monitorulcj.ro Menu

Economia a crescut cu 2,7% în primele nouă luni din 2011

Economia României a înregistrat o creştere de 2,7 procente în primele nouă luni din 2011, comparativ cu perioada similară din 2010, conform primelor estimări ale Institutului Naţional de Statistică (INS), informează Agerpres.

Salariu mediu net în Cluj de 1.515 lei

În judeţul Cluj, câştigul salarial mediu nominal brut realizat în luna septembrie 2011 a fost de 2.090 lei şi cel net de 1.515 lei, cu 11,8 % mai mare faţă de aceeaşi lună din anul 2010.

Energia electrică se scumpeşte de la 1 ianuarie 2012

Preţul energiei electrice pentru consumatorul final se va majora cu circa 2,5 procente de la 1 ianuarie 2012, odată cu aplicarea Ordonanţei privind alocarea certificatelor verzi pentru producţia de energie electrică, a anunţat ieri Maria Mânicuţă, reprezentant al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), într-un seminar dedicat energiilor regenerabile.

Astăzi, „Antreprenori pe scenă”

Clubul Intreprinzătorului Român (CIR) aniversează cinci ani de activitate printr-un eveniment dedicat, „Antreprenori pe scenă”, care cuprinde cinci conferințe, în cinci zile, în cinci oraşe.