monitorulcj.ro Menu

Primele de Crăciun au crescut salariul în decembrie

Salariul mediu nominal net a fost, în luna decembrie 2011, de 1.604 lei, în creştere cu 113 lei (7,6%) faţă de luna anterioară şi cu 7,2% procente comparativ cu aceeaşi lună din 2010, conform datelor publicate luni de Institutul Naţional Statistică.

Mai puţine înmatriculări de vehicule pentru pasageri

Înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul pasagerilor au înregistrat, în anul 2011, o scădere cu 42,2% faţă de anul anterior, în timp ce în cazul vehiculelor pentru transportul mărfurilor s-a consemnat o creştere de 54,6%, relevă datele Institutului Naţional de Statistică (INS) publicate luni.

Plecarea lui Rekkers de la BT a crescut valoarea acţiunilor

Demisia lui Robert Rekkers (foto) din funcţia de director general al Băncii Transilvania (BT) şi din calitatea de membru al Consiliului de Administraţie de acum două săptămâni pare să fi influenţat favorabil cotaţia titlurilor pe bursă.

FMI a revizuit în minus cu 0,3% prognoza de creştere economică a României

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a revizuit în scădere uşoară prognoza de creştere economică a României pentru acest an, de la 1,8-2,3% la 1,5-2%, dar nu exclude în continuare posibilitatea ca PIB să urce cu mai mult de 2%, au declarat pentru Mediafax mai multe surse apropiate discuţiilor.

Minim istoric al dobânzii de politică monetară

Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a decis ieri să reducă rata dobânzii de politică monetară cu 0,25 puncte procentuale, de la 5,75% la 5,5% pe an, la un nou minim istoric, mişcare anticipată de majoritatea analiştilor.

Gerul poate afecta producţia agricolă

Ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, a declarat ieri că gerul din ultima vreme ar putea afecta producţia agricolă din acest an.