monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

Euro a reînceput să crească

Evoluția leului de la începutul săptămânii a fost marcată, în principal, de factorii geopolitici decât cei locali.

CFR Cluj - Dudelange, doar 5 lei un bilet

Echipa de fotbal CFR Cluj a pierdut meciul tur din play-off-ul Europa League, în fața formației luxemburgheze Dudelange și așteaptă revanșa pe teren propriu.

Floreștenii, revoltați pe Florești Fest

Reprezentanții administrației locale Florești au anunțat că un mare eveniment, care are rolul de a ține locul zilelor comunei, urmează să aibă loc la sfârșitul acestei săptămâni. Localnicii însă nu sunt fericiți.

În comuna Baciu se va amenaja un parc natural

Reprezentanții administrației locale din comuna Baciu au anunțat că în curând vor fi demarate mai multe proiecte importante, printre care realizarea unui Parc Natural, cu scopul de a atrage cât mai mulți turiști în zonă.

COD GALBEN de vreme severă la Cluj

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a actualizat, luni, atenţionarea Cod galben de vreme severă, valabilă până la ora 23:00 în Cluj și în alte 18 județe.

Cluj, sub pericolul inundațiilor!

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o atenţionare Cod galben de inundaţii, valabilă până marţi dimineaţă, pe râuri din Cluj și alte 10 judeţe din partea de vest şi sud-vest a ţării.

Scurtcircuit la instalaţia de iluminat arhitectural? Imagini dinaintea declanşării incendiului de la Oradea filmate de un clujean

Un clujean aflat în vizită în Oradea a surprins imagini ale Palatului Episcopal Greco-Catolic din Oradea cu puţin înainte de incendiul care a mistuit acoperişul clădirii şi tavanul de la etajul I. În filmare se observă o mulţime de lumini care apar intermitent pe faţada palatului. Autorul înregistrării crede că e vorba de scurtcircuite la instalaţia de iluminat arhitectural a clădirii.

SUA ar putea desfăşura drone de tip MQ-9 Reaper la Baza aeriană de la Câmpia Turzii

Forţele aeriene ale SUA au construit un hangar la Baza 71 aeriană Câmpia Turzii care ar putea fi folosit pentru operarea de drone MQ-9 Reaper în scopul intensificării operaţiunilor de recunoaştere şi culegere de informaţii în estul Europei şi Marea Neagră, relatează site-ul Defense News, citând un document al aviaţiei americane.