monitorulcj.ro Menu

Reducerea TVA la pâine va aduce venituri suplimentare la buget

Reducerea TVA la panificaţie va aduce venituri mai mari la bugetul de stat, va combate evaziunea fiscală şi, dacă nu va scădea preţul pâinii, îl va plafona pentru multă vreme, a declarat marţi ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.

Ambient, "pe val" la 20 de ani: deține aproape un sfert din piața clujeană de bricolaj, iar vânzările au crescut cu 47% în ultimii doi ani

Retailerul şi-a crescut cu 47% cifra de afaceri, în ultimi doi ani, contabilizând, în 2012, venituri de 667 milioane de lei şi a ajuns, la nivel local, la o cotă de piaţă de peste 20%. Rezultatele au fost prezentate în cadrul unei conferinţe de presă organizată cu ocazia aniversării a două decenii de la înfiinţare.

Bank of Cyprus își închide sucursalele din România

Decizia de închidere temporară a sucursalelor din România ale Bank of Cyprus nu este un motiv de panică, iar banii deponenţilor sunt în siguranţă potrivit preşedintelui Asociaţiei Române a Băncilor, Radu Graţian Gheţea. Radu Graţian Gheţea a afirmat ieri, la postul România TV. că  sistemul bancar de la noi este solid, motiv pentru care banii deponenţilor sunt în siguranţă. „În România, sistemul bancar este altceva decât cel din Cipru. În ultima perioadă, Banca Naţională şi noi, Asociaţia Română a Băncilor, am susţinut că sistemul bancar românesc este solid, un sistem care poate face faţă diverselor atacuri care ar putea apărea asupra sistemului bancar românesc, prin atac înţelegând şi o situaţie cum s-a întâmplat cu cea din Cipru. Eu cred că deponenţii în sistemul bancar românesc, şi prin asta înţeleg toate băncile comerciale din România, şi în special deponenţii în băncile care sunt membre ale Fondului de Garantare, nu trebuie să îşi facă probleme. Nu trebuie creată panică. Eu sper să se rezolve cât mai repede situaţia din Cipru, pentru a se ridica şi această oprire temporară a activităţii sucursalelor din România ale băncii cipriote”, a spus Gheţea. Retragerile de la bancomatele din România nu sunt limitate, a precizat preşedintele ARB. „Există reglementări privind transferurile de capital de la sucursale către băncile mamă, iar acestea sunt supervizate de Banca Naţională şi nu cred că Banca Naţională o să lase lucrurile să se ducă în direcţia unor retrageri de capital din sucursalele băncii din România. Mai mult decât atât, eu cred că Ciprul îşi va rezolva problemele. Aici sistemul bancar este de opt ori mai mare decât PIB-ul, faţă de câteva sute de milioane de euro pe care îi au ei aici în România”, a explicat Graţian Gheţea. Subsidiara din România a Banc of Cyprus a anunţat, ieri, că Banca Centrală a Republicii Cipru (BCC) a decis suspendarea temporară, pentru o săptămână, a operaţiunilor din România ale Bank of Cyrus, în această perioadă rămânând funcţionale doar bancomatele băncii. „În conformitate cu Legea nr.17/2013 din Republica Cipru (Legea privind rezoluţia instituţiilor de credit şi a altor instituţii), Bank of Cyprus (BoC) a fost introdusă în procedura de rezoluţie (restructurare şi reorganizare). BoC funcţionează în România prin intermediul unei sucursale şi al agenţiilor acesteia. Banca Centrală a Republicii Cipru (BCC), în calitatea sa de autoritate de supraveghere şi rezoluţie, a decis suspendarea operaţiunilor din România ale BoC pentru o perioadă de o săptămână, începând de astăzi, 1 aprilie 2013, în conformitate cu Legea nr.17/2013 din Republica Cipru, în vederea identificării unei soluţii de vânzare a acesteia. BNR a fost notificată în acest sens”, arată comunicatul Bank of Cyprus România.

Clujul va găzdui prima ediţie a Târgului de locuri de muncă “BESTEngineer”

Peste 25 de companii care oferă locuri de muncă pentru profesionişti în domenii inginereşti şi pentru absolvenţi de studii tehnice, în România şi în străinătate, vor participa la prima ediţie a Târgului "BESTEngineer", care se va desfăşura vineri şi sâmbătă, la Hotelul "Golden Tulip" din Cluj-Napoca.