monitorulcj.ro Menu

Dacă mai vor bani, primăriile vor fi obligate să reducă arieratele cu 5%

Primăriile care înregistrează obligaţiile financiare ajunse la scadenţă şi neachitate vor fi obligate să reducă, lunar, volumul acestora cu cel puţin 5%, calculat la soldul lunii anterioare, în caz contrar direcţiile generale ale finanţelor publice urmând să sisteze alimentarea cu cote şi sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat.

Tarifele de interconectare scad de la 1 septembrie

Ca urmare a reglementărilor Autorităţii Naţionale de Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), începând cu data de 1 septembrie 2012, tarifele maxime de interconectare percepute de operatorii reţelelor mobile de telefonie vor scădea cu 24%, până la nivelul de 3,07 eurocenţi/minut.

Piaţa tichetelor de masă, afectată de scăderea numărului de angajaţi

Companiile cu până la nouă angajaţi au înregistrat în primele şase luni din acest an o creştere de 2,9% a numărului de tichete de masă acordate salariaţilor, comparativ cu semestrul anterior, potrivit unui studiu Sodexo România care evidenţiază faptul că ascensiunea pe segmentul microîntreprinderilor a avut loc în contextul unei scăderi medii de 1,2% a comenzilor pentru voucherele de masă pe piaţa românească.

Nu suntem pregătiţi pentru şocul disponibilizării colective de la Mechel

Primarul din Câmpia Turzii, Radu Hanga (USL), spune că nici oraşul, nici administraţia locală nu vor putea face faţă şocului disponibilizării colective a salariaţilor de la Mechel, preconizate pentru luna septembrie de către patronatul rus al întreprinderii, care şi-a anunţat intenţia de a-şi sista activitatea la combinatul cumpărat în 2003, informează Agerpres.