Câştigul salarial mediu nominal net a scăzut la 2.936 lei în luna ianuarie a acestui an, un declin de 0,7% faţă de luna decembrie a anului trecut, în timp ce câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 4.837 lei, cu 2% mai mic faţă de aceeaşi perioadă, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică publicate miercuri.
Moneda unică și-a continuat evoluția ascendentă în timp ce dolarul și francul elvețian au scăzut. În piața monetară indicii ROBOR au coborât spre valore care se mai înregistrau la jumătatea lui ianuarie.
Peste 250 de profesionişti în IT din Transilvania au asistat la prezentările celor mai noi tehnologii pe care le pot folosi pentru a-și securiza și eficientiza afacerile, în cadrul Cluj Connecting Day 2019.
Veniturile obținute de antreprenorii start-up-urilor sunt în scădere, potrivit unui studiu. Dacă media lunară a veniturilor generate de startup depășea în 2017 1.000 euro, în 2019 a scăzut până la 917 euro
De majoritatea firmelor nu ați auzit până acum!
Capitala Ardealului continuă să aibă cele mai mari prețuri medii din țară și acest început de an.
Leul a avut o evoluție deprecitivă față de principalele valute, în timp ce indicii ROBOR s-au stabilizat.
Numărul pasagerilor care au călătorit cu avionul 2018 a fost de peste 21,8 milioane persoane, în creştere cu 7,9% comparativ cu perioada similară a anului trecut, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică.