monitorulcj.ro Menu

D 394 se depune cu decontul de TVA

Declaraţia informativă privind livrările/prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional, D 394, se depune odată cu depunerea decontului de TVA, lunar sau trimestrial.

Vânzările Farmec au crescut cu peste 15% în 2011

Cel mai mare producător de cosmetice cu acţionariat român, compania clujeană Farmec, a încheiat anul 2011 cu o cifră de afaceri de 110,9 milioane lei (26,2 milioane euro). Astfel, compania a înregistrat o creştere a vânzărilor cu 15,6% faţă de 2010 în lei, respectiv 17,5% în euro.

Termoelectrica poate trece pe profit

Schimbare radicală de situaţie la Termoelectrica. Prin OUG 84/2011 acţiunile deţinute de Termoelectrica la Electrocentrale Deva, Elecocentrale Paroşeni şi ELCEN Bucureşti, au fost evaluate şi date în plată în contul datoriei la bugetul de stat pe care o înregistra societatea.

Preţurile de consum au urcat în ianuarie cu 0,36%. Rata anualizată - la un nou minim

Preţurile de consum au crescut în luna ianuarie cu 0,36%, în condiţiile unei uşoare ieftiniri a unor alimente de bază şi a tarifelor la energie termică, iar inflaţia anuală a continuat să scadă, atingând un nou minim istoric, 2,72%, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică, citat de Mediafax.