A doua zi a festivalului UNTOLD a atras în tărâmul plin de magie peste 89.000 de participanți din toate colțurile lumii. Cel mai așteptat artist al serii a fost dj-ul KYGO care le-a oferit fanilor un show incredibil, condimentat cu acorduri de pian, orchestră și chiar cu prezența unui invitat surpriză pe scenă.
Preşedintele Klaus Iohannis a atacat, sâmbătă, la şedinţa PNL guvernarea PSD, spunând că scopul real al coaliţiei de guvernare a fost să demonteze justiţia, iar creşterea salariilor este o păcăleală.
Campania "Fără penali în funcţii publice" continuă. Mii de oameni au semnat pentru această iniţiativă, la cele două corturi special amenajate în Parcul Central din Cluj-Napoca.
Muzeul de Artă din Cluj-Napoca a redeschis, după o pauză de 40 de ani, un nou atelier de restaurare, iar în prezent se pregătesc deja o serie de lucrări de patrimoniu, care vor face subiectul unei expoziţii.
Ministrul Culturii, George Ivaşcu, a declarat că în şedinţa de Guvern din 19 iulie a fost adoptată Ordonanţa de Urgenţă pentru aprobarea Programului de investiţii în domeniul Culturii.
Meteorologii anunţă că în acest sfârşit de săptămână, vremea va fi frumoasă, cu temperaturi maxime de până la 30-32 de grade Celsius, iar izolat vor fi înregistrate chiar 35 de grade. În Capitală şi pe litoral, vremea va fi călduroasă, iar la munte, izolat, va ploua.