monitorulcj.ro Menu

Pensiile private obligatorii, profit de 757 milioane lei

Fondurile Pilonului II (pensii private obligatorii) au colectat în primii trei ani de funcţionare contribuţii în valoare totală de 4,3 miliarde lei, ajungând să administreze active nete în valoare de 5,06 miliarde lei, generând astfel un profit net pentru participanţi de aproape 757 milioane lei.

11 bănci, în Prima Casă 4

Un număr de 11 bănci, reprezentând peste 80% din volumul portofoliului de garanţii, şi-au exprimat intenţia de a participa la continuarea Programului “Prima Casă”, iar Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGIMM) a finalizat toate procedurile interne legate de acest program.

Mai multe zboruri pe ruta Cluj Napoca – Roma

Compania aeriană low cost Wizz Air a anunţat creşterea frecvenţei de zbor pe ruta Cluj Napoca - Roma Fiumicino, începând cu data de 18 iunie, de la trei la cinci pe săptămână.

Leasing Interactiv pentru firme

BT Leasing, companie membră a Grupului financiar Banca Transilvania, a lansat Platforma de Leasing Interactiv, o soluţie de finanţare destinată firmelor care au activităţi cu diferite grade de intensitate în anumite perioade, prin intermediul căreia clienţii pot să îşi stabilească singuri graficul de rambursare, în funcţie de încasările firmei şi pot hotărî oricând, pe durata finanţării, dacă au nevoie de o perioadă de graţie.

Ruşii recunosc “şantajul” cu preţul gazelor naturale

România ar putea avea relaţii comerciale directe cu grupul rus Gazprom, dacă ar oferi ceva la schimb, pentru a putea importa direct gaze din Federaţia Rusă la un preţ mai mic, a declarat azi Igor Sidorov, consilier economic al Ambasadei Rusiei la Bucureşti, la reuniunea miniştrilor Economiei din statele membre ale Organizaţiei Cooperării Economice a Mării Negre, care se desfãşoară la Bucureşti.