monitorulcj.ro Menu

Impozite plătite prin bancă, fără comision

Contribuabilii persoane fizice îşi pot plăti obligaţiile fiscale la bugetul consolidat al statului prin patru instituţii bancare, fără a plăti comision.

Economia ar putea fi salvată de o populaţie rurală educată

Potenţialul de creştere al economiei româneşti poate fi mărit dacă va fi activată forţa de muncă din mediul rural, milioane de persoane care contribuie cu doar 3,5% din PIB, a căror educaţie este precară şi care nu pot fi transferate foarte uşor în industrie sau servicii, afirmă analiştii economici, potrivit Mediafax.

Producţia de floarea soarelui este una record

Producţia României de floarea-soarelui este una record în 2011 şi se apropie de două milioane de tone, a declarat miercuri, într-o conferinţă la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără.

Scade deficitul comercial

Deficitul comercial FOB-CIF în luna septembrie 2011 a fost de 3,165 miliarde lei (741,1 milioane euro), mai mic cu 394,2 milioane lei (95,1 milioane euro) decât cel înregistrat în luna septembrie 2010, conform estimărilor preliminare ale Institutului Naţional de Statistică, remise miercuri Agerpres.

Mugur Isărescu: Criza euro nu are logică

Guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu, a apreciat, miercuri, că actuala criză economică nu are logică şi este nevoie de un model de creştere care să creeze locuri de muncă.