sai. In femeia aceasta este ceva din darzenia de munteanca a Maicii Sale, din tristetea femeii vaduve ce-si ducea pe unicul sau fiu la groapa in marginea Nainului. Modul ei de comportare la stimulii dumnezeiesti ai inteligentei baga in buzunarul luminos al gandului toate feministele fara feminitate ale lumii moderne.     Copiii nostriNici o sclifoseala filosofica nu tine loc de inteligenta maternala, dinaintea copiilor nostri, ca si dinaintea lui Dumnezeu, n-avem nici o sansa sa falsificam adevarul. Simtitori si lucizi, au luat din Intruparea lui Hristos Iisus puterea de a ne examina cinstit. Si nu ne putem ascunde de ei. I-am inghesuit in ghettourile institutionale al gradinitei si scolii, i-am mediocrizat cerandu-le mereu mai mult dar nu mai adanc, i-am tras la indigo cu propriile noastre idealizari, i-am transformat in ambulantii negutatori de suflet ai iarmarocului deloc gentil care ne este lumea. Si am uitat ca pentru ei ne vorbeste Iisus. Si am uitat ca ei ne sunt principalul subiect pentru care Hristos ne primeste in audienta. Festiv si destins ca orice examinator, care stie ca nu vrea sa te faca sa pierzi examenul, ci te amana pana inveti cum se cuvine lectia.     I-a bucurat inima DomnuluiNu cuviosia femeii ci bunul ei simt protector si angajat i-a bucurat inima Domnului. Nu rostirea de bolboroseli fara numar si nici tinuta „ obligatorie” au facut-o vrednica de a deschide cerul minunilor pentru fiica sa. Ci disponibilitatea de a taifasui inteligent cu Hristos.     Aceasta arata, desigur, exercitiu. Va fi recunoscut glasul Celui ce o incurajase la deznadejde, mana de duh ce o ridicase in picioare dupa fiecare lovitura data de judecatorii cei frivoli ai neputintelor sale,  chipul bland al prietenului ce-i va fi luminat alergarile in tara neprieteniei. Dar, mai mult, duhul ei curajos- ca nu-i usor sa grijesti un indracit - se va fi simtit deopotriva, omeneste vorbine, cu duhul Barbatului Acestuia, Fiul lui David.    Icoana universalaNu mai stim mare lucru din cele intamplate cu femeia cananeeanca dupa ce Hristos a facut din ea icoana universala. O recunoastem insa in toate mamele dispuse sa dea raspuns bun pentru copii lor dinaintea Dumnezeului slavei. Limpezite in harul lui Hristos, ele toate apar ca venind dinspre Canaanul intalnirii cu El.

Sfanta si dumnezeiasca Liturghie (II)

Jertfa cea noua a Dumnezeiestii Liturghii a fost consfintita si isi are izvorul in Jertfa de pe Cruce a Mantuitorului Hristos. Din punct de vedere teologic, intre cele doua Jertfe exista o identitate, insusi Domnul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos fiind pentru ambele: Savarsitor, Primitor si Materie de jertfa. Deosebirile apar numai in modul in care se realizeaza, in timp si spatiu ritualul liturgic, care prelungeste si actualizeaza pentru omenire Jertfa unica de pe Golgota.     Dupa inaltarea la cer a Mantuitorului si intemeierea primei comunitati a Bisericii crestine, Biserica din Ierusalim, Sfintii Apostoli au implinit intocmai porunca Dumnezeiescului invatator, repetand Liturghia savarsita de Hristos la Cina cea de Taina, in zi de duminica, in case anume randuite, separate de Templu iudaic, unde primii crestini se rugau dimineata si seara (a se vedea pe larg istoria si dezvoltarea locasului de cult la Pr. Prof. Dr. Ene Braniste, Liturgica generala, Buc. 1993, p.280 s.u.).     Incercandu-se o reconstituire a Sfintei Liturghii din perioada apostolica (a se vedea istoria Liturghiei, pe larg, la Pr. Prof. Dr. Ene Braniste, Liturgica speciala, Buc. 1980. p.174 s.u.), pe baza elementelor primare amintite, a invataturilor date corintenilor de catre Sf. Ap. Pavel (I Cor. 11,23-26) si a marturiilor neotestamentare indirecte, adunarile liturgice in cadrul carora se savarsea ritualul euharistie, cuprindeau urmatoarele elemente:     a.    Cantari din psalmi (I Cor. 14, 26), cantari de lauda si duhovnicesti (Efes. 5, 19), dintre care unele fragmente au fost redate de Sfantul Apostol Pavel (Rom. 12, 11-12; Efes. 5, 14; I Tim. 3, 16), precum si imne biblice, pastrate in cartile Noului Testament (Lc. 1, 46 s.u.; 1, 68 s.u.; Lc. 2, 29 s.u.), care infrumusetau adunarile de cult crestine;     b. Citiri din cartile biblice ale Vechiului Testament, dupa modelul sinagogii iudaice, la care se adaugau epistolele Sfintilor Apostoli (cf. I Tes. 5, 27; Col. 3, 16);     c. Textele citite erau explicate prin cuvantari omiletice (Fapte 20, 7);     d.    Ritualul euharistie incepea cu aducerea darurilor de paine si de vin.  Savarsitorul rostea apoi rugaciuni de preamarire si multumire, in care se amintea de Jertfa mantuitoare a lui Hristos, pronuntandu-se cuvintele de instituire de la Cina cea de Taina. Darurile erau binecuvantate si impartite ca Sfanta impartasanie tuturor credinciosilor. Dupa indemnul Sfantului Apostol Pavel, care devine marturie, se faceau: „cereri, rugaciuni, mijlociri, multumiri, pentru toti oamenii” (I Tim. 2, 1). Credinciosii participau la rugaciuni, exprimand adeziunea lor prin cuvantul: „Amin” (asa sa fie).     e.    In legatura cu Sfanta Liturghie aveau loc colectele pentru saraci, cat si mesele fratesti, numite agape, care au coexistat pana la inceputul secolului al doilea, alaturi de Euharistie, ca doua lucruri distincte. S-a pastrat pana astazi caracterul comunitar si filantropic al agapelor in mesele de hram, in pomenile pentru cei adormiti in Domnul s.a.     Harul lui Dumnezeu lucra in chip special in Biserica primara, pentru intarirea ei, in stransa legatura cu Sfanta Euharistie, si prin harisme, daruri spirituale, precum: revelatiile, proorocirile, glosolaliile, exorcismele, darul talmacirii si al facerii de minuni.

Calendar Crestin Ortodox

Saptamâna 4 – 10 februarie4 Vi Cuv. Isidor Pelusiotul; Sf. Sfintit Mc. Avramie (Post)      5 Sâ Sf. Mc. Agata si Teodula      6 Du Sf. Vucol, Ep. Smirnei; Sf. Mc. Iulian, Fausat, Evilasie si Maxim; Cuv. Varsanufie cel Mare. Duminica a XVII-a dupa Rusalii (a Cananeencii); Ap. II Corinteni VI, 16-18; VII, 1; Ev. Matei XV, 21-28; glas 4, voscr. 4      7 Lu Sf. Partenie, Ep. Lampsacului; Cuv. Luca; Sf. 1003 Mc. din Nicomidia      8 Ma Sf. M. Mc. Teodor Stratilat; Sf. Prooroc Zaharia; Sf. Mc. surori Marta si Maria      9 Mi Sf. Mc. Nichifor; Sf. Sfintiti Mc. Marcel si Pangratie (Odovania Praznicului Întâmpinarii Domnului) (Post)    10 Jo † Sf. Sfintit Mc. Haralambie; Sf. Mc. Enata si Valentina

Boc i-a adus un ultim omagiu IPS Bartolomeu

Premierul Emil Boc participa astazi la Cluj la slujba de înmormântare a ÎPS Bartolomeu Anania, mitropolitul Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului. Înainte de a intra la slujba oficiata la Catedrala Metropolitana, Boc a declarat ca a venit sa îi aduca un ultim omagiu ÎPS Bartolomeu. “Am venit sa aduc un ultim omagiu ÎPS Bartolomeu, în amintirea unei colaborari exceptionale pe care am avut-o atât ca primar, cât si ca prim-ministru, si, nu în ultimul rând, ca si crestin. Pentru ceea ce a fost, este si va ramâne ÎPS Bartolomeu în inima fiecarui crestin, a fiecarui clujean, a fiecarui român. Din învatatura lui Bartolomeu Anania putem învata fiecare”, a mentionat Emil Boc.Slujba de înmormântare a ÎPS Bartolomeu Anania este oficiata de un sobor de arhierei în frunte cu PF Daniel, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Si presedintele Traian Basescu a fost prezent, miercuri seara, la Catedrala Mitropolitana, pentru a-i aduce un ultim omagiu ÎPS Bartolomeu Anania.

Slujba de inmormantare a IPS Bartolomeu

 Inalti ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Romane, Bisericii Unite cu Roma Greco-Catolica si Bisericii Romano-Catolice au luat parte la ceremonia liturgica. Din diaspora au venit IPS Iosif Pop, mitropolit al Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale, PS Timotei Lauran, episcop al Episcopiei Ortodoxe Romane a Spaniei si Portugaliei, si PS Macarie Dragoi, episcop al Episcopiei Ortodoxe Romane a Europei de Nord. La slujba a participat si premierul Emil Boc.     In catedrala au fost prezenti peste 200 de credinciosi, un numar impresionant aflandu-se in fata lacasului de cult. Se estimeaza ca, in jurul orei 12.00, in Piata Avram Iancu din Cluj-Napoca, unde au fost amplasate doua mari ecrane pentru cei ce nu au putut intra in lacasul de cult, s-au adunat cateva mii de oameni.

?Ne-am obisnuit sa colectam selectiv?

A.S., pensionar„Colectez selectiv de la început. Cartonul îl pun separat, plasticul la fel, iar gunoiul menajer în tomberon. Mi se pare o idee foarte buna, nu mai au de lucru acolo la statie”.V.L., pensionar„E o idee foarte buna sa colectam asa. Într-un sac pun cartonul si hârtia, iar în celalalt sticlele de plastic. M-am învatat si asa fac mereu”.M.C., pensionar„M-am obisnuit sa colectez asa. La început am mai uitat, însa treptat m-am obisnuit, iar acum mi se pare ceva normal”. G.C., proiectant„Mi se pare un lucru normal sa colectam selectiv. Din câte stiu, Mediasul este printre cele mai avansate orase din tara la acest capitol”.

Sindromul picioarelor si mainilor reci

Fara îndoiala ca este mai mult decât neplacut sa ai în permanenta mâinile si picioarele reci. Deseori te simti jenat daca trebuie sa strângi mâna cuiva, ca sa nu mai vorbim de disconfortul resimtit fara încetare, de furnicaturile, amorteala sau chiar durerile ce apar mai ales pe vreme rece.      Cauza unei astfel de afectiuni neplacute si uneori dureroase este circulatia sanguina deficitara în zonele respective. Exista studii medicale extinse care au aratat ca, în prezenta unor temperaturi scazute, organismul alimenteaza prioritar cu sânge creierul, rinichii si inima, „micsorând“ viteza circulatorie în zonele periferice ale corpului.      Cele mai frecvente cauze ale unei astfel de circulatii periferice proaste sunt bolile aparatului circulator, ateroscleroza, artrita (arteriopatie obliteranta periferica) cele inflamatorii si cele ale vaselor arteriale. La nivelul mâinilor, anotimpul rece poate provoca dureri, furnicaturi, precum si fenomenul de cianoza (pielea capata o culoare violeta sau albastruie). În unele cazuri poate aparea si fenomenul Raynaud, o afectiune caracterizata printr-o contractie a vaselor de sînge.      În sindromul cronic, cu manifestare atenuata, poti scapa de senzatiile neplacute daca introduci mâinile în apa calduta sau iei contact cu o sursa de caldura.      La picioare, suferintele cauzate de circulatia proasta se manifesta atât la mers, cât si în repaus, si au caracter constant. Talpile si laba piciorului sunt reci, dureroase, uneori se învinetesc sau se albesc. Ar trebui mentionat si ca aceasta neplacere se mosteneste. Daca unul dintre parinti sau bunici se confrunta cu o asemenea problema, copiii au sanse mari sa le calce pe urme.    Sfaturi practiceIata trei exercitii simple pentru îmbunatatirea circulatiei sanguine si cresterea rezistentei vaselor de sânge:     - Plimba-te pe vârfurile degetelor, pe calcâie, apoi pe partea interioara a labelor picioarelor si pe urma pe cea exterioara. Repeta de câteva ori.     - Misca degetele de la picioare si roteste din glezna fiecare picior, în sensul acelor de ceasornic si invers. Repeta acest exercitiu ori de câte ori ai ocazia. Ajuta la relaxarea picioarelor si la „încalzirea“ lor dupa ce ai stat vreme îndelungata nemiscat.     - Foloseste-ti degetele de la picioare pentru a ridica mici obiecte de pe jos. Exercitiile aerobice, alergarea, mersul pe bicicleta, plimbarea, dansul, urcatul scarilor sunt doar câteva dintre activitatile fizice care, practicate regulat, ajuta la îmbunatatirea circulatiei sanguine în special în extremitati.      În plus, poti folosi ca metode de „încalzire rapida“ alte câteva solutii:      - Maseaza-ti energic mâinile si picioarele cu ulei de eucalipt pâna când simti ca ele se încalzesc. Maseaza fiecare deget cu miscari circulare, folosind degetul mare de la mâna si vârfurile celorlalte degete.      - Tine-ti picioarele în apa calda (cât de calda suporti). Pune în 5 litri de apa calda un pumn de frunze de urzica si tataneasa si tine picioarele în apa timp de 10 minute.      - Fa un dus fierbinte sau o baie scurta, doar cât sa te încalzesti.      Pentru a diminua suferintele pe care le provoaca circulatia periferica proasta, medicii recomanda pe timp de iarna purtarea unor haine groase, a unor încaltari calduroase, precum si evitarea fumatului, întrucât consumul de tutun dauneaza vaselor de sânge.      În cazurile mai grave se poate apela la metode chirurgicale, de tipul bypassului, la mici interventii ce presupun realizarea unor dilatatii cu ajutorul stenturilor (mici cilindri elastici, cu ochiuri, facuti din aliaje de nichel si crom, care mentin vasele de sânge dilatate).

Oua umplute cu maioneza

Ingrediente: 6 oua, 1 lingurita unt, 25g-50g pate de ficat, 1/2 castravete murat, 6 linguri de maioneza, sare, piper dupa gust, masline, salata verde, rosii pentru ornat.     Mod de preparare: Se fierb ouale, se curata de coaja si se taie în doua, pe lung. Se scot galbenusurile si se paseaza adaugând pateul, untul, maioneza, sarea, piperul si se amesteca bine pâna devin o pasta. Castravetele se curata de coaja si se da prin razatoarea mica, se adauga în pasta si se amesteca bine. Pasta se foloseste pentru a umple scobiturile din albusuri. Se aseaza pe un platou si se orneaza.

Coltul cu mondenitati

Monitorul de Medias: Cum se vede Mediasul de la Sibiu?     Luciana Baltes: Municipiul Medias e un punct de reper turistic din judet, frumos prin aerul sau medieval.Care a fost ultima carte citita ?     Gabriel Garcia Marquez - Un veac de singuratate.Unde te vezi peste 10 ani si... facând ce?     Nu mi-am facut niciodata planuri pe un termen atât de lung. Nu sunt nici omul momentului, analizez întodeauna oportunitatile care mi se ofera. Îmi place ceea ce fac, e un domeniu dinamic în care tot timpul am ceva de învatat si care ma motiveaza si pe care, deocamdata, nu vreau sa îl parasesc.

Unde mergem?

FotbalSâmbata, 5 februarie: Gaz Metan 2 – Unirea Alba Iulia, meci de pregatireBaschetSâmbata, 5 februarie – Sala Sporturilor, ora 18: Gaz Metan Medias – Politehnica Iasi, în cadrul etapei a 20-a a Diviziei A la baschet masculin (meciul se joaca la Medias la cererea echipei moldave)     Miercuri, 9 februarie – Sala Sporturilor, ora 18: Gaz Metan Medias – CS Otopeni, meci tur în cadrul sferturilor de finala ale Cupei României la baschet masculin    HandbalJoi, 10 februarie, Sala Sporturilor, ora 16: CS Viitorul Medias 2009 – Universitatea Timisoara, în cadrul etapei a 4-a, Turul II, Divizia A feminin, seria B.     Film Megamind (SUA, 2010, film de animatie)Cu: Will Ferrell (voce Megamind), Jonah Hill (voce Titan), Brad Pitt (voce Metro Man)     Cinema Mediensis, în perioada 7 – 13 februarie, orele 16,00, 18,30 si 21.      Tariful de intrare la toate spectacolele este de 7 lei. În fiecare miercuri se desfasoara actiunea Orange (cumperi un bilet si primesti înca unul). Pentru copii sub 14 ani intrarea este 5 lei/persoana. La toate spectacolele, grupurile organizate de minim 20 copii/elevi au reducere, iar intrarea este de 3 lei.    Seara de dansHotel BinderBubi Medias, de pe strada Plopului, invita cuplurile de medieseni la o seara de neuitat, de Valentine’s Day, pe 14 februarie. Pentru rezervari pâna în 5 februarie la „Seara de dans“, organizatorii va rasplatesc iubirea cu o intrare gratuita la piscina hotelului, pentru doua persoane. Rezervari la telefon: 0269-843.089 sau prin e-mail: hotel.binderbubi@dafora.ro.    „Razboiul rece“, la CDICentrul de Documentare si Informare Gaze Naturale Medias, din Soseaua Sibiului, nr. 5,  gazduieste expozitia “O cronologie a razboiului rece 1945-1989“, organizata de Centrul International de Studii asupra Comunismului, în colaborare cu Fundatia Academia Civica, Memorialul Victimelor Comunismului si Rezistentei Sighet. Vernisajul a avut loc marti.    PicturaAsociatia „Muntele Athos” si Asociatia „Filantropia Buna Vestire” organizeaza la sediul din strada Virgil Madgearu o expozitie a pictorului mediesean Ioan Sarlea cu lucrarile care au fost expuse în anul 2010 la Nürnberg. Picturile sunt însotite de versurile lui George L. Nimigeanu, din ultimul volum „Treptele Marturisirii”.     Colectie Sava HentiaMuzeul Municipal Medias va invita în continuare sa vizionati o frumoasa, interesanta si valoroasa expozitie de lucrari de arta. Evenimentul este organizat în colaborare cu Muzeul Municipal „Ioan Raica” din cadrul Centrului Cultural „Lucian Blaga” Sebes, jud. Alba si cuprinde lucrari din colectia  „Sava Hentia“.     Bunatati de altadata!Cârnati, caltabos, toba, jumeri, ceapa rosie si alte preparate traditionale te asteapta în Crama Traube - restaurant traditional în centrul Mediasului. Program: Luni - Joi 17:00 - 23:00; Vineri - Duminica 17:00 - 24:00. Crama Traube poate fi închiriata pentru diverse evenimente si aniversari. Meniuri începând de la 17 lei! Informatii si rezervari : 0269-844.898

Copilul saptamanii

Sunt Alisa Rimbu si am cinci anisori. Mami si tati stiu ca sunt un copil fericit pentru ca ei ma iubesc, dar si pentru ca am voie sa ma uit la desene animate. Cred ca le-am vazut pe toate care exista – cele frumoase evident. Dar sa stiti ca mai am si timp liber pentru prietenele mele. Cand vin la mine, imprastiem toate jucariile in camera ca dupa aceea sa le lasam balta si sa ne uitam la filme. Iar cand trebuie sa ma joc singura, pictez si desenez cat ma tin creioanele colorate.Copilul dumneavoastra e cel mai frumos! Trimiteti pe adresa redactia@monitoruldemedias.ro o fotografi e si un scurt text, in care sa mentionati cum il cheama, ce varsta are si de ce e atat de deosebit in viata dumneavoastra, pentru a deveni copilul saptamanii in Monitorul de Medias.  

Meciuri pe banda rulanta

Gaz Metan Medias a terminat la egalitate cu Torpedo Kutaisi (Georgia), 1-1 (0-1), in meciul de debut in stagiul de pregatire din Antalya.Georgienii au deschis scorul prin Ghiorghi Megreladze (11), dar Gaz Metan a egalat in minutul 89 prin Catalin Litu. Antrenorul Cristian Pustai a folosit formatii diferite in cele doua reprize: Plesca - Trtovac, Hubutia, Fl. Lazar, Markovic - Al. Munteanu, Kubala, Cr. Todea, Parvulescu - Fl. Bratu, Raul Campo; in repriza a doua au jucat: Vatca - R. Zaharia, Trtovac, Muth, Buzean - Dudita, Hoban, A. Bozesan - Hjelm, Litu, Aganovic. Mediesenii il testeaza si pe tanarul atacant finlandez Hjelm.    Prima infrangereGaz Metan Medias a fost invinsa cu scorul de 2-1 (0-0) de formatia rusa de liga a treia Fakel Voronej, sambata trecuta, intr-un meci amical de fotbal din cadrul turneului de pregatire din Antalya. Rusii s-au impus prin golurile marcate de Andrei Kozlov (46, 50), golul de onoare al mediesenilor fiind semnat de Catalin Litu (87). Antrenorul Cristian Pustai a folosit echipa: Plesca (Vatca, 65) - R. Zaharia, Fl. Lazar (Trtovac, 46), Hubutia, Z. Markovic (Buzean, 46) - Al. Munteanu (Hjelm, 65), Hoban, Todea (Litu, 46), Kubala (Vukadinovic, 65), Parvulescu (Raul Campo, 65) - Fl. Bratu (Dudita, 65).    O noua victorieGaz Metan Medias a invins formatia azera Qarabah Agdam cu scorul de 2-1 (2-0), duminica trecuta, la Belek, intr-un meci amical de fotbal jucat in stagiul de pregatire din Antalya (Turcia).     Pentru medieseni au marcat Jasmin Trtovac (8) si finlandezul Jonne Hjelm (41), aflat in probe. Golul de onoare al azerilor a fost semnat de Aftandil Hajiev (63). Antrenorul Cristian Pustai a folosit echipa: Vatca - Trtovac, Fl. Lazar (Muth, 60), Z. Markovic (Raul Campo, 60), Buzean - Dudita (Al. Munteanu, 46), Todea (Kubala, 46), Bozesan, Parvulescu (Vukadinovic, 46) - Jonne Hjelm (Fertea, 75), Aganovic (Sandro, 60).    Eric s-a intorsClubul de fotbal Gaz Metan Medias a anuntat printr-un comunicat ca jucatorul brazilian Eric de Oliveira s-a alaturat lotului ce se afla intr-un cantonament in Antalya, absenta sa de pana acum urmand sa fie penalizata conform regulamentului de ordine interioara. Eric trebuia sa se prezinte pe data de 9 ianuarie la Medias, dar el a preferat sa-si caute o alta echipa, desi mai are contract cu Gaz Metan Medias inca patru ani si jumatate. ''Brazilianul Eric de Oliveira s-a alaturat lotului aflat in cantonamentul din Antalya. Jucatorul va intra in programul de pregatire al echipei. In discutiile avute la nivelul conducerii clubului, s-au clarificat aspectele contractuale dintre Eric de Oliveira si Clubul Gaz Metan Medias, inclusiv faptul ca jucatorul brazilian avea si are in continuare un angajament ferm cu gruparea de pe Tarnava Mare, fapt admis de acesta.      Absenta nemotivata de la echipa din ultimele trei saptamani a fost penalizata conform regulamentului de ordine interioara al Clubului Gaz Metan Medias'', se arata in comunicatul clubului ardelean.    Din nou, remizaGaz Metan Medias a terminat la egalitate, 1-1 (0-1), marti, cu formatia rusa de liga secunda Torpedo Moscova, intr-un meci amical de fotbal desfasurat in stagiul de pregatire din Antalya (Turcia). Torpedo a deschis scorul prin slovenul Jaka Stromajer (17), fost la Pandurii Tg. Jiu, iar mediesenii au egalat dupa pauza prin Catalin Litu (60). Antrenorul Cristian Pustai a folosit echipa: Plesca (Vatca, 46) - Trtovac, Fl. Lazar, Hubutia (Kubala, 46), Z. Markovic - Al. Munteanu, Todea, Hoban, Dudita - Fl. Bratu (Litu, 46), Raul Campo (Parvulescu, 46).    Rezervele, invinse de BistritaGloria Bistrita a invins marti pe Gaz Metan Medias cu scorul de 3-0 (1-0), in primul sau meci de verificare din cadrul stagiului de pregatire din Antalya. Gloria s-a impus prin golurile marcate de Alexandru Mandea (30), Marian Aliuta (53) si Fernando Cafasso (80). ''A fost primul joc, iar antrenorul Nicolae Manea a folosit o echipa formata mai mult din jucatorii nou-veniti si din cei proveniti din propria pepiniera, precum Greab, Curtuius, Rogozan, Peteleu, despre care nu a avut timp sa-si faca o parere, deoarece au fost imprumutati la alte formatii sau au evoluat la echipa secunda a clubului. Antrenorul doreste sa pastreze jucatorii de care se poate folosi in campionat, iar la cei care nu dau satisfactie se va renunta'', a declarat directorul general adjunct Razvan Grec.    Pustai e multumitTehnicianul formatiei Gaz Metan Medias, Cristi Pustai, nu considera foarte importante rezultatele obtinute de echipa sa in partidele amicale. Antrenorul mediesenilor este multumit ca Eric de Oliveira a revenit la echipa, dar ii transmite acestuia ca va avea mult de munca pentru a reintra in echipa. "Au fost meciuri bune, cu echipe bune, dar cam in toate meciurile din Antalya am plecat cu un handicap, pe greseli de-ale noastre. S-a acumulat si oboseala, meciurile se disputa la intervale scurte, jucatorii nu au intrat in forma. Nu se contabilizeaza jocurile amicale, important e ca de la meci la meci se vede ca echipa incepe sa functioneze. Eric mai are inca mult sa se antreneze pana sa-l vedeti pe teren, dar e bine ca a venit acasa. O sa recupereze. Nu are rost sa vorbim despre ce a fost, mai bine ne gandim la ce urmeaza", a spus Pustai la GSP TV.    Transfer ratatPlecarea la Karpati Lvov in aceasta iarna l-a costat pe Eric de Oliveira un transfer la o echipa importanta in Europa, a dezvaluit chiar presedintele echipei Gaz Metan Medias. Ioan Horoba a spus ca echipa medieseana a avut o oferta de 1.5 milioane de euro, dar nu s-a ajuns la niciun acord pentru ca jucatorul nu a venit la reunirea echipei. "Acum nu sntem dispusi sa renuntam la el nici de la vara. Nu mai are nicio clauza de reziliere, iar daca va avea o oferta buna pentru club si pentru el, atunci va pleca. Am avut o oferta de un milion si jumatate de euro, de la un club foarte important, dar nu au avut cu cine sa discute, pentru ca jucatorul era plecat. Oricum nu l-am fi lasat sa plece acum", a spus Ioan Horoba la televiziunea Sportro. "Au fost niste incercari din partea CFR-ului de a-l lua pe Eric, dar noi nu am gresit cu nimic. El putea fi luat de orice club din Romania daca se achita acea clauza de 350.000 de euro", a mai spus oficialul mediesenilor.      Presedintele echipei din Medias a declarat ca jucatorul brazilian va fi amendat pentru ca nu s-a prezentat la reunirea echipei, dar tehnicianul Cristi Pustai se va baza in continuare pe serviciile sale, pentru ca echipa u-si permite sa piarda un jucator de valoarea sa. "Eric va suferi si pe plan financiar pentru cascadoria din aceasta iarna. Isi va primi pedeapsa cuvenita, la fel de bine cum va primi recompense daca va avea evolutii bune si foarte bune. Trebuie sa mai trecem peste unele nazbatii ale fotbalistilor, altfel nu am avea cu cine juca. Eric e un fotbalist valoros si avem nevoie de serviciile lui", a spus Horoba.    Litu e optimistFotbalistul formatiei Gaz Metan Medias, Alin Litu, isi doreste ca echipa la care evolueaza sa produca mari surprize in retur."Sper sa reusesc sa inscriu si in campionat, sa adunam cat mai multe puncte si speram ca Eric sa ne ajute si in retur. Incercam sa ne regasim, sa facem o echipa buna pentru campionat. Speram sa  producem surprize si in retur. Sper sa ne intelegem foarte bine eu si Florin Bratu, vrem sa dam cit mai multe goluri. El are experienta, cunoaste fotbalul romanesc si sigur ne va ajuta", a spus Litu la GSP TV.